Oameni, case, lumi

Publicat în Dilema Veche nr. 858 din 17 - 23 septembrie 2020
Oameni, case, lumi jpeg

E ciudat cînd îți dai seama că vine o vreme cînd faci aceleași gesturi, în aceleași locuri, dar contextul și oamenii nu mai sînt aceiași. Sînt locuri în care ai trăit, mult timp, cu aceiași oameni, care sînt legate indisolubil de cei apropiați cu care le-ai împărțit. Fără ei, nu-și mai au rostul. Inițial am crezut că locurile în sine îți rămîn în amintire și că vor însemna mereu ceva. Am constatat, în timp, că nu-i deloc așa: fără locuitorii lor care le animau și cu care ai avut ceva de împărțit, parcă se șterg de pe fața pămîntului, deși ai trăit acolo.

Pe vremea cînd un membru important al familiei locuia acolo, pînă și zona în care era așezată casa însemna ceva. Își avea mitologiile ei, la pachet cu locuința, și pînă și vecinii sau chiar unii trecători cu oarece periodicitate prin respectivul cartier însemnau ceva. Prin zona Adesgo, pe unde locuiau bunicii mei, îl știam, de pildă, pe dl Nicolescu, care ținuse ani de zile registrul cartierului și care venea din cînd în cînd în vizită; pe dl Săvescu, din casa de pe colț, care, într-o perioadă, era mereu nemișcat în curte; pe dna Dinulescu, vecina dinspre parc, care se vedea și ea în spatele curții, pe fundal; ca să nu mai spun de dna Feli, vecina preferată a bunicului, care stătea în capul dinspre parc al străzii vecine și nu scăpa nici o înmormîntare VIP din cimitirul Bellu, aflat la doi pași. Îl cunoșteam pînă și pe domnul în vîrstă din cartier care se ținea după tinere fete pînă la stația de tramvai, ba chiar ar fi și coborît dealul de la Adesgo cu ele, despre care circulau diverse legende din  alte vremi, dar care, în perioada adolescenței mele, mai era doar vorbă lungă.

Îi știam pe aurolacii din zona Lahovary care monopolizaseră parcarea prin anii ʼ90. Nu numai că-i știam, nu numai că o ajutau pe mama, care locuia în zonă, să-și care plasele cu cumpărături, dar i-am urmărit (nu în sens negativ) de-a lungul timpului cum se îndrăgostesc și-și fac o familie. O știam pe cerșetoarea blondă și fără un picior din cartier, care-mi spusese odată povestea ei, cum fusese infirmieră și avusese un accident, despre care se zvonea (dar nu s-a dovedit vreodată) că era un soi de tartoriță a interlopilor din zonă, cu care mă salutam în mod frecvent și care-mi recomanda fast-food-uri în zonă. Eram chiar prietenă cu doamna de pe lîngă Tîrgoviște, cu un băiat cam de vîrsta alui meu care vindea legume în Piața Amzei și care-mi recomanda ce și cît să cumpăr din piață, mergeam pe mîna ei. Eram în admirația casierei grăsuțe de la Angst al cărei calm era, uneori, de invidiat. Știam cu lux de amănunte problemele familiale și locative ale doamnei de la cofetăria Casablanca și care pe vremuri fusese la Ambasador. Ne bizuiam pe recomandările, uneori prea costisitoare, ale șefei de la librăria Papirus, precum și pe ale celei de la Coloane. Țin minte cum ne întîlneam, pe stradă, cu diverși oameni cunoscuți care străbăteau în sus și-n jos bulevardul Magheru, printre care, de pildă, Irina Coroiu, critic de film, care, din păcate, nu mai e printre noi: chiar îmi amintesc, că, într-o perioadă, aveam prin zonă cam aceleași drmuri.

Deja, în enumerarea de mai sus, sînt oameni și locuri care nu mai există. Cofetăria Casablanca nu mai e acolo. Și nici librăria de la Coloane. Nici pe cerșetoarea blondă nu mai mai văzut-o, și nici pe aurolacii ăia, dintru începuturi… Casiera grăsuță s-a mutat, din cîte știu, de la Angst, iar doamna din Piața Amzei, piață care ea însăși s-a evaporat, a ajuns în Piața Norilor (unde o mai vizitez din cînd în cînd). Șefa de la librăria Papirus, doar, pare-mi se că a rămas pe poziții. În locul aurolacilor a apărut o parcatoare oficială, cu care mă salut pînă-n ziua de azi, deși mama nu mai e de mult…

Ba mă salut chiar și cu vecina cu care mama se tot ciondănea pentru că hrănea prea multe pisici și făcea mizerie. Mi-a devenit chiar dragă, cînd trece pe lîngă mine ca o fantomă pe stradă, în zona traversării spre McDonald’s-ul local.

Toți și toate cele de mai sus făceau parte, chiar indirect, printr-un soi de contaminare, din lumea mamei mele. Lumea mamei mele era și lumea mea, și-n ea mă simțeam acasă. Așa cum și lumea bunicului meu era tot a mea și era unul dintre puținele locuri în care nu aveam sentimentul de out of place și-n care mă simțeam în largul meu. De cîte ori terminam lucrul mai ales într-un loc neplăcut, care-mi dădea senzația că sînt un corp străin ce se potrivește acolo ca nuca-n perete, mă-ntorceam într-una dintre lumile astea familiare și mă scăldam în confortul lor protector. Doar așa îmi recăpătam puterile.

Din păcate, cînd nici unul dintre ei nu a mai fost printre noi, casele lor nu mi-au mai spus mare lucru. Au devenit doar niște ziduri goale și, desigur, cu amintiri, dar fără suflet. Nici nu prea am mai putut să le vizitez, ca să nu pățesc ca-n „Tinerețe fără bătrînețe”. Noroc cu lumea din jurul lor și cu unele personaje care s-au mai păstrat: ele mi-au mai redat, pe departe, cîte ceva din sentimentele famliare pierdute.

Foto: Ema Cojocaru

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.