Mese în familie

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Zizi și neantul jpeg

Deja sintagma din titlu pare să se fi rătăcit în neant. Aparține, mi se pare, mai curînd altor vremi. Mese cu membrii familiei, desigur, mai sînt, de sărbători și de multe ori la restaurant. Masa de prînz de altădată, în care se așezau cu toții să mănînce în tihnă cele trei feluri, cred însă că e azi mai curînd o fantasmă.

Nu spun că nu mai sînt familii care mănîncă laolaltă, cu diverse ocazii. Dar cred că cele mai multe nu prea mai au timp și chef să facă asta. Știu nenumărate exemple de oameni din diverse generații care-și iau tava și înfulecă ce-i pe ea tacticos în fața computerului, a telefonului și, mai rar, a televizorului. Respectivii reprezentanți ai familiei sînt la masă mai curînd cu cei doi papi, cu Rake, Kominsky, Rita, Grace, Frankie, Rory, Lorelei, Doc Martin decît cu membrii propriei familii. Ori online cu prietenii lor de pe diverse rețele. De fapt, nici nu e nevoie să fie acasă: întregul ritual se poate petrece la o cafenea, e chiar mai simplu.

Să pui o masă cu toate cele pe ea, cu fața de masă albă de dantelă, eventual, devine o ciudățenie. O raritate. Sigur, nici în vremea copilăriei mele, cînd mîncam aproape în fiecare zi la bunici, nu aveam o față de masă albă din dantelă. Aceea se păstra doar pentru ocazii, iar zilnic mîncam pe o mușama albastră, în carouri, din cîte îmi amintesc.

Dar pe întinderea cuprinzătoare a mușamalei se crea un întreg univers, în care, ca pe o uriașă tablă de joc, fiecare obiect își avea locul și regulile lui. Farfuriile, dacă nu din același serviciu, măcar de același tip, cu mici variațiuni, stăteau la locurile lor prestabilite, cu aceleași distanțe între ele: două paralele și cea de-a treia la mijloc, la distanțe egale de cele două din extremități, într-un triunghi isoscel. Lîngă ele erau așezate tacîmurile, dar nu direct pe mușama, ci pe niște suporturi din fier în formă de cîini. Cîinii ăștia erau piesele mele preferate de pe masă. Le știam fiecare imperfecțiune și-l aveam pe alesul meu printre ei, unul cu o schiță de zîmbet și cu urechile mai pe spate.

În fiecare zi, la masa bunicilor mei se făcea mămăligă. Într-un ceaun verde, nici prea mic, nici prea mare, o mămăligă care reușea să rămînă bățoasă cînd bunica mea o răsturna pe tocătorul de lemn. Mămăliga mergea cu orice: cu lapte, cu ciorbă, chiar cu măr mai tîrziu, cînd deja era rece și bunicul meu o tăia în felii aproximativ egale. Mai în fiecare zi erau nelipsiți cartofii prăjiți pai, cu șnițele sau chiftele. Iar în fața farfuriilor tronau demne, de fiecare dată, paharele incasabile ale bunicii.

Treptat, nici masa bunicilor nu a mai fost așa. La un moment dat, nu a mai fost carne pentru șnițele cu cartofi prăjiți. Au fost înlocuite cu salam pane, dar n-a mai fost același lucru. Nici bunica mea nu a mai fost la fel: încet-încet, după o boală de plămîni, a alunecat într-o lume a ei, în care rigoarea pătratelor albastre nu și-a mai găsit locul.

După un timp, și după ce bunica mea nu a mai fost, a intrat în scenă bunicul meu, care a continuat, în felul lui, tradiția mușamalei albastre. Mămăliga a devenit facultativă, șnițelele sau chiftelele s-au prefăcut în carne fiartă, iar cartofii, din pai, au devenit groși. Iar în loc de trei farfurii au rămas două, față-n față, paralele, linia dreaptă dintre ele fiind întreruptă, poate, doar de coșul de pîine. Reașezarea nu a alterat cu nimic ritualul nostru: am continuat să mîncăm împreună în formula asta, foarte mulțumiți. Ba, mai mult de atît, pentru că acum eram și eu mai mare, contribuiam măcar la curățatul și prăjitul uriașilor cartofi. Iar bunicul meu a devenit și a rămas pînă azi modelul meu culinar: cred că e singurul care a catadicsit să-mi imprime niscaiva noțiuni în domeniu, mai ales că făcuse armata la intendență.

De atunci încoace, am mai mîncat la mese așezate, chiar în propria mea casă. Dar nici una n-a fost precum a bunicilor mei. Masa noastră extensibilă din bucătărie n-a mai avut niciodată rigoarea pătratelor albastre, deși de destule ori a fost chiar acoperită cu o față de masă albă, un timp aproape impecabilă. Dar felul în care ne-o apropriam, felul în care manevram „accesoriile“ culinare de pe ea, solnița, sosul ori lămîia, în timp ce mîncam, făceam conversație și, eventual, mai și ascultam muzică avea o fluiditate și o nonșalanță străine gesturilor de la masa bunicilor. Totul decurgea degajat și sacadat, ca un dans modern abrupt și deloc ca un balet clasic. Mîncam, socializam și ne bucuram, și pînă la urmă asta conta. Dar altfel decît în copilăria și adolescența mea. Nimic din urma de gravitate a gesturilor (ca și cum, dacă ai fi făcut ceva diferit, echilibrul lumii respective s-ar fi perturbat) nu mai rămăsese. Deveniserăm (și am rămas) o adunare de prieteni care se întîmplă să facă parte din aceeași familie și care se ocrotesc unii pe alții, cei mai mari pe cei mai mici, îndeobște.

Important e că mesele astea se desfășurau și încă se mai desfășoară împreună. Și sperăm să le mai putem păstra așa din cînd în cînd, în pofida tendinței evidente de dezagregare.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.