O să fie bine! – recensămînt 2022 –

Publicat în Dilema Veche nr. 954 din 21 – 27 iulie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Cu cîteva zile înainte de a pleca în Albania, mi-am notat pe o lungă listă cu mici treburi administrative care trebuiau rezolvate urgent: „Nu uita să te recenzezi, că o să iei amendă!!!”. Exact așa, cu trei semne de exclamare, căci mi-e frică de statul român și de amenzile sale neașteptate, m-am trezit cu vreo două pentru fapte chiar mai puțin grave decît aceea de nu participa la vreun recensămînt. Adevărul este că am încercat de cîteva ori să mă „autorecenzez” (nu știu dacă chiar e corect acest verb, însoțit de un pronume reflexiv, dar exprimă ce trebuie) pe platformă și n-am reușit, ba s-a blocat site-ul, ba mi-a dat eroare etc. Aproape toate platformele deținute de stat în scopul de a-și ajuta cetățenii sau de a le ușura diferite sarcini administrative sînt disfuncționale, de parcă nu am avea IT-iști prin administrații și primării, mi-amintesc și acum cu groază de un site guvernamental unde puteai să aplici pentru un microgrant pentru IMM-uri și de stufoșenia de acolo din care nu înțelegeai nimic. În fine, concluzia e că am declarat recensămîntul 2022 o misiune imposibilă, am renunțat, după care am și uitat de el cu desăvîrșire. Pînă cînd mi-am dat seama că mai sînt doar cîteva zile și că plec din țară. Între timp, autorecenzarea se încheiase, site-ul nu se mai putea accesa. La poartă nu a venit nici un recenzor (poate că n-am fost acasă? poate s-a stricat soneria?), așa că am căutat pe net așa-zisele puncte de recenzare. Am găsit unul chiar la Piața Obor, în hala nouă – foarte bine, mi-am zis, mă duc să-mi cumpăr niște roșii și mă și recenzez rapid. Programul era de la 9 la 18 sau așa ceva, am trecut într-o vineri pe la ora 16 – era pustiu și nici un recenzor! Mi-am propus să mă reîntorc luni, aveam avion abia spre seară. M-am prezentat conștiincioasă la punctul de recenzare pe la prînz – din nou, nimeni. Am întrebat alături, la taxe și impozite, „da, există un recenzor, trebuie să vină!”. M-am mai învîrtit o oră prin piață și m-am întors. Între timp, mai apăruseră vreo doi mușterii, soț și soție, între două vîrste, tot nerecenzați ca și mine, și o angajată de la Primărie. „Vine acuma domnul!”, ne-a asigurat. „Păi, nu trebuia să fie aici de la ora 9?“, întreb eu. „Ba, da, dar a fost în partea cealaltă... nu avem destui recenzori, ce să facem?”, a ridicat ea din umeri neputincioasă. Pînă să vină „domnul”, s-a adunat o mică mulțime de cetățeni nemulțumiți, trimiși tot „din partea cealaltă”, adică de la Primărie, unde avuseseră bonuri de ordine de tipul 310 sau 400, așa că mi-am imaginat că acolo era deja o mare mulțime. Să ne înțelegem, nici unul nu se afla aici pentru că ardea de nerăbdare să fie recenzat sau din vreo datorie civică, toți veniseră de frica amenzii. „Am citit pe net că e de la zece milioane pînă la treizeci (între 1.000 și 3.000 de lei – n.m.)!”, a zis un cetățean cam recalcitrant care încerca să se bage în față, în vreme ce eu încercam din răsputeri să-mi păstrez rîndul, în fond fusesem printre primii. „Doamnă, am și eu o întrebare...”, se adresează el angajatei Primăriei. „Dar în baza cărei legi ne amendează?! Io am încercat pe Internet de zece ori să mă recenzez și era picat site-ul... ce vină am?” Doamna ridică din nou din umeri, oftează și își dă seama că era cazul să împartă noi bonuri de ordine. „Hai să vedem care a fost primul!” Cuplul între două vîrste își primește bonurile, 1 și 2, cetățeanul recalcitrant înșfacă bonul cu numărul 3. „Mai sînt și eu aici și la șapte am un avion de prins, sper să terminăm pînă atunci”, zic eu. „Ah, dacă aveți avion... poftiți!”, îmi întinde el bonul galant. Între timp, încerc să mă documentez și eu pe net, pentru că am o vagă senzație că nu voi apuca să mă recenzez pînă la avion. „Nu scrie aici de nici o lege!”, zic ca să audă toată lumea. „Ți se dă amendă doar dacă refuzi recensămîntul... adică dacă alungi recenzorul care îți vine la ușă, bănuiesc.” „Doamnă, doamnă, am și eu o întrebare...”, începe din noul cetățeanul recalcitrant. „Dar la mine, în Pantelimon 210, bloc șaișpe, de ce nu a venit nimeni pînă acum?” „Nu v-am zis, dom’le, că nu avem destui recenzori?”, spune angajata pe un ton calm și continuă să ofteze. Din mulțime apar și alte întrebări. „Dar de ce s-a închis platforma aia, nu puteau să o lase pînă la sfîrșit?”, întreabă numărul 4. „Cît credeți că durează recenzarea pentru o persoană?”, întreabă și numărul 18, de la capătul cozii. „Eu știu? 10-25 de minute...” „Păi, asta înseamnă cu vom sta aici pînă la noapte...” Mulțimea începe să vocifereze. Apoi se întîmplă două evenimente aproape simultan. Primul – vine Poliția. Un el și o ea, de la Poliția Locală. „Ce faceți aici?”, o întreabă pe angajată. „Ce să facem? Uite, dăm bonuri de ordine...” Polițistul privește cu un ochi critic, de profesionist, mulțimea de nerecenzați care formase deja o coadă haotică și apreciază riscul unui pericol public. „Aha. Păi, noi trebuie să asigurăm ordinea...” „Doamnă, doamnă, am o întrebare... dacă mergeam la punctul de pe Maior Coravu oare mă recenza cineva?” Al doilea eveniment – apare recenzorul. E un cetățean pe la 70 de ani, genul pensionar respectabil și administrator de bloc. Își ia tacticos un scaun, trece în spatele ghișeului, își scoate ochelari „de aproape” din gentuță, apoi pe o măsuță începe să-și aranjeze niște hîrtii, își deschide tableta, deloc perturbat de toată gălăgia din jur. Toate aceste mici acțiuni durează vreo douăzeci de minute... încep să mă uit la ceas, în maximum două ore ar trebui să fiu în aeroport, oare voi reuși? „Numărul unu!”, zice recenzorul, pe un ton solemn. „Hai, repede, cine are bonul 1?”, se bagă în seamă, ceva mai vocal, și polițistul, în fond e de datoria lui să asigure liniștea publică. La ghișeu, se înființează 1 și 2, soț și soție, ei se recenzează împreună. Pentru că începe în sfîrșit procesul recenzării, mulțimea se mai liniștește și așteaptă resemnată, deși se mai aude un glas: „Doamnă, doamnă, am și eu o întrebare...”. Polițiștii își dau seama că ordinea publică e deja asigurată și se așază satisfăcuți pe niște scaune, la o măsuță, polițista dispare vreo zece minute și revine cu două cafele. Eu mă uit prin peretele de sticlă care ne desparte la degetele recenzorului care se mișcă cu stîngăcie pe tabletă. Am senzația că urmăresc o broască țestoasă într-un acvariu. Amintindu-mi de recensămîntul din 2002, mă gîndesc cu groază că sînt o sută de întrebări – ce etnie? ce religie? dacă ai toaleta în curte? – o să dureze un veac. Totuși, spre surprinderea mea, recenzorul care a nimerit din întîmplare într-o epocă digitală căreia nu-i aparține e mai sprinten decît mi-aș fi imaginat. Soțul și soția se ridică de pe scaune după vreun sfert de oră. Sînt fericiți. „Nu te recenzezi, mergi alături și plătești!”, rîde el și arată cu capul spre Taxe și impozite. „Numărul 3!” „Cine are bonul 3?”, preia goarna polițistul. Mă așez pe scaun. Recenzorul își aranjează din nou hîrtiile, cu regret că nu-i folosesc la nimic, apoi se uită la tabletă ca la un obiect extraterestru. A uitat probabil cum să o ia de la capăt cu un nou recenzat. Își amintește cu greu. „Adresa?” Îi zic adresa. „Deci stați la casă?”, mormăie el. „Da, da, la casă...” „Cenepeul?” Încep să i-l dictez cifră cu cifră. Se încurcă, o ia de la capăt. Apoi mi-l citește el mie, cifră cu cifră. „E bine?” „Da, e bine...” Mai moșmondește ceva pe tableta pe care o atinge de parcă l-ar mușca, apoi îmi zice: „Gata, v-am recenzat!”. Păi, unde e etnia? – mă întreb eu în gînd. Religia? Toaleta din curte? Nu mai are nici o importanță, am scăpat de amendă, pot pleca liniștită. „Ați scăpat ușor!”, îmi zice cineva de la coadă, numărul 5 sau numărul 27. Mi-e milă de oamenii ăștia, o să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare. În urma mea, se aude ca un ecou: „Doamnă, am și io o întrebare...”.

I. mă așteaptă jos, cu mașina pregătită, cu bagajul în mașină. Avem timp să mîncăm niște mici și, din fericire, la mici nu e coadă, am ajuns la spartul tîrgului. Deviza zilei la birtul cu mici este „O să fie bine!”. În 2002 am scris un text despre recensămînt (cred că ar merita republicat), se numea „Recensămînt 2002, numără-te printre boi!” (era replica unui recenzor de atunci). Mă tot gîndesc, după douăzeci de ani, oare cum s-ar putea numi textul de acum.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

batrana talharita Vaslui FOTO Vremea Noua jpg
Bătrână de 103 ani din Vaslui, către tâlharul care i-a aprins lumânarea: „Tu ești cel mort, nu eu“
Femeia, care locuiește într-o comună vasluiană, a fost atacată în casă de un bărbat înarmat cu un cuțit și mascat, care o lovea și îi cerea banii. Acesta i-a aprins „creștinește” și o lumânare.
Prospecţiuni Niş Petrol la Cenad FOTO Ştefan Both
Percheziții DIICOT la Gazprom România. Adresele la care au descins mascații, în Timișoara și în București
Mai multe birouri ale NIS Petrol, filiala din România a Gazprom, sunt vizate de percheziții DIICOT. Anchetatorii au descins luni, 3 octombrie, la cinci adrese din Timișoara și la trei din București.
Nicolae Ciuca FOTO Facebook Nicolae Ciuca
Ciucă: Mărirea pensiilor, cu maximum 11% / Cum s-a ajuns la acest calcul
Premierul României a precizat că Guvernul poate crește cu maxim 11% pensiile, de la 1 ianuarie 2023, astfel încât bugetul de stat să nu fie foarte afectat.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia