Mingea, balconul şi roboţii

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Spital, în Franţa jpeg

- La Kinofest -

Recent a avut loc cea de-a cincea ediţie a Festivalului Kinofest, conform site-ului său „primul şi cel mai mare Festival de film digital din România, şi unul dintre cele mai importante din Europa Centrală şi de Est“, „o competiţie internaţională de scurtmetraje, cu trei secţiuni (Animaţie, Ficţiune, Micromovie)“. 

Nu am văzut multe dintre filmele în competiţie. În schimb, am nimerit, mai curînd întîmplător, la vizionarea unei secţiuni intitulate „Comedy shorts (1)“, într-un loc neconvenţional, clubul Garage Hall. Acolo rulau cîteva dintre filmele premiate anul trecut la Kinofest, pe care nu le văzusem la timpul lor.

Dintre ele, trei mi s-au părut extraordinare şi, în acelaşi timp, îngrozitoare: Nin˜o balcón (Pilar Palomero, Spania, 2008), Porque hay cosas que nunca se olvidan (Lucas Figueroa, Spania, 2008) şi Con dos an˜os de garantía (Juan Parra Costa, Spania, 2009).

Toate cele trei s-au nimerit (sau nu, de fapt) să fie spaniole. Toate trei „negre“ într-un sens în nici un caz negativ: în sensul perspectivei întunecate din care prezintă lucruri pe care am fost obişnuiţi, în experienţa noastră de spectatori medii şi conformişti, să le privim altfel: cuminte şi calm. Pentru că îşi propun, şi reuşesc, să depăşească limitele considerate de bun-simţ, pe care anumite situaţii, de obicei etichetate drept tipice, le consideră subînţelese. Deoarece înlocuiesc logica realistă cu una aparent realistă, dar, de fapt, suprarealistă şi absurdă.

Porque hay cosas que nunca se olvidan (Pentru că există lucruri ce nu se uită niciodată), al regizorului spaniol născut în Argentina, Lucas Figueroa, a strîns aproape 300 de premii la diferite festivaluri, în doi ani, şi a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai premiat film din istorie. Povestea lui pare cît se poate de obişnuită: patru copii joacă fotbal şi mingea cade în curtea unei doamne bătrîne intolerante.

O situaţie cît se poate de familiară, pe care fiecare dintre noi a trăit-o cel puţin o dată în copilărie. Numai că filmul duce, cu subtilitate, situaţia dincolo de limitele permise: relaţia dintre copii şi bătrînă devine una de viaţă şi de moarte. Cruzimea copiilor o depăşeşte pe cea a duşmancei lor (de altfel, scurtmetrajul a fost premiat şi la festivaluri pentru filme de groază). 

Nin˜o balcón (Băiatul balcon) este, aparent, un basm. Un basm horror, cu un băiat care a rămas cu capul prins între gratiile unui balcon, din cauza, pare-mi-se, urechilor lui uriaşe. Oamenii încearcă, mai mult sau mai puţin serios, să-l scoată de acolo: dar nu reuşesc, aşa că băiatul îşi continuă viaţa în acea poziţie incomodă (desigur, şi simbolică). Pînă cînd o fată din sat se îndrăgosteşte de el. Dragostea lor este descrisă idilic. Toate miturile legate de iubirea salvatoare par să funcţioneze: miracol! Aceasta îl face pe nefericitul băiat să se elibereze de povara gratiilor balconului. Cu un preţ, însă: în locul lui rămîne prinsă fata, singura din jurul lui căreia chiar îi păsase de el.

Con dos an˜os de garantía (Garanţie: doi ani) debutează ca un film serios, realist, despre problemele în cuplu: un El o terorizează pe o Ea, o abuzează. Amîndoi sînt tineri, frumoşi şi se mişcă într-o atmosferă aseptică şi uşor avangardistă. Ea se supără şi pleacă de acasă. El găseşte o cale inedită de a rezolva problema: îşi ia un înlocuitor de Ea. Un robot cu chipul ei. Doi ani garanţie.

Situaţia se întoarce şi, într-un final justiţiar, se ajunge la reversul ei: el sfîrşeşte la puşcărie, iar ea – cu un robot după chipul şi asemănarea lui.

Povestirea în sine a filmului nu spune mare lucru: interesante sînt filmările, conversaţiile, mimica personajelor. Ceea ce frapează aici e mecanicismul rezolvării oricărui tip de situaţie, fie aceasta (sau cu atît mai mult) de suflet.

Toate cele trei filme reflectă, de altfel, o lume mecanică: în sensul uneia lipsite de sentimente reale, egoistă, în care orice şi oricine pot fi înlocuiţi, în care conflictele sînt duse la extrem şi pînă şi moartea ajunge să nu fie decît una dintre opţiunile la îndemînă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.