Omul trebuie neapărat să se schimbe?

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Omul trebuie neapărat să se schimbe? jpeg

Era o cîrciumă la mine în cartier care semăna cu un cuibușor de Vama Veche din vremurile de odinioară. Atmosferă lejeră, mese încropite care stăteau să se dărîme, muzică bună, WC-uri care puțeau, beție, vomă pe pereți (ei, aici poate exagerez un pic!), boemie cît cuprinde, oameni pe măsură. Ajunsesem să o ocolesc pentru că de fiecare dată cînd intram acolo, întîmplător sau nu, simțeam că mă întorc în timp, într-o altă viață. Încă de la poartă mi se părea că văd numai fețe cunoscute, foști „tovarăși“, prietenari, hippioți, oameni cu care, cu siguranță, am avut ceva de împărțit, la un moment dat, măcar o sticlă de poșircă dubioasă, măcar o jumătate de cort sau o călătorie cu „nașul“. Toți erau acolo, la aceleași mese, încremeniți cu mîna pe sticlă, exact așa cum îi lăsasem în urmă cu douăzeci de ani. Desigur, era doar o iluzie, or fi fost ei, or fi fost alții, mai tineri, dar care le semănau leit, însă de fiecare dată cînd mă împingea ăl necurat să închid poarta în urma mea și să rămîn, mă pomeneam într-un carusel, într-o buclă și mă prindea acolo dimineața, exact ca pe timpuri. Odată, cu aproape opt ani în urmă, tocmai se întorsese Natașa, parcă, din Anglia sau din Canada. Care Natașa? O legendă, o tipă care cînta demențial la chitară. Nu făcusem parte din aceeași gașcă, probabil că ne intersectaserăm o dată sau de două pe munte sau prin Vamă, pe la optșpe ani, dar bucuria tuturor celor din crîșmă era molipsitoare, așa că, vrînd-nevrînd, m-am lipit. M-am pomenit la o masă lungă dintr-un cort militar, alături de alți douăzeci, lălăind la nesfîrșit aceleași cîntece stupide care mi-au rămas întipărite în memorie – „La marginea pantei abrupte, la un han s-a oprit un străin“ etc. –, pricepînd același argou, aceleași glumițe (dumițe) pe care le crezusem uitate. Un singur lucru se schimbase – toți cei din jur beau bere ieftină, eventual asezonată cu cîte un shot de control, ca odinioară, numai eu mi-am luat o sticlă de vin pe care nu am împărțit-o cu nimeni, am tras de ea pînă în zori, gîndindu-mă că totuși am „evoluat“, pe vremuri nu-mi permiteam o asemenea burghezie. Cînd am ieșit din cortul militar, mi-am dat seama că nu eram nici pe departe la mare, nu se auzeau valurile, deși pescăruși veniți de niciunde țipau deasupra cartierului meu, cerul avea acea culoare nedefinită de crepuscul, de ora 5, cînd tramvaiele încep să plece pe traseu, anticipam deja mahmureala care mă aștepta. A doua zi mi am zis că cîrciuma aia e un loc de pierzanie și că nu mai calc pe acolo niciodată. Totuși, am mai repetat de vreo două-trei ori figura, parcă o ață nevăzută mă trăgea într acolo. Altă dată, mă apucaseră nu știu ce nostalgii și iar m-a prins ora 5. Apoi, mă certasem cu prietenul meu, cîrciuma era aproape de casă, mi-am luat și laptop-ul la mine, pretextînd că scriu eu la un mare roman și că trebuie să „observ“ specia umană, am sfîrșit cu filozofii idioate cu doi foști colegi de Generală pe care nu mi-i aminteam deloc. Ambii divortați, ambii marcați de relații ratate în care avuseseră de suferit doar copiii pe care îi lăsaseră în urmă și pe care nu-i vedeau decît o dată pe săptămînă, însă erau optimiști și, pe la ora patru și la a nu știu cîta bere, mă băteau la cap că nu există ceva mai minunat pe lume decît să faci copii. După această ultimă experiență n am mai recidivat și mi-am lăsat trecutul în pace, n-am mai îndrăznit să-l zgîndăr cu unghia căci de acolo nu putea să iasă nimic bun. Doar marasm și lamentații, o viață deja trăită pe care ai vrea să o trăiești din nou, la nesfîrșit, doar că nu mai poți, nu te mai țin curelele. Adina, ești ipocrită! – mi-a zis, la un moment dat, prietenul meu. De ce fugi de ce ai trăit, de ce nu-ți asumi, de ce te crezi alta? Pentru că sînt alta – i-am răspuns. Mi-am schimbat de zeci de ori prioritățile de la 20 de ani pînă acum. Fără să-mi propun neapărat, oraganismul în sine își schimbă prioritățile, are nevoie de mai multă disciplină, de mai mult somn, de o hrană mai „curată“, de mai puțină otravă. Dar și psihicul se schimbă, vrei altceva – vrei să fii „burghez“ și să bei liniștit o sticlă de vin la tine acasă, vrei o vacanță la Roma, vrei ordine în viața ta și oameni previzibili, vrei un pic de rutină, nu mai poți să ieși din crîșmă la ore mici și, în lumina fantastică de crepuscul, să iei mahmur primul tren spre mare. Nu mai poți trăi în buclă, nu mai ține. M-am schimbat și poate că m am schimbat în rău, „te ai rapandulit“, mi-a zis odată o fostă amică. Mi-am dat seama că banii contează poate mai mult decît prieteniile dulci, înjghebate ad-hoc, decît împărtășirea unor gînduri altora sau chiar decît empatia. Mi am dat seama că nu mai e cazul să ies din zona de confort și că tocmai trebuie să lucrez cu zona asta de confort ca să mă simt în ea cît mai acasă. Mi-am dat seama că nici nu mai trebuie să comunic prea mult, că mai bine tac.

Dar există oameni care nu se schimbă niciodată. Prietenul meu are un amic pe care pe undeva îl admiră, eu pe undeva îl detest, tocmai pentru încremenirea sa „în proiect“. Mi se pare un soi de statuie a tinereții noastre. Face exact ce făcea la 20 de ani, cu același entuziasm, cu aceeași iresponsabilitate. Bea pe unde apucă, se împrietenește cu oricine care îl ascultă, pleacă prin lume cu buzunarele goale, face proiecte care nu-i aduc nici un ban, doar satisfacția de a-și petrece cîteva nopți în locuri gen crîșma mea din cartier, cu „oameni faini“, împreună cu care să-l prindă dimineața, să se învăluie în lumina de crepuscul și să se creadă cumva nemuritor. Nu-i pasă pe unde îl apucă noaptea, cînd n-are unde dormi se aciuează pe la prieteni, n-are nevoie de mult spațiu, poate dormi pe jos și e fericit, de fapt, ăsta a fost pentru mine un final de „relație“ – cînd ne-am pomenit cu el la ușă, n-avea unde să stea în București, i-am încropit un pat într-o garsonieră de 16 mp, a doua zi a plecat să „viziteze“ niște cămine studențești, dar s a reîntors, cu o pîine și cîteva felii de parizer pe care le-a întins pe masa noastră, a vrut să le împartă cu noi, i s-a părut firesc să se întîmple așa. Iar peste o săptămînă e la Londra sau în Nepal, un etern călător prin viață, fără bagaje.

Întîlnești un prieten din tinerețe și-i zici „Nu te-ai schimbat deloc!“, deși el e mai bătrîn cu douăzeci de ani. E un compliment? O constatare? E bine să nu te schimbi? Evoluția ta de la inocența și generozitatea „de 20 de ani“, de la o deschidere fantastică spre viață și lume, la meschinăria și egocentrismul care apar mai tîrziu, spre 40, cînd aproape totul înseamnă posesie – familia mea, casa mea, liniștea mea, cariera mea –, este un semn că nu mai ai nimic de-a face cu umanitatea? Că te-ai „rapandulit“, te-ai „stricat“? E de fapt o evoluție sau o involuție? Nimeni nu îmbătrînește „frumos“, asta e o tîmpenie, „îmbătrînirea“ nu înseamnă decît renunțare. La cît mai multe dintre învelișurile tale care nu-ți mai convin sau care te strîng.

Cîrciuma despre care vă povesteam și-a schimbat proprietarii și găștile vechi s-au mai destrămat, nu mai am senzația că văd peste tot atît de multe stafii din trecutul meu. Așa că uneori îndrăznesc să intru ca să mai beau cîte o bere, maximum două. Ultima dată cînd am fost, niște băieți, simpatici de altfel, care erau rupți, ne-au tot poftit să stăm cu ei la masă. Erau din Vaslui și plecaseră de trei zile spre mare, dar pe drum sucombaseră aici. Rucsacurile îi așteptau burdușite la intrare, probabil că la un moment dat chiar vor ajunge la Vama Veche sau în altă parte. N-am putut să stau cu ei la masă, pur și simplu n-am putut. N-am înțeles nimic din starea și din bucuria lor, m-am simțit cumva superioară în noua mea viață cît mai strîmtă și mai plină de luciditate. I-am privit ca pe doi bețivani ratați.

Foto: flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.
1 dorin chiotea infectat cu covid varianta omicron 3 jpg jpeg
Continuă revolta la TVR. Chioțea: „Audiențele au fost de 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri”
Dorin Chioțea a spus că mutarea transmisiunilor directe pe alte canale ale televiziunii publice a dus la o scădere a audienței de 15 ori decât în zilele cu meciuri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.