O altă planetă și Anda Maxim

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Zizi și neantul jpeg

Cînd am intrat în noua mea clasă, marea de fete în uniforme închise la culoare și-au îndreptat ochii asupra mea. Apoi cîteva, mai îndrăznețe, s-au apropiat de mine, s-au așezat în băncile din jurul meu, m-au înconjurat. Recunosc că am avut un moment de panică. Mă simțeam ca un pui de lup rătăcit ajuns într-o haită străină sau ca unul de cioară care a nimerit într-o altă colonie.

Fetele care au venit lîngă mine erau chiar prietenoase. Doar că prietenia lor se manifesta – cum altfel? – numai prin vorbe. Cu intenții bune și chiar cu afecțiune, ele au început să-mi povestească despre clasa mea cea nouă și, practic, despre cum e viața în noul liceu. Dar nu era nvoie, de fapt, să-mi spună nimic: vedeam cu ochii mei, eu, o fată venită dintr-un liceu unde știa pe toată lumea și unde numeroșii băieți din clasă te tachinau și te întrebau, simplu, dacă nu vrei să joci un baschet. Țin minte că am avut un moment în care m-am simțit precum prada depusă în mujlocul stolului și frăgezită pentru devorare. M-am crezut, pentru o clipă, doamna cu coc blond impecabil care urmează să fie răvășit, din Păsările.

Clipa a trecut, și șocul feminității în exces, și am început să văd chipuri. Culmea, cele mai multe erau chiar prietenoase. Am observat în mod special o fată micuță, cu ochelari, care, cu o energie incomensurabilă, mi-a spus, în doi timpi și trei mișcări, „totul” despre toți și toate. Și o fată frumoasă, cu părul lung și alură hippie, care desena neobișnuit și părea că se uită altfel la lucruri. Amîndouă urmau să-mi fie prietene. Și, deodată, șocul a trecut și mi-am ocupat locul alături de o alta, cu un păr uriaș, precum Marge din Familia Simpson, care avea să-mi fie colegă de bancă trainică mult timp.

Au început orele și mi-am dat seama, pe oră ce trecea, că nivelul era altul decît la fostul meu liceu. Mai ridicat, evident. „The new kid in town”, în sensul cel mai clasic al cuvîntului: sosită dintr-un loc în care eram, la română și limbi străine, un soi de chior în țara orbilor, aici mi-am găsit nașii. Ora de română a fost o revelație: profesoara noastră, dna Ani Dumitrescu, parcă vorbea o altă limbă. Una articulată, pe alocuri pretențioasă, cu fraze lungi și volute formidabile. Cu meandre, dar nu lipsite de idei: am descoperit un alt fel de discurs, greu de urmărit, dar, în același timp, fascinant. Mi-am dat seama că vin de pe altă planetă și că am de recuperat masiv.

Le vedeam pe fetele ce păreau doar gureșe cum ridicau mîna și reușeau să vorbească pe limba dnei de română, uneori fără pată. Cum citau din critici pe care-i știam doar după nume. Și nu o făceau de formă, ci păreau chiar să-i fi citit. Precum și operele studiate, de-a fir a păr. La fel la istorie, unde profesoara tînără și ironică părea tobă de carte și ea. Reușea să prezinte lucrurile în context și să le ofere explicații generale. Și asta în condițiile în care studiam congresele PCR, printre altele.

Am fost și mai fascinată de ora de literatură universală. Nu-mi venea să cred că există așa ceva. Că puteai să studiezi oficial despre scriitori de ale căror nume auzeai doar din familie. Mi s-a părut, din start, cea mai cool materie. Doamna Viorica Bălăianu, calmă și prezentabilă, era și profesoara noastră de latină. Ambele materii m-au prins de la început, și aici mi s-a părut, în sfîrșit, că vorbesc și eu aceeași limbă cu ceilalți.

Noroc cu pauzele, în care am început să-mi cunosc colegii. Sau, mai bine zis, colegele. Am observat că existau și cinci băieți în clasă, care păreau pierduți în oceanul de fete. Dar cu atît mai importanți, cu cît erau niște geme rare. Colega mea cu darul excesiv al vorbirii, dar și cu o plăcută imaginație și un suflet de aur, mi i-a descris pe toți, în punctele lor esențiale. Din discursul ei am realizat că aterizasem într-o lume complet diferită: mai ciudată, dar în același timp mai profundă decît cea din care venisem. În care raporturile pe care le credeam normale între sexe se inversaseră: fetele deveneau „vînători”, iar băieții „vînați”, într-un soi de feminism agresiv aplicat.

Pe fondul acestei uluieli ale mele și dorințe (încă incerte) de adaptare, am avut și prima oră de engleză. Făcusem engleză de cînd mă știam, de la grădinița privată la negru unde fusesem în anii ʼ70. Era o limbă în care gîndeam. Așa că mă simțeam destul de tare pe poziții. La oră a intrat Anda (Adriana) Maxim, diriginta noastră. Ea ne-a întîmpinat pe noi, elevii nou-veniți (pe lîngă mine mai erau doi), în grabă și în glumă, dar călduros. Apoi a-nceput să-și ia clasa la rost pentru diverse, absențe și alte boacăne. Avea o voce pițigăiată, dar puternică, ce-mi răsună și azi în urechi. Cred că elevilor le spunea „Floricelelor!” și-i alinta mustrîndu-i de pe o poziție deloc de superioritate, dar nici de egalitate nefastă. Aparent se trăgea de șireturi cu noi, elevii, dar de fapt păstra, abil și delicat, distanța. Aducea o notă de umanitate și afecțiune, de normalitate, într-o lume rece și bizară. A fost diriginta mea pe toată perioada liceului. Acum, din păcate, nu mai este printre noi.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.