Muzici şi faze, back in the 90s

Publicat în Dilema Veche nr. 736 din 29 martie – 4 aprilie 2018
Muzici şi faze, back in the 90s jpeg

Curățenia de primăvară poate fi prilejul unor descoperiri neașteptate și al unor mici revelații. În cazul meu, s-a întîmplat să găsesc în boxa din pivniță cutia cu casete din adolescență și din „prima tinerețe“ (or fi existînd și a doua sau a treia tinerețe, asta nu mai știu...). O cutie mare de carton, decolorată, în care stau aliniate pe mai multe rînduri vreo sută de casete audio, nu le a mai scos nimeni de acolo de cel puțin 10 15 ani. Pun pariu că nu se mai pot asculta și nici n-aș avea unde, obiectul arhaic numit casetofon a dispărut de mult din casa noastră și probabil din toate casele posibile. Adolescenții de astăzi, care nu concep viața fără Internet, Facebook și WhatsApp, n-ar pricepe nici că în urmă cu douăzeci de ani, ca să asculți muzică, orice muzică, nu era suficient să dai doar un click sau un play pe orice gadget, trebuia să-ți întrebi prietenii, cu speranță în glas – ai cumva cutare trupă? cutare album? –, sau să-ți faci un drum prin oraș și te perinzi pe la tarabele din Romană sau de la Universitate, ca să cumperi niște casete prevăzute cu o bandă magnetică (și da, muzica era acolo, înregistrată pe bandă și cîteodată se întîmpla să iei țeapă și pe bandă să nu fie înregistrat nimic, să asculți doar un fîșîit și să fluieri a pagubă), să te duci cu ele acasă, să le introduci în casetofon și, ceea ce acum mi se pare incredibil și de-a dreptul fascinant, ca să ajungi la melodia preferată, să derulezi banda. Adică să aștepți. Păi, cine mai are răbdare în zilele noastre, cine așteaptă ca să asculte o muzică? Mă uit la cele o sută de casete cu duioșie, apoi le scot una cîte una și încep să le șterg de praf. Nu mă îndur să le arunc deși au devenit inutile, mă simt so back in the 90s atunci cînd le privesc, toată adolescența mea e acolo; în plus, aproape de fiecare casetă mă leagă cîte o mică poveste. Îmi dau seama că relația dintre oameni și muzica pe care o ascultau era, din această perspectivă, una mai emoțională decît acum.

Iată și prima mea casetă, cumpărată de la tarabă printr-a VII-a, cu o copertă încropită, trasă la xerox – Rock Ballads, nu lipseau „Wind of Change“ și „November Rain“. Cele mai multe erau așa – compilații, muzică piratată prin demisoluri obscure de rockeri care se apucau de afaceri cu casete, reproduceri grosolane după coperta originală a albumului de pe care lipseau piese (despre versuri nici nu putea fi vorba, te chinuiai să faci rost de ele din altă parte, ca să poți să lălăi și tu ceva cînd ascultai caseta), însă te pomeneai și cu un bonus, la final, de pe alt album sau al unei alte trupe, în funcție de starea de moment a compilatorului. Queen – A Night at the Opera, o casetă primită de la prietena mea cea mai bună cînd am împlinit 14 ani. Dacă mergeai la o zi onomastică și n-aveai inspirație ce cadou să iei, cumpărai o casetă, două și rezolvai problema. Colecția Love Songs, vreo 12 volume, orice fată de liceu care se respecta avea așa ceva, just in case, dacă își aducea prietenul pe-acasă atunci cînd părinții erau plecați, mai tîrziu colecția Flower Power, alte cinci volume. Descopăr două casete „artizanale“, astea nu sînt cumpărate, e compilația unui iubit, el a ales piesă cu piesă special pentru mine și le-a înregistrat pe bandă, a desenat chiar și o copertă de „album“, pe astea două chiar aș dori să le reascult. Apoi, o altă casetă „trasă“ de cineva, nu mai țin minte de cine, cu Cocteau Twins, din perioada în care începusem să mă trezesc la realitate și să ies din mainstream-ul cuminte cu rock ballads, să caut muzici mai stranii, necunoscute. Și-mi amintesc brusc de caseta mea „originală“, adusă de un amic din State, cu Mano Negra (toate versurile sînt acolo), pe care i-am împrumutat-o lui Sami doar pentru o seară și nici pînă în ziua de azi n-am mai văzut-o înapoi. Cum ar fi să i-o cer? Să-l sun și să-i zic: știi, cred că am o casetă pe la tine. Primele Tom Waits, ascultate în zorii zilei prin balcoane necunoscute, atunci cînd se sparg petrecerile, unii pleacă acasă, alții mai rămîn, scurg ultimele sticle. Vîsoțki, din nou, „artizanală“ – casetă ascultată în baia unui amic, tot la un chef. Amicul dormea dus într-o cameră – recunosc că pe asta am furat-o, atît de mult mi-a plăcut și atît de bine s-a potrivit cu baia aia sordidă, cu țevile mîncate de rugină și robinetul care picura, dar mai ales cu persoana cu care eram. Iată și Top 100 Radio Contact, de pe vremea cînd înregistram topuri, mă grăbeam să ajung în fiecare sîmbătă acasă ca să dau drumul la radio și Rec la casetă.

Rockăreli de începători – Metallica, Slayer, Sepultura, bune de dat din cap și de făcut pogo în sufragerie, Micuțu i-a spart maică-mii lustra, maică-mea vrut să-mi arunce casetele la gunoi, ce tragedie – apoi rockăreli mai „avansate“, psihedelice, de oameni deja trecuți un pic prin viață, cu introspecții. Pink Floyd – Ummagumma, ascultată într-o seară ploioasă de vară într-un cerdac, păsările din copaci ne priveau ciudat. Muzică de petrecere – înregistrări cu Maria Tănase trase în „priză directă“ după vinilurile lui taică-miu, se auzeau ca naiba, și frații Petreuș, oare ce caută ăștia pe aici? Și îmi amintesc dintr-odată că la petreceri fiecare venea cu muzica lui de acasă, cu casetele în buzunar, iar mie îmi plăcea ca tîrziu în noapte să surprind cu ceva, să bag una din asta care să trezească pe toată lumea. Da, casetele erau purtate peste tot mai ceva ca sfintele moaște, erau călătorite. Niciodată nu plecam la mare de 1 Mai fără un casetofon (în găștile din Gara de Nord care așteptau trenurile arhipline era mereu cîte unul înalt care atrăgea atenția asupra lui pentru că avea un ditamai casetofonul pe umăr care urla ceva, o muzică la max), fără rezerve de baterii și fără o plasă cu casete, alese cu grijă din sutele pe care le aveam, în noaptea plecării. Să luăm și un Nirvana? Oare avem nevoie și de un rock’n’roll pentru o zbînțuială mică pe plajă? Nu mai luam și Mano Ciao, că deja are toată Vama, peste tot numai bongo și Welcome to Tijuana, nu mai vrem să facem parte din trip-ul ăsta. Mai bine un Sinatra cinstit, clasic, elegant. Să stai pe dig la 2 Mai și să asculți „New York, New York“... ce vremuri, ce tihnă! Ar merge și ceva ambiental, Vangelis – Oceanic, dacă tot sîntem la mare. Iar cu caseta asta am o amintire stranie, tot din Vamă. Mă despărțisem de-un iubit, am luat casetofonul în miez de noapte (era al meu, nu al lui, așa că l am lăsat pe bietul om fără muzică la mare, doar cu casetele cu care nu avea ce face, se mai ruga de ăia de pe la crîșme să i le pună) și m-am dus ceva mai încolo pe plaja pustie dinspre 2 Mai să ascult și eu o muzică în singurătate, să beau o sticlă de vin și să-mi plîng recenta suferință. Mergea de minune Vangelis-ul ăla cu marea, cu vinul, cu starea mea de spirit contemplativă – în față valuri, pe casetă valuri, ce-mi puteam dori mai mult? Și cum stăteam eu și ascultam, adîncită în contemplație și pe jumătate pilită, observ ceva foială în jur, în semiîntuneric, apoi îmi dau seama că erau vreo trei cupluri, poate și mai multe – le vedeam doar ca pe niște siluete care își dădeau frîu liber pasiunii din ce în ce mai aproape de muzica mea. Cu alte cuvinte, le adusesem coloana sonoră. Oarecum stînjenită, mi-am luat cas-ul și am plecat.

Închid cutia cu casete și o pun la loc pe raftul ei din piviniță, va rămîne acolo neatinsă probabil încă douăzeci de ani. Și așa cum o fană Michael din România (uite, casete cu MJ n-am avut) plîngea de sărea cămașa pe ea la moartea superstarului, în fața unei camere TV, și spunea: „S-a dus Michael și nu se va mai întoarce niciodată!“, așa zic și eu: s-au dus anii ’90 cu tot kitsch-ul, marasmul, tranziția, euforia, tinerețea, cu tot cu casetele lui cu muzică, și nu se vor mai întoarce niciodată. O să vă povestesc odată și despre „caietul de cîntece“ – asta-i altă comoară neprețuită.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Cel mai enervant lucru pe care îl fac pasagerii în avion, conform unui însoțitor de zbor VIDEO
Meseria de însoțitor de bord nu este atât de fascinantă pe cât ar putea crede mulți. De fapt, există câteva lucruri care îi enervează cu adevărat pe aceștia, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii