Naşteri şi zile de naştere

Publicat în Dilema Veche nr. 695 din 15-21 iunie 2017
Naşteri şi zile de naştere jpeg

La un moment dat, în viața ta de femeie – dacă ești una –, simți că ți-a venit timpul să faci un copil. Nu e ceva ce se poate explica, e o senzație incertă, ca de cozonac care s-a copt și e gata să plesnească. O senzație plăcută și învăluitoare, de calm și copt, care nu prea lasă loc de îndoieli și amînări. Cel puțin așa am simțit eu, una, cînd mi-a „sosit ceasul“ să fac un copil. Nu fusesem, pînă atunci, o fană a copiilor în general. Departe de mine genul care se extaziază în fața fiecărui bebeluș grăsuț și rîzăreț. Da, e adevărat că, uneori, mă mai jucam din priviri cu copiii de prin mijloacele de transport sau că studiam chipurile micilor Iisuși din tablouri. Dar, altfel, eram mai preocupată de pisicile și cățeii din jur decît de copiii altora.

Cînd a venit pe lume propriul meu copil, mi s-a părut auriu și perfect precum cozonacul despre care vorbeam, dar înmiit poleit, și mi-a schimbat complet percepția asupra neamului bebelușesc. Nu numai că am început să-l observ, să comunic cu el, ci chiar să-l prețuiesc.

Odată cu nașterea propriului copil, mai toți copiii din jur au devenit importanți și interesanți. Din nefericire, trebuia ținut cont și de părinții lor: nu am întîlnit o categorie mai complicat de gestionat și, între noi fie vorba, mai plictisitoare decît cea a părinților, bunicilor și bonelor din parc. Recunosc că nu am fost printre ei de prea multe ori, dar, de cîte ori am făcut-o, a fost destul de horror: dezbăteau îndelung fiecare etapă a îngrijirii copiilor. Și nu doar cu lux de amănunte, ci încrîncenat: fiecare știa totul și voia să aibă dreptate.

Nașterea copilului meu nu a fost precum cele din filme. Am mai povestit despre asta: l-au programat, m-au tăiat (mi au făcut cezariană) și nu am trecut prin nici una din „durerile facerii“ pe care le-am trăit în filme. Singura ciudățenie legată de nașterea mea (despre care am mai scris) a fost că, doctorul meu fiind specialist în sterilitate, a trebuit să-mi petrec noaptea de dinaintea nașterii într-un salon de sterilitate, înconjurată de „ochii răi“ (sau măcar invidioși) ai unui număr de vreo zece femei care se luptau cu neputința de a fi mame.

Copilul a venit totuși pe lume perfect, cum spuneam. Nu a contat, pînă la urmă, nici stafilococul pe care l-a luat din spital, datorită căruia a trebuit să mai rămîn acolo încă cinci zile, cu copilul care făcuse bube cu puroi pe mînă și a fost nevoit să ia oxacilină de la trei zile. Nici că și noi, părinții, am plecat acasă cu același stafilococ care ne-a urmărit, crud și perseverent, vreun an. Și nici că apartamentul în care stăteam părea bîntuit, totul se prăbușea, exploda sau se inunda și nici o bonă nu rezista mai mult de două-trei luni.

În respectivul apartament, printre ruinele prăbușirii lui perpetue, ne-am hotărît să-i serbăm ziua copilului în fiecare lună. Citeam din cartea veșnic actua­lă a doctorului Căpraru, învățam cam ce trebuia să facă bebelușul în respectiva lună și chemam oaspeți care să-i urmărească evoluția. În prima lună au venit ceva oameni. Lunile următoare s-au arătat tot mai puțini. Chiar cei care au venit, totuși, s-au dovedit ciudați. Ne-am trezit cu un prieten tîrziu, în noapte, cînd nu-l mai aștepta nimeni. Fostul meu tată vitreg a venit, într-o zi, a plecat cu un salariu de-al nostru să cumpere ceva și nu s-a mai întors niciodată (exagerez, a reapărut după ani): îi jucase pe toți la jocuri de noroc, avea pe atunci patima aia.

Am reușit, totuși, să ne salvăm la timp, și de casa care se prăbușea, și de oamenii care se evaporau. Într-o nouă casă, am început o viață cu mai puțini stafilococi și mai puține aniversări. Una pe an părea suficientă. Cred că cea de la un an a copilului meu nu a fost nici ea prea fericită. Ne-am dus cu toții la Casa Universitarilor, unde, deși cunoșteam pe mai toată lumea, am fost „răpuși“ de tortul de acolo.

De-abia la aniversarea de doi ani a băiețelului meu, cred, am reușit să intrăm într-o presupusă normalitate. Nu mai știu dacă e de atunci, dar am o poză cu el, rubicond și renascentist, cu mama mea și bunicul la o masă modestă, dar prietenoasă, într-o încăpere încă destul de goală, în care părem fericiți și sănătoși.

De ceva timp, el a împlinit 18 ani și țin minte cum asta s-a întîmplat în timpul festivalului Super. Iar echipa i-a proiectat pe ecran un „La mulți ani!“ imens, în spatele lui. După care am mîncat cu toții tortul tăiat pe asfalt și am băut șampanie în curtea interioară a unui local destul de mizerabil, undeva pe lîngă Calea Victoriei. Iar mai tîrziu i s-a furat mobilul la petrecerea din Laboratorul de cocktailuri. Și furat a rămas.

Mai nou, același copil a împlinit 21 de ani. Dacă eram în The Forsyte Saga, ar fi intrat în posesia averii familiei. În SUA va putea, în sfîrșit, să bea alcool liber și pe față în public și oriunde. Iar în România se va putea numi, probabil, „adult“. Sau, poate, mai curînd, copil mare, care a mai trecut o aniversare.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.