Neam de şmecheri

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Neam de şmecheri jpeg

„Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!“ nu mai e suficient; ca să ne putem plăti facturile, trebuie să mai facem şi altceva. În ceea ce mă priveşte, nu cunosc personal decît un singur om care trăieşte doar din scris (cel puţin aşa afirmă el), în rest, fiecare dintre noi se descurcă cum poate. N-am idee despre soluţiile găsite de colegii mei de branşă (n-ar fi rău să facă Dilema veche un Dosar pe subiect), dar în ceea ce mă priveşte, fac de toate: sînt şi baby-sitter, şi plimbător de cîini, şi Moş Crăciun (de Ajun), şi Grinch (de Crăciun), şi „negru“ pentru studenţii mai slăbuţi (care, nu ştiu de ce, sînt în general studente venite din oraşele mici), şi cărător de mobilă, şi profesor de engleză (cu ora!), şi prooflistener*, şi ghid turistic, şi bucătar… şi n general orice mi se cere din partea celor cu bani mulţi şi timp puţin. Totuşi, grosul bugetului e ţinut din munca de arborist.

Echipele de arborişti sînt plătite fie de Primăriile locale, fie de oamenii foarte bogaţi, dar treaba lor e aceeaşi: să toaleteze copacii periculoşi, din raţiuni de siguranţă (a persoanelor, a traficului etc.). În general, Primăriile preferă să cheme la muncă echipe de oameni slab calificaţi, care fac şi ei ce pot, cu rezultate care se văd prin toate oraşele ţării (nu vreau să jignesc pe nimeni, există şi excepţii); motivele ţin de conexiunile politice ale patronilor. Pe de altă parte, cei foarte bogaţi aleg să cheme echipe care-au învăţat meseria în străinătate (din nou, acel „afară“, devenit obsesie naţională) şi şi-o respectă: odată ce s-a bătut palma, lucrarea se execută în timpul stabilit, fără costuri suplimentare („Mai dă şi mata ceva, şefu’, că sîntem şi noi oameni!“) şi fără alte milogeli (ţigări, bere etc.).

Aşa am ajuns eu să lucrez pentru securişti. Nu se ştie de ce (!), oamenii „foarte bogaţi“ din România sînt fie securişti, fie copii de securişti, fie rude, prieteni sau parteneri de afaceri ai securiştilor. Departe de mine gîndul să emit vreo judecată: asta e ce văd pe teren. O singură dată ne-a chemat la muncă cineva care nu era securist, dar a fost vorba de un caz special: respectivul nene era sas, bătrîn şi disperat să-şi vîndă casa, peste care stătea să cadă un nuc imens, iar nucul nu putea fi tăiat, pentru că sasul era certat cu primarul, iar primarul refuza să-i dea autorizaţie de tăiere. Sasul, legalist, ne-a adus pe noi să i-l toaletăm şi ne-a dat cît i-am cerut, dar asta-i altă poveste… acum vorbeam de securişti („cei mai buni prieteni ai arboriştilor“?). Iată faptele, de la concluzii mă abţin.

Anul trecut am avut o lucrare mare, undeva în nordul Bucureştiului, într-o zonă, cum să spun, exclusivistă: pînă să ajungă să ne cunoască, vecinilor mai că le venea să ne legitimeze! Totuşi, după cîteva zile, le-a dispărut frica de „invadatorii“ cu drujbe şi greble şi-au devenit vorbăreţi, mai ales cei în vîrstă (am auzit lucruri chiar inedite despre Revoluţie, de exemplu, dar nu-i momentul acum). Clientul nostru, proprietarul copacilor, s-a purtat foarte frumos, ne-a respectat pauzele, ne-a tratat cu fursecuri, apă minerală şi cafea, a admis de la bun început că e securist (nu cum fac majoritatea) şi, mai presus de orice, ne-a adus nişte ajutoare, nişte „oameni cu ziua“. Şmecherii din titlu, adică.

Yonel avea ochi albaştri, pielea foarte albă, bolnăvicioasă, şi părul foarte negru, dat cu mult gel. În urma căţărătorilor din echipa mea rămînea mult débris (crenguţe, frunze, rumeguş etc.), aşa că eu greblam, făceam totul grămezi, apoi căram grămezile în remorcă, c-o roabă uşoară, de plastic. Yonel stătea şi se uita, c-o atitudine foarte stranie, pe care n-am înţeles-o: ceva între agresivitate tăcută, sfială şi jenă. Cum nu ştiam cine e (securistul nu ne spusese), m-am dus către el şi m-am prezentat, dar fără să-l întreb nimic. El mi-a zis că-l cheamă „Yonel, cu Y, ca pă adevăraţi“, şi cu asta s-a încheiat discuţia: eu căram gunoi cu roaba, el stătea şi se uita la mine, din ce în ce mai stîn­jenit. Nu pricepeam ce se întîmplă, dar aproape că mă pufnea rîsul cînd îl vedeam aşa, ruşinat de mama focului şi încercînd să pară mîndru, „nemuritor şi rece“. Într-un tîrziu, după ce se foise de pe un picior pe altul (eu trecusem între timp înapoi la greblă), şi-a luat inima în dinţi, a venit şi mi-a zis: „Dă că duc eu cu roaba“. Din momentul ăla am muncit amîndoi, fără să vorbim şi fără să ne încurcăm unul pe altul, dar cu mare eficienţă; amîndoi căţărătorii, care pînă atunci mă bombăniseră de sus că mă mişc ca ochiu’ mortului şi-mi aruncaseră ghinde-n cap, au remarcat schimbarea şi s-au înjurat prieteneşte, ca să aibă spor.

În pauză, Yonel a mîncat cu noi şi atitudinea lui marţială s-a mai înmuiat, dar nu de tot. În ziua următoare, Yonel l-a adus la muncă şi pe frate-său (mai tînăr, mai gras şi mult mai vorbăreţ), cu care am reuşit, treptat, să încheg o comunicare cît de cît firească, din care am aflat că ei doi sînt din Olteniţa, că stau în Bucureşti numai pe perioada lucrării, la o gazdă din Rahova, că securistul le decontează cazarea, transportul şi mîncarea, iar pentru fiecare zi de lucru le dă o sumă fixă (adică indiferent de cît muncesc efectiv). Aici mi s-a rupt filmul, la suma asta fixă. Era exact dublă faţă de cîştigul zilnic al unui căţărător al meu!

Paranteză: căţărătorii sînt cei mai bine plătiţi arborişti, şi pe bună dreptate. Îşi asumă riscuri incomparabile cu cele de la sol, dar, mai ales, ei sînt „creierele“ echipelor sau, cum se spune în branşă, „Căţărătorul gîndeşte copacul, ceilalţi doar trag de cracă“. Un om bine calificat de la sol (groundsman) cîştigă mai puţin decît căţărătorul (climber), iar ultimul venit în echipă (helper-ul, adică omul cu grebla, adică eu), cîştigă mai puţin decît grounds­man-ul, aşa cum e natural. Cu toate astea, securistul îi plătea regeşte pe cei doi olteniţeni necalificaţi, cu mult mai mult decît pe noi (şi vă asigur că n-avem tarife mici!). Am crezut că e vorba de o minciună, dar am verificat „pe surse“ (l-am tras de limbă pe socrul securistului) şi era perfect adevărat**. Pe de altă parte, nici olteniţenii nu ne credeau că luăm „aşa puţin“, ziceau că-ncercăm să ne batem joc de ei şi imediat redeveneau ţîfnoşi. În cele din urmă, aproape fără să vrea, fratele lui Yonel a tranşat problema cînd ne-a spus, aproape scuzîndu-se: „Da, dar noi sîntem neam de şmecheri!“

Despre ce este vorba: fără a fi ţigani (au fost foarte indignaţi cînd i-am întrebat direct), Yonel şi cu frate-său aparţin unui, nu ştiu cum să-i spun, grup social din Olteniţa, grup cu reguli foarte clare. Orbitor de clare, dacă îmi este permis acest lezcărtărescianism improvizat: şmecherii nu pun mîna. Dacă te-ai născut într-un neam de şmecheri e aproape ca şi cum ai fi un napolitan din Camorra, nu faci ce vrei tu, aşa, de capul tău, că-ţi faci neamul de rîs; există o linie roşie pe care n-o poţi trece fără a fi decăzut din drepturi. Ea sună aproximativ aşa: „Ai voie să prestezi orice activitate lucrativă, cît timp ea nu este muncă fizică“. Poţi fi medic, poţi fi avocat, poţi fi poliţist, parlamentar, codoş, ziarist, tîlhar de drumul mare, „om de televiziune“ sau cîrciumar, dar îţi este absolut interzis să ţi speli singur maşina, de exemplu. Orice fel de blue collar job este apanajul neamurilor de proşti, iar celor născuţi în purpura neamului de şmecheri le este oprit. Din acest motiv era Yonel aşa stresat în prima zi: îi era frică să nu cumva să rîd de el. Mie mi s-a părut stupid cînd mi-a explicat, că doar şi eu făceam acelaşi lucru, iar el nu înţelegea mirarea mea („Da, dar tu nu eşti neam de şmecheri!“). Parcă eram în celebra scenă din Tom Sawyer, cea cu văruitul gardului: cel de pe margine îl invidiază pe cel ce dă cu bidineaua. Mai era un motiv pentru care nu vorbise cu noi la început, şi anume, se temea ca nu cumva vreun băiat din echipă să ştie pe cineva din Olteniţa şi să-l pîrască pe Yonel că-mpinge la roabă. Tragedie olteniţeană! Oaia neagră a neamului de şmecheri! Să i se taie capul!

Lăsînd gluma la o parte, situaţia nu mi se pare deloc veselă. Ca să cîştige şi el un ban cinstit, un om tînăr şi-n putere trebuie să se strecoare pe uşa din dos a comunităţii şi să se ascundă în marele Bucureşti, unde nu-l ştie nimeni. Vi se pare amuzant? Mie, cîtuşi de puţin. Poate n am simţul umorului. Dacă nu sînt neam de şmecheri?!

* http://dilemaveche.ro/sectiune/singular-plural/articol/saracia-este-buna

** O explicaţie parţială ar fi că securistul însuşi era neam de şmecheri (după spusele lui socru-său, care nu era) şi simţea o nevoie imperioasă de a-şi ajuta congenerii. Sau de a-i umili, n-am înţeles exact.

Mihai Buzea este jurnalist la Cațavencii.

Foto: wikimedia commons

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.