Nazism. Și comunism...

Am văzut The Soviet Story – povestea colaborării dintre comunişti şi nazişti, a crimelor în masă pe care le-au înfăptuit cot la cot, a puterii pe care şi-au împărţit-o cu drept de viaţă şi de moarte asupra celor ocupaţi. The Soviet Story arată, cu imagini şi documente rareori dezvăluite, cu mărturii ale supravieţuitorilor Gulagului sau analize ale unor profesori renumiţi din Est şi Vest, cum s-au înfiinţat lagărele de concentrare naziste, dar şi cele sovietice, cum şi de ce a omorît Stalin milioane de ucraineni sau şi-a masacrat propriul popor, în ce fel ascensiunea partidului comunist în lume a avut ca unică ideologie nu binele celor mulţi şi necăjiţi, ci dorinţa crîncenă de putere şi răzbunare a unor bande de criminali.  

Filmul, realizat în 2008 de regizorul Edvins Snore şi finanţat de un grup de parlamentari europeni, a fost prezentat în numeroase festivaluri de film, dar, cu toate acestea, e foarte puţin cunoscut, comentat, aici şi aiurea. Circulă prin e-mail-uri, fără ecouri oficiale sau jurnalistice, naţionale sau internaţionale, într-un soi de samizdat straniu, în plină libertate cîştigată în urma unor revoluţii anticomuniste. 

Pe urma acestui film, am găsit, pe net, la o rapidă căutare, nenumărate alte filme în care sînt prezentate atrocităţile comise de comunişti: The Truth about Communism, Hitler and Stalin, The Roots of Evil, The Bloody History of Communism etc. Cu alte cuvinte, pentru cei ce încă nu ştiu, din cauza vîrstei sau a biografiei străine de Europa de Est, pentru nostalgici, dar şi pentru cei care cred încă în utopia „omului nou“ – informaţie există, la îndemînă, uşor de asimilat, de înţeles, de văzut. Cu toate astea, şi în ciuda multor altor dovezi – cărţi, documentare, mărturii – ale genocidului produs de această ideologie, comunismul încă mai produce fiori de entuziasm, îndoieli în privinţa consecinţelor lui nefaste, idealuri juvenile.  

Nu există nici un motiv pentru care comunismul să nu fie socotit o ideologie criminală, falimentară din toate punctele de vedere – social, cultural, economic, moral. Nu există nici un motiv pentru care comunismul să nu fie condamnat, alături de nazism. De aceea, cred că generaţiile tinere ar trebui să cunoască adevărul, pînă în cele mai mici detalii, despre ultimii 100 de ani ai Europei de Est. Îmi doresc ca, nu numai din poveştile mele, ci şi din şcoală, mass-media, conferinţe internaţionale, cărţi, copilul meu să ştie ce a fost comunismul, pentru că, astfel, va cunoaşte sensurile adevărate ale cuvintelor „dictatură“, „libertate“, „drepturi“, „umanitate“, „sacrificiu“ şi va învăţa să le folosească în mod responsabil; pentru că va înţelege că lucrurile de care se bucură acum, în libertate, nu sînt garantate pe viaţă decît prin eforturi proprii; pentru că va fi ferit, prin cunoaştere, de iluzia deşănţată vîndută de nostalgici şi ignoranţi, că o ideologie care îţi ia libertatea şi-ţi promite în schimbul ei „un om nou“, crescut între ziduri de beton, este o ideologie cumsecade; pentru că va şti să recunoască, din timp, impostura, promisiunile seducătoare, dar nefaste, răul pe care-l poate face o adeziune ignară la un program utopic, falşii profeţi; pentru că va afla că a existat un timp cînd lucrurile de care, pe drept, astăzi se bucură – cărţi, informaţii, instrumente de cunoaştere, excursii sau rude în străinătate – erau tot atîtea motive pentru care îţi pierdeai libertatea în ani grei de puşcărie. Pentru că nu va putea înţelege ce se întîmplă azi în ţara lui, fără să ştie de unde vin cei care îi construiesc România de mîine.  

Maria Iordănescu este psiholog.