Un război fără mercenari

Publicat în Dilema Veche nr. 165 din 5 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ce este un free-lancer? Termenul desemna în secolele trecute un militar profesionist care nu avea stăpîn şi care îşi punea lancea la dispoziţia oricui era dispus să plătească pentru serviciile sale. Un mercenar, am spune astăzi. Şi tot în zilele noastre, acelaşi termen i se atribuie unui liber-profesionist, mai exact unui "specialist" care lucrează pe cont propriu. Care este statutul jurnalistului free-lancer? În Occident, este o profesie recunoscută şi apreciată, care întăreşte ideea de competiţie în mass-media. În România, free-lancer-ul are încă de înfruntat prejudecăţi: un outsider care refuză să lucreze într-un mod "organizat" şi asta poate fi o dovadă de neseriozitate. De cele mai multe ori este exclus din politicile editoriale sau privit ca un dispensabil colaborator. În mod paradoxal, paradisul free-lancerilor s-a consumat în anii ’90. Atunci exista iniţiativa, iar legislaţia în privinţa firmelor nu era bine pusă la punct. Aproape oricine care avea ceva de spus şi ştia să lege două propoziţii coerente putea să colaboreze la zecile de publicaţii care apăreau peste noapte şi să cîştige şi ceva bani. Era mai mult o "şcoală" de jurnalism sau jurnalismul privit ca hobby. Trusturile străine nu aveau încă în plan să investească în România. Se publica aproape orice, redacţiile se alcătuiau ad-hoc şi se destrămau la fel de repede, iar migraţia era la ordinea zilei. Nu se punea problema loialităţii sau exclusivităţii. Erai plătit "la bucată", căci nu se lua în calcul numărul de semne sau de cuvinte, şi umblai cu "bucăţile" în servietă de la o redacţie la alta. Ce nu accepta unul, dădeai la altul. Reciclai texte, le "cosmetizai" şi le vindeai a doua oară. De multe ori făceai muncă voluntară, în speranţa că, la un moment dat, "cînd vor fi bani", vei fi plătit. Proaspeţii "manageri" de ziare de tipul Ion Cristoiu îşi închipuiau că orice "surse", inclusiv taximetriştii, pot deveni, la o adică, ziarişti. Sau alţi patroni îţi dădeau bani din buzunarul lor, ca la piaţă, pentru un articol şi, dacă erau într-o dispoziţie bună, puteai avea surpriza să dubleze suma convenită iniţial. Peisajul media era mai mult sau mai puţin dominat de "specialişti" independenţi şi de ucenicii lor. În tot acest haos, exista însă speranţa că, la un moment dat, lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Mai exact, că mecanismele "pieţei" se vor regla de la sine, creîndu-se un echilibru între "cerere" şi "ofertă" şi că va prima calitatea. Ceea ce s-a şi întîmplat oarecum, odată cu investiţiile masive în domeniul mass-media, însă nu şi pentru free-lanceri. Au început să se creeze "echipe" şi jurnaliştii să-şi asocieze treptat numele cu cîte un brand. De fapt, asistăm la o aglomerare a forţelor şi energiilor în jurul unor trusturi de presă. De la predarea "la bucată" s-a trecut la predarea "la normă". De la politica editorială de butic, la cea de supermarket. Iar ca patron de supermarket, preferi să cumperi en-gros două sute de sticle de vin ordinar "de masă" de la, să zicem, Cotnari S.A., decît să te complici şi să achiziţionezi en-détail zece sticle pour les connaisseurs de la cine ştie ce producător particular "rasat". Tot aşa, ca patron de televiziune particulară, preferi să plăteşti salariile a două sute de angajaţi pe care să-i foloseşti pentru a produce "intern" cea mai mare parte a emisiilor, decît să cumperi ocazional şi cîte un film documentar, fie el şi premiat, de la un cineast independent. Aşa că, în ultimii ani, cei mai căutaţi free-lanceri de pe "piaţa" mass-media nu sînt jurnaliştii, căci nu există o bursă a creaţiei. În schimb, pot supravieţui (dacă au noroc şi oareşce relaţii) ca free-lanceri cei care s-au "specializat" în design publicitar, DTP - mai puţin tehnoredactare şi traduceri - programare şi web design şi cei care colaborează cu televiziunile ca operatori şi editori de imagine. Adică cei care pot oferi, dincolo de creativitate, şi ceva skills-uri tehnice. Viaţa de "colaborator" L-am întrebat pe Radu, fotograf free-lancer, cum se descurcă, la limita dintre tehnică şi creaţie. "Păi, ce-i mai greu a cam trecut! Adică mi-am acoperit investiţia şi am început să mai şi cîştig cîte ceva... dar comenzile nu vin cu regularitate, aşa că încă nu ştiu ce voi mînca luna viitoare!". În ce a constat investiţia? Două aparate "profi" cu seturi de obiective şi accesorii, un laptop pentru a putea să descarce fotografiile "la faţa locului" şi pentru prelucrare, şi maşina cu care să se deplaseze mai uşor de la un eveniment la altul. Face şi fotografii de studio, însă nu are un studio unde să lucreze în permanenţă. "Noi ne cam ştim şi ne ajutăm între noi. Dacă am nevoie de lumini, să zicem, am de unde împrumuta sau închiria la preţuri convenabile!" Cum îşi găseşte clienţii? "M-a ajutat foarte mult faptul că înainte de a deveni free-lancer am lucrat la o revistă mondenă. Făceam poze pe la diverse evenimente, unde mai lăsam şi cîte o carte de vizită şi nu uitam să spun că sînt deschis oricînd unei colaborări extrajob... E adevărat, însă, că era vorba şi de ceva tupeu!" "Sînt jurnalistă free-lancer!", mă informează Kate care vizitează România în scopuri "profesionale". Va scrie despre ţara noastră pe un site destinat femeilor care călătoresc singure prin lume. O interesează în mod special trenurile de la noi. Cam asta ar fi "cerinţa": femei care merg singure cu trenul şi care descriu tot ce văd, de la vecinii de compartiment, la trataţia din vagonul restaurant. "Trebuie să semene cu un jurnal, din care să nu lipsească gîndurile şi observaţiile mele şi - de ce nu? - chiar şi un moment de flirt cu un român chipeş, între două staţii!", rîde Kate. Este însă obligatoriu să reiasă ideea că o femeie independentă se descurcă de una singură în orice situaţie neprevăzută, cum ar fi o incursiune în toaleta mizerabilă a unui tren din România. Şi dacă tot e aici, Kate vrea să ajungă şi la Tîrgu Jiu ca să se "informeze" despre Brâncuşi. Va scrie un articol despre sculptorul român într-o revistă pentru copii între 6 şi 12 ani. "Jurnalista" americancă este solicitată în fiecare lună de trei, patru publicaţii, dintre care două online. Îmi arată articolele ei dintr-o revistă despre pisici: un test de genul "ce pisică ţi se potriveşte?" şi o întreagă poveste cu o pisicuţă dispărută şi regăsită. Ar putea să-şi găsească şi alte colaborări pentru că e deja un "nume", dar deocamdată i se pare suficient. Cîştigă în jur de 4000 de dolari pe lună. Optimismul ei debordant este o consecinţă a vieţii libere pe care o duce. În România, reviste de tipul Întîmplări adevărate încă mai lucrează cu colaboratori externi care au sarcina să-şi imagineze ce scrisori ar putea să trimită cititorii acestor publicaţii la redacţie, căci cele reale, în cele mai multe cazuri agramate, sînt inutilizabile. Genul este "fiction", cu accente de telenovelă. S-ar putea crede că, dacă ai talent la scris, este relativ uşor să duci la capăt o povestire, fără să-ţi ocupe prea mult timp, ca după aceea să înveţi să aplici "şablonul" şi să le produci "industrial". Se poate trăi dintr-o asemenea "prestaţie"? În urmă cu vrei doi ani, "tariful" era de 500.000 lei pe "bucată". Ca să ajungi la suma cît de cît decentă de 300 de euro pe lună, îţi impuneai o "normă" de 20. Mulţi au abandonat de la primele încercări, căci dezvoltarea unor intrigi care să se adreseze gospodinelor nu este atît de simplă precum pare. Cei care au perseverat au început să aibă probleme asemănătoare cu cele ale condeierului lui Llosa. Revistele glossy "pentru femei" plătesc ceva mai bine, între 50 şi 100 de euro articolul, în funcţie de mărimea lui, dar pentru a pătrunde într-un cerc - destul de închis - al colaboratorilor acestor publicaţii trebuie să demonstrezi mai întîi că o înţelegi pe femeia Cosmo sau pe femeia Tabu. Reportajul nu se caută, pentru că de regulă ziarele îşi folosesc reporterii proprii, care oricum îşi primesc leafa, şi nu par deloc interesate de un stil sau de un mod de abordare care să iasă din clişeul jurnalistic. De altfel, ideea preconcepută că în România nu există un public pentru reportaj spulberă toate şansele afirmării acestuia. Mai mult succes ca free-lanceri au poate analiştii politici şi economici sau jurnaliştii "de investigaţie". Aceştia din urmă, dacă au contactele potrivite, pot "prinde" ceva proiecte internaţionale, transformîndu-se uneori în intermediari între jurnaliştii de afară şi "sursele" de aici - un job bine plătit, dar din nou nesigur. Firme fără istoric Experienţa mea de cîţiva ani ca free-lancer a fost epuizantă şi, în cele din urmă, am ajuns la concluzia că este imposibil să trăieşti în România doar din colaborări. Unul dintre motive: eşti prins tot timpul între deadline-uri - dar cînd e vorba de plată, deadline-urile nu există. Un altul: politicile redacţionale care nu te stimulează şi nu te încurajează în nici un fel, pentru că nu faci parte din marea "familie". Dincolo de "contractul de drepturi de autor" pe care îl semnezi în fiecare lună, nu ai nici un avantaj real. Dar poate că am fost un caz nefericit... În cazurile "fericite", a fi free-lancer este doar o primă etapă în cariera ta. Cel puţin aceasta este tendinţa la noi. A doua etapă este cea de a-ţi înfiinţa o firmă de-produs-texte-şi-imagini, să zicem, şi deja devii persoană juridică, iar lucrurile par să se complice mai mult decît e cazul. În plus, dacă îţi propui să trăieşti din administrarea unor proiecte, rişti să mori de foame. Nimeni nu se înghesuie să lucreze cu firmele mici. Ca să închei un contract cu o televiziune, de pildă, începe să conteze "istoricul" firmei tale. Iar dacă eşti la început, n-ai cum să ai nici un "istoric". Apoi, chiar dacă ai norocul şi relaţiile necesare pentru a semna contractul, trebuie să-ţi asumi riscul că televiziunea respectivă va întîrzia cu plăţile şi atunci vei fi nevoit să-i plăteşti din buzunarul tău pe toţi cei pe care i-ai "angajat" pentru proiectul respectiv. Iar dacă ai un şi mai mare noroc şi cîştigi un proiect "cu bani europeni", va trebui să justifici fiecare euro cheltuit, ceea ce - într-o ţară unde aproape totul se face "la mica înţelegere" şi cu şpaga bine plasată - este practic imposibil.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.