Mici utopii sub dom

Publicat în Dilema Veche nr. 783 din 21-27 februarie 2019
Mici utopii sub dom jpeg

În anii ’80, cînd o duceam cel mai rău posibil din perioada ceaușistă, s-a nimerit ca eu să-mi petrec adolescența. Poate și de aceea, cercul nostru a cam fost unul de copii cuminți: opțiunile de „dezmăț“ erau limitate, oscilînd de la a ieși la cofetărie pînă la a merge (pînă la cel tîrziu unu noaptea) la discotecă, unde puteai bea Vodca Cola, și la a fuma (care, e adevărat, era un obicei foarte răspîndit). Tocmai de aceea, o serie de lucruri care astăzi sînt firești, pe atunci erau deziderate imposibile, de genul „vreau luna de pe cer“.

Dacă voi începe să le înșir, astăzi vor părea banale și nesemnificative. Și, totuși… Pentru mine, pe vremea de atunci, erau cît se poate de semnificative: adevărate miracole. Ce ușor era, mi se pare azi, să ai acces la miracole – chestiune de punct de referință și de grad de închidere/deschidere a lumii în care te-nvîrți. Ca-n serialul (ce-i drept, nu foarte deștept, mai ales de la un punct încolo) The Dome (Brian C. Vaugh, 2013-2015), în care locuitorii unui orășel din SUA, fiind prinși, într-un mod neașteptat și inexplicabil, sub un dom uriaș de sub care nu mai aveau cum să plece, încep, printre altele, să aprecieze și cele mai „mici“ chestii, cum ar fi să aibă un acoperiș deasupra capului, ceva de mîncare și să fie vii.

Dacă lucrurile menționate mai sus nu sînt chiar mici, ci vitale (dar considerate de la sine înțelese în circumstanțe normale), cele pe care le doream eu erau, în comparație cu ele, minuscule. De pildă, aș fi vrut să pot citi, scrise undeva, negru pe alb, cuvintele cîntecelor pe care le tot ascultam atunci și pe care trebuia să le scot, cu carnețelul în mînă, lîngă casetofon, tot apăsînd pe rewind (da, casetofon, nu CD player, și nici mp3 player, ci o chestie cu un fel de deschizătură pentru casetă; caseta era un obiect în sine, pe care era înregistrată muzica și în care, atunci cînd se bloca, băgai un creion și-l roteai acolo pînă cînd lucrurile reintrau în normalul epocii). Desigur, așa am învățat ceva din engleză, dar am rămas și cu frustrări pînă-n ziua de azi, cînd încă am revelații în legătură cu anumite cuvinte din cîntece și nu-mi vine să cred că le pot găsi oricînd pe net. Pe vremea de atunci, de pildă, era o carte mare și galbenă cu textele Beatleșilor la Biblioteca Engleză, care nu se afla departe de blocul în care locuiam. Dacă erai elev de liceu sau student, era mai puțin problematic să-ți faci abonament acolo. Dacă intrai în categoria de (așa se chema pe atunci) „om al muncii“, era un oarecare risc, puteai avea probleme la dosar (pentru cei neinițiați, se consemna acolo și chestia asta, și, la o adică, dacă regimul te mai avea cu ceva la mînă, o scotea la înaintare, zicînd, probabil, că întrețineai legături cu capitalismul occidental putred).

Cert e că, odată intrat în încăperile bibliotecii, era, cel puțin pentru mine, una, raiul (hai, un soi de rai). Era contactul cu lumea „cealaltă“, cea interzisă sau foarte greu accesibilă, din afara domului. Puteam să citesc cărți despre locuri pe care nu credeam că am să le pot vedea vreodată, dar la care visasem de pe la grădiniță, cînd auzisem de ele: de pildă, Londra. Să răsfoiesc diverse alte cărți, din cultura populară, care la noi nu se traduseseră niciodată: de la romane polițiste, chiar Agatha Christie, de dragoste ori comics-uri. Puteam vedea și pipăi operele lui Shakespeare și Dickens în original, puteam asculta Beatles și, cum spuneam, puteam citi textele lor, puteam vedea albume de artă contemporană, filme noi, în care scenele de amor nu erau cenzurate, precum în cele de pe ecranele patriei socialiste. Pe scurt, plonjam într-o lume normală care, atunci, pentru că trăiam sub dom și accesul la anumite lucuri era limitat, mi se părea ideală.

Iar cărțile de acolo nu erau vechi și prăfuite, și nici rupte și incolore, precum cele de la bibliotecile obișnuite, ci vii și în stare bună. Erau însemnele unei lumi despre care doar ghiceam că există și pe care o înțelegeam parțial. Era o lume înfierată de sistem și, tocmai de aceea, atît de mitizată de mine și de alți adolescenți asemenea mie. De pildă, cartea poștală cu Big Ben-ul pe care profesoara noastră prea iubită de engleză din clasa întîi (am făcut engleză, da, și-n clasa întîi), doamna Comișel, ne-o arătase, cred, la prima oră, mi-a rămas în minte pînă-n ziua de azi. La fel cum imaginea cu Mickey înconjurat de artificii din Disneyland-ul din California mi s-a întipărit, iarăși, ca un fel de deziderat suprem al vieții. Cînd am ajuns pentru prima dată la Disneyland, în America, imaginea asta am căutat-o peste tot (și, din fericire, ceva din ea tot am găsit).

Ieșită de sub dom, recunosc că nu m am vindecat nici azi, destul, de toate aceste mituri autocreate, pînă la urmă. Și astăzi, cînd călătoresc, le caut pe unde mă duc și, de multe ori, sînt de-zamăgită că lumea largă nu arată chiar ca-n puținele ei imagini accesibile pe vremea comunismului. (Noroc că, în cea mai mare parte, le depășește.)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.