Normalitatea, azi

Publicat în Dilema Veche nr. 849 din 16 - 22 iulie 2020
Zizi și neantul jpeg

Știu că „normalitate” e un termen cît se poate de relativ, care evoluează cît ai clipi din ochi. Și, totuși, nu pot să nu remarc că, în zilele astea de pandemie, accepția termenului pare să fie tot mai departe de cea din vremurile, deja imemoriale, de dinainte.

Mă sui de curînd într-un taxi și constat că șoferul e fără mască. Era genul și fără aer condiționat, cel cu geamurile întredeschise pentru tradiționalul curent. Pînă acum, pînă ca numărul de cazuri de COVID-19 să fie atît de ridicat, am avut și eu, recunosc, o perioadă mai aeriană: în sensul în care, deși eu purtam mască, îi lăsam în pace pe cei care nu purtau, chiar dacă se aflau în aceeași încăpere cu mine. Ieșisem din izolare, mi se părea că viața e frumoasă, oamenii se iubesc și zburdă fericiți.

Timpul trecînd, iar zburdatul ăsta în turmă, fără distanțare și fără măști, ducînd, evident, la creșterea numărului de cazuri, sentimentul de plutire și încredere în umanitate s-a mai diminuat. Frica și spiritul de conservare au reintrat în horă. Așa că, în cazul șoferului de taxi despre care vorbeam, n-am putut să nu-l întreb: „Dumneavostră nu purtați mască?”.

Atît i-a trebuit. Întrebarea a declanșat o cavalcadă: pe scurt, părerea lui era aceea că virusul nu există. Că oamenii care ar fi murit de COVID oricum ar fi murit, căci aveau alte afecțiuni. Am auzit părerea asta, chiar din gura unor apropiați, de la începutul pandemiei și m-a exasperat încă de atunci, mi s-a părut nedreaptă și aproape fascistă. Era ca și cum oamenii de o anumită vîrstă și cu (detest termenul) „comorbidități” ar fi trebuit să fie considerați inferiori și dispensabili. Ceea ce nu poate fi aceptabil nici cu vreo urmă de gînd, și la care refuz să mă mai refer, pur și simplu.

Să spui așa ceva tocmai în societatea noastră în care, în sfîrșit, părea că să suferi de o boală cronică, inclusiv de cancer, nu mai e așa o tragedie. În care oamenii trăiau ani de zile cu cancere, boli de inimă, diabet, ca să nu mai vorbim de hipertensiune arterială. Duceau o viață aproape normală, cu oarece restricții și tratamente. Iar să ai 65 de ani, ori chiar 70, 75 de ani, nu mai era (și sper că așa a rămas) deloc ca prin anii ʼ80, chiar ʼ90: era și e, sper, în continuare, ceva iarăși normal, că tot vorbim de normalitate. Oamenii de vîrstele astea, și am nenumărate exemple, fac, în continuare, multe, de la agricultură și comerț la scris cărți, afaceri, politică, avocatură etc.

Așa că nu-i adevărat, nu ar fi murit oricum acum. Ci peste 10, 20 de ani, cine știe… Nu e treaba noastră să evaluăm asta. Iar oamenii, precum șoferul de taxi, care cred în aberații de genul ăsta și mai au și prostul gust să le debiteze în public, în loc să respecte niște reguli minimale de igienă și să-și pună o mască – căci nu moare nimeni din asta, și nicidecum nu se sufocă, astea-s aiureli și fițe – nu mai sînt deloc simpatici. Nici comici.

Ajung să fie tragici, pentru că iresponsabilitatea lor atrage după ea nu doar îmbolnăvirea și, posibil, moartea lor, ci și a celor din jur, ceea ce e mult mai grav. Derizoriul discursului lor, care altădată mi se părea ca făcînd parte dintr-un fel de „normalitate” distorsionată neaoșă, și-a pierdut acum nuanțele ludice. A intrat în sfera unei gravități scuturate de orice urmă de umor.

Un prieten din Viena îmi atrăgea mereu atenția asupra „felului românesc” de a face lucrurile, de a lua totul în bășcălie, de a comenta excesiv, de a nu respecta regulile. Mereu mă revoltam împotriva discursului lui și luam apărarea inventivului și alunecosului spirit autohton, care nu se lasă supus și nici îndesat în cutiuțe. Acum, însă, după vreo patru luni de stat în casă și încă una de purtat mască, și după încercări de distanțare socială, nu mă mai încălzește deloc spiritul ăsta de „lasă-mă să te las”, în care punem totul la îndoială și nimic nu e alb sau negru.

Căci șoferul de taxi nu e nicidecum singurul care, nepurtînd mască și nerespectînd nici o regulă, mi-a servit aiureala asta. Nu, și doamna care vindea fructe pe marginea drumului de la Urziceni la București tot așa credea. Ea, măcar, mai avea vreo îndoială: după ce am cumpărat masiv fructe și legume din grădina ei și a căpătat încredere în noi, înainte să plecăm ne-a pus întrebarea fatală: „Dvs. credeți în COVID?”.  Și ne-a dat și răspunsul personal: „Eu nu”.

Mai grav e că o prietenă de-a noastră, cu background și preocupări asemănătoare, din lumea  mică de primprejur, a ales și ea să creadă că virusul nu există. Cum o altă prietenă a pus de curînd pe Facebook că ne raportăm la virusul ăsta ca la un zeu: credem, nu credem, mai rupem o petală, cine știe… Nu vrem să ne asumăm nici o responsabilitate, nu vrem să credem că lumea e rea, că se poate întîmpla așa ceva în zilele noastre, asta e normalitatea noastră (a celor care știm să ne modelăm propria realitate convenabilă, deși paranoică) de azi.

Dacă e să murim, murim în tranșee, fideli necredinței noastre, liberi și iresponsabili. Trăgîndu-i după noi și pe cei care au avut ghinionul să ne fie prin preajmă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.