Oameni, locuri şi şocuri
După „hibernarea“ de sărbători, după ce vremea straşnic de geroasă s-a mai îmblînzit, mi-a venit, pur şi simplu, să străbat locurile mele de prin oraş, aşa, la pas (nu neapărat vioi...).
De ani şi ani, sînt locuri şi oameni, prin Bucureşti, care nu se schimbă niciodată. Din nefericire (pentru mine, ştiu că nu şi pentru omenire în general), există altele pe care nu le mai găsesc la locul lor, ca-n Şocul viitorului. Unele dispar de tot, altele doar se mută, undeva în afara razei tale de acţiune: odată mutate, pentru tine, cetăţean oarecare, supus aceloraşi rute, e ca şi cum nu ar mai exista...
Aşa s-a întîmplat, de pildă, cu magazinul Z, din centru, de pe lîngă Biserica Albă. De vreo două ori m-am îndreptat agale într-acolo, să iau cîte ceva pentru vreun bebeluş. Cînd am ajuns în dreptul locului în care magazinul se afla altădată, mi s-a întîmplat exact ca-n Toffler: magazinul nu mai era... Am stat, cîteva clipe, debusolată, pe la colţul străzii, întrebîndu-mă dacă ceva e în neregulă cu mine...
Ceva asemănător mi s-a întîmplat la mall-ul din Vitan: singură şi pierdută-n gîndurile mele, am intrat în mall, la parter, şi m-am dus ca un cîine spre locul de unde-şi ia osul, spre Mega Image-ul de acolo. Neatentă-n jur, am ajuns, din instinct, în locul pe unde am intrat în Mega Image de zeci de ori. În gînd, îmi făceam deja socotelile cu lista de cumpărături, cum le car, la ce-mi folosesc etc. Dar intrarea lipsea cu desăvîrşire... După încă vreo două ture şi senzaţia persistentă de Lumina de gaz (filmul lui Cukor cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer), am văzut, în sfîrşit, anunţul ce trona pe pereţii îmbrăcaţi în hîrtie: „Magazinul s-a mutat la subsol...“
Desigur, singurul lucru cu adevărat în neregulă era că nu m-am dus destul de des în anumite locuri, sau că nu eram destul de atentă cu ce se întîmpla în jurul meu. Şi, de fapt, mai grav de atît, că nu prea mai eram – şi nu sînt – capabilă să ţin pasul cu schimbările din jurul meu.
Pe unele (schimbări), desigur, le-am observat: salonul de cosmetică de lîngă gangul în care se afla, cîndva, casa mea, a devenit, la un moment dat, altul. Dacă nu te uitai atent, dacă erai un trecător indiferent, era, pur şi simplu, tot un salon de cosmetică... Chiar frizerii (sau stiliştii...) rămăseseră, într-o măsură, aceiaşi. Interiorul, însă, se profila mai somptuos: se vedeau pe geam nişte fotolii argintii, care, parcă, nu mai fuseseră pînă atunci... Iar numele salonului era, iarăşi, altul...
Am descoperit că, de fapt, vechiul meu salon fusese înlocuit cu o întreprindere de acelaşi profil, păstrîndu-i, însă, pe unii angajaţi. Salonul în cauză se mutase aproximativ aproape, la vreo două staţii, să zicem, distanţă... M-am dus acolo, dar parcă niciodată nu a mai fost acelaşi lucru... La fel s-a întîmplat cu farmacia de lîngă salon. Am intrat în ea, ca de obicei. Am vrut să mă îndrept spre locul unde se plăteşte, dar m-am lovit de nişte rafturi. Deodată, farmacia părea mai mare...
Era o alta, cu autoservire. Cele două doamne „ale mele“ dispăruseră. Ulterior, am aflat că şi farmacia se mutase cam în aceeaşi zonă unde se afla, acum, şi vechiul salon de cosmetică... În cea nouă nu am mai putut intra, practic, niciodată...
Există şi situaţii – fericite – în care oamenii cu care eşti obişnuit, într-un anumit loc de pe stradă, se... relochează doar temporar. Precum cerşetoarea „mea“, care, în mod tradiţional, stătea în faţa unui McDonald’s central. Uneori, nu mai e lăsată să stea acolo, e alungată, presupun că de poliţie, şi o regăsesc în diverse alte locuri din zonă. Cînd nu e la locul ei... tradiţional, parcă nu-mi merge bine în ziua aia... Fiecare om sau lucru... la locul lui...
Sînt şi oameni, de pe stradă, care nu-şi schimbă locul: o fostă chelneriţă de la un restaurant cu specific românesc, unde mîncam des, cîndva, îşi are cartierul general de cerşit în faţa unei bănci centrale... Are o hîrtie care spune că are probleme psihice, pe care o arată trecătorilor. Îi dau bani, cu oarecare regularitate, ca şi cerşetoarei celeilalte: sînt, în fond, dacă nu nişte vechi prietene, măcar nişte permanenţe ale unui timp, altfel, prea schimbător...
