Obiecte și dispariții

Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Unele obiecte pur și simplu dispar. Se găsesc tot mai puțin, tot mai greu, dispar din raza noastră vizuală. Încet-încet, se estompează. Și-n timp, ajungem să uităm de ele. Și să le-nlocuim cu altele, similare și nu prea. 

De pildă, șervețelele. Șervețelele simple, de masă. Cele pe care se pun cuțitul, furculița și lingura, într-o ordine pe care n-o știu cum trebuie nici pînă-n ziua de azi. De cîte ori încerc să comand, la vreun supermarket, online, aproape că nu le mai găsesc. Sau le găsesc foarte greu. Categoria lor e pe cale de dispariție. 

De fapt, categoria de numește, în continuare, „Șervețele”. Dar conține role de bucătărie, batiste igienice, șervețele umede. Tradiționaliștii, asemeni mie, cu atît mai mult cei fanatici care dețineau, printre multe alte colecții, și una de servețele, le vor pe cele pătrate, împăturite-n patru, eventual cu model. Pe cele pe care le știau tronînd, în formă de triunghi, pe la mesele de familie mai cu pretenții. Pe cele care zăceau într-un teanc neglijent, în mijlocul mesei, la ospețele mai informale. 

Șervețelele n-au pierit cu totul. Sînt prezente, în continuare, la restaurante, cafenele și fast food-uri. Sînt albe, impersonale, simple, dintre cele care, probabil, n-ar fi trecut testul colecției de altădată. Unele sînt bej, de o culoare incertă, ca și cum albul, cel imaculat, albul Ariel din reclamele de altădată, n-ar mai fi o opțiune. Ar fi ceva prea strident, prea evident. Ca și cum ar avea o culoare de camuflaj, una între pămînt și aer, un mix al elementelor diluate. Nici forma lor nu mai e mereu pătrată: devine, de multe ori, dreptunghiulară. Nu se mai împăturesc în patru, ci-n două. Iar textura e mai aspră, mai rugoasă. E o depersonalizare a lor, o schimbare a statutului lor. 

Sigur, în restaurante, încă mai stau, uneori, prin paharele cu picior, ca niște simulacre de flori cu pretenții. Ori mai întîlnești din cele colorate, roșii sau verzi, așezate riguros în suporturi. Prezentînd grosimea și netezimea necesare, dar tot impersonale. 

Dacă stai să te gîndești, șervețelele de hîrtie însele sînt o mostră a degenerării altor tradiții. Pe vremuri, erau șervetele de pînză, nimeni nu se gîndea să le folosească pe cele de hîrtie. Cele din care ți se mai dau și acum, la restaurantele mai fancy, și nu știi ce să faci cu ele, ți le pui în poală ușor încurcat. Ți-e milă de albul lor scrobit care, în scurt timp, va fi înecat în pete țipătoare de sos ori vin roșu.

La fel cum, în locul batistelor igienice – șervețele și ele, dar nu de masă, ci de buzunar și poșetă –, erau, în vremea copilăriei mele, batistele. Încă ni se cereau la școală, țin minte ca prin ceață: în primii ani de școală intrau și ele în protocolul lucrurilor absurd de călcate și apretate pe care trebuia să le avem asupra noastră. Cred că eram chiar controlați dacă aveam batiste și unghii tăiate. Ceea ce acum mi se pare suprarealist. Dar nu mai suprarealist decît mimarea intonării imnului timp de cinci minute, în picioare, în fiecare dimineață, în fața portretului lui Ceaușescu pe care atunci, de altfel, nici nu-l observam, îl luam ca pe oricare din mobilele din clasă. 

Batistele mi-au rămas în minte pentru că erau cadouri potrivite, alături de agende, creioane și pixuri, pentru membrii familiei de Moș Crăciun ori Moș Nicolae. Cu banii primiți pe la aniversări sau colindat, ori strînși de mine în celebra sticlă de lapte, tocmai bună pentru monezile de 3 lei, asta era ce-mi permiteam să le iau părinților, bunicilor și unchiului meu. 

Batistele aveau mereu floricele, de preferință albastre, și margini dantelate. Uneori erau cu totul albe și cu broderie asemenea: mă uitam fascinată la asemenea specimene, care mi se păreau culmea rafinamentului. Și mama, și bunica le călcau, le apretau. Intrau în categoria unui soi de obiecte vestimentare „de trusou”, care necesitau o atenție specială. Mai curînd ca idee, căci nu prea mai exista nimic de genul ăsta în realitate, cel puțin nu la oraș. 

Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou. De atunci, de la sfîrșitul anilor ’90, m-am mai intersectat cu ele doar la ceremoniile de la celălalt capăt al vieții: la înmormînări, cînd ți se înmînau împreună cu o lumînare. 

Așa cum am înlocuit delicatele și aspirantele la perfecțiune batiste de pînză cu cumințile și standardizatele batiste igienice, tot așa, probabil, vom înlocui șervețelele pătrate, la pachet, cu bucățile rupte din multifuncționala rolă. Nu va fi nici o tragedie, ci doar un moment insignifiant. Trecerea de la una la alta e interesntă doar de analizat ca fenomen al nebănuitei, aproape nesimțitei metamorfozări a obiectelor. Care, altfel decît ființele vii, își au și ele evoluția și fluxul lor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.

Adevarul.ro

Jose Maria Gimenez Fernando Muslera Sebastian Sofa Edinson Cavani Daniel Ghana Uruguay Foto EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Uruguay - Ghana. „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți”. Urmează reacția FIFA
Un scandal uriaș a izbucnit la finalul partidei dintre Uruguay și Ghana, scor 2-0, meci la capătul căruia naționala lui Suarez nu a reușit să se califice în optimile de finală ale CM din Qatar.
Xhaka Captură Youtube png
Gestul lui Xhaka cu caracter politic, care a inflamat spiritele în Qatar. Ce semnifică numele Jashari pentru sârbi VIDEO
Granit Xhaka, căpitanul Elveției, a fost autorul unui gest sfidător imediat după victoria cu Serbia, de la Campionatul Mondial din Qatar, atunci când și-a scos tricoul de joc, pentru a afișa un mesaj.
judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
Cea mai mare pensie specială versus cea mai mare pensie stabilită pe principiul contributivității, în Suceava
Suceava se află printre primele județe din țară la numărul de pensionari, dar sumele pe care le încasează cei aflați în în plată nu sunt dintre cele mai mari, ci dimpotrivă. Peste 30% dintre pensionari încasează cel mult 1.000 de lei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.