Oameni, locuri şi şocuri

Publicat în Dilema Veche nr. 571 din 22-28 ianuarie 2015
Oameni, locuri şi şocuri jpeg

După „hibernarea“ de sărbători, după ce vremea straşnic de geroasă s-a mai îmblînzit, mi-a venit, pur şi simplu, să străbat locurile mele de prin oraş, aşa, la pas (nu neapărat vioi...).

De ani şi ani, sînt locuri şi oameni, prin Bucureşti, care nu se schimbă niciodată. Din nefericire (pentru mine, ştiu că nu şi pentru omenire în general), există altele pe care nu le mai găsesc la locul lor, ca-n Şocul viitorului. Unele dispar de tot, altele doar se mută, undeva în afara razei tale de acţiune: odată mutate, pentru tine, cetăţean oarecare, supus aceloraşi rute, e ca şi cum nu ar mai exista...

Aşa s-a întîmplat, de pildă, cu magazinul Z, din centru, de pe lîngă Biserica Albă. De vreo două ori m-am îndreptat agale într-acolo, să iau cîte ceva pentru vreun bebeluş. Cînd am ajuns în dreptul locului în care magazinul se afla altădată, mi s-a întîmplat exact ca-n Toffler: magazinul nu mai era... Am stat, cîteva clipe, debusolată, pe la colţul străzii, întrebîndu-mă dacă ceva e în neregulă cu mine...

Ceva asemănător mi s-a întîmplat la mall-ul din Vitan: singură şi pierdută-n gîndurile mele, am intrat în mall, la parter, şi m-am dus ca un cîine spre locul de unde-şi ia osul, spre Mega Image-ul de acolo. Neatentă-n jur, am ajuns, din instinct, în locul pe unde am intrat în Mega Image de zeci de ori. În gînd, îmi făceam deja socotelile cu lista de cumpărături, cum le car, la ce-mi folosesc etc. Dar intrarea lipsea cu desăvîrşire... După încă vreo două ture şi senzaţia persistentă de Lumina de gaz (filmul lui Cukor cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer), am văzut, în sfîrşit, anunţul ce trona pe pereţii îmbrăcaţi în hîrtie: „Magazinul s-a mutat la subsol...“

Desigur, singurul lucru cu adevărat în neregulă era că nu m-am dus destul de des în anumite locuri, sau că nu eram destul de atentă cu ce se întîmpla în jurul meu. Şi, de fapt, mai grav de atît, că nu prea mai eram – şi nu sînt – capabilă să ţin pasul cu schimbările din jurul meu.

Pe unele (schimbări), desigur, le-am observat: salonul de cosmetică de lîngă gangul în care se afla, cîndva, casa mea, a devenit, la un moment dat, altul. Dacă nu te uitai atent, dacă erai un trecător indiferent, era, pur şi simplu, tot un salon de cosmetică... Chiar frizerii (sau stiliştii...) rămăseseră, într-o măsură, aceiaşi. Interiorul, însă, se profila mai somptuos: se vedeau pe geam nişte fotolii argintii, care, parcă, nu mai fuseseră pînă atunci... Iar numele salonului era, iarăşi, altul...

Am descoperit că, de fapt, vechiul meu salon fusese înlocuit cu o întreprindere de acelaşi profil, păstrîndu-i, însă, pe unii angajaţi. Salonul în cauză se mutase aproximativ aproape, la vreo două staţii, să zicem, distanţă... M-am dus acolo, dar parcă niciodată nu a mai fost acelaşi lucru... La fel s-a întîmplat cu farmacia de lîngă salon. Am intrat în ea, ca de obicei. Am vrut să mă îndrept spre locul unde se plăteşte, dar m-am lovit de nişte rafturi. Deodată, farmacia părea mai mare...

Era o alta, cu autoservire. Cele două doamne „ale mele“ dispăruseră. Ulterior, am aflat că şi farmacia se mutase cam în aceeaşi zonă unde se afla, acum, şi vechiul salon de cosmetică... În cea nouă nu am mai putut intra, practic, niciodată...

Există şi situaţii – fericite – în care oamenii cu care eşti obişnuit, într-un anumit loc de pe stradă, se... relochează doar temporar. Precum cerşetoarea „mea“, care, în mod tradiţional, stătea în faţa unui McDonald’s central. Uneori, nu mai e lăsată să stea acolo, e alungată, presupun că de poliţie, şi o regăsesc în diverse alte locuri din zonă. Cînd nu e la locul ei... tradiţional, parcă nu-mi merge bine în ziua aia... Fiecare om sau lucru... la locul lui...

Sînt şi oameni, de pe stradă, care nu-şi schimbă locul: o fostă chelneriţă de la un restaurant cu specific românesc, unde mîncam des, cîndva, îşi are cartierul general de cerşit în faţa unei bănci centrale... Are o hîrtie care spune că are probleme psihice, pe care o arată trecătorilor. Îi dau bani, cu oarecare regularitate, ca şi cerşetoarei celeilalte: sînt, în fond, dacă nu nişte vechi prietene, măcar nişte permanenţe ale unui timp, altfel, prea schimbător...

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.