Un CNA inutil, o petiţie pe măsură
Am semnat multe petiţii online de-a lungul timpului, destule pentru a-mi da seama cît de inutile sînt. Nu a existat absolut nici una care să rezolve lucrul pe care şi l-a propus, indiferent de numărul de semnături strînse sau de prestigiul numelor de pe listă.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a lansat o petiţie online şi astfel şi-a dovedit, pentru a nu ştiu cîta oară, impotenţa cînd e vorba de adevăratele probleme ale audiovizualului. Petiţia, intitulată „Interesul public mai presus de gustul publicului“, are un text de-a dreptul înălţător: „Valul din ce în ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile naţiunii. Încurajarea promiscuităţii, a alcoolismului şi infidelităţii, a violenţei şi vulgarităţii, promovarea caracterelor murdare şi a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite dacă vrem ca viitorul copiilor noştri să nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii.“ Toate bune şi frumoase, numai că vorbim de o instituţie a statului care are de partea ei legea şi puterea de a judeca şi de a amenda derapajele audiovizualului, nu de un simplu ONG. Petiţiile sînt iniţiate de obicei de organizaţii nonguvernamentale sau de persoane particulare, care nu au instrumentele necesare să schimbe ceva, şi sînt adresate tocmai instituţiilor statului. Aceasta e şi definiţia de dicţionar a petiţiei: „expunere scrisă adresată de o persoană sau de un grup de persoane unei instituţii, unei organizaţii, unei autorităţi, în care se formulează o cerere, o revendicare, un punct de vedere etc.“ (DEX 1998); „cerere scrisă, de obicei colectivă, adresată unui organ al puterii de stat, în care se formulează o revendicare.“ (NODEX 2002) De data aceasta, un „organ al puterii de stat“ adresează el o petiţie. Cui? Persoanelor particulare. Care ce să facă? Desigur, să semneze. Şi mai departe? Nimic, că doar asta e soarta petiţiilor.
Titlul petiţiei iniţiate de CNA conţine şi un paradox. Se afirmă că gustul publicului nu se ridică la nivelul interesului său, dar se apelează taman la public. Speranţa nedeclarată a Consiliului este probabil ca numărul de semnături să-i probeze că se înşală şi că mulţi pun mai presus interesul public, chiar dacă plăcerile lor sînt altele. Şi, totodată, să demonstreze asta şi televiziunilor. La sfîrşitul săptămînii trecute, se strînseseră aproximativ 2500 de semnături. Nici dacă s-ar aduna 25.000 sau 250.000 nu ar impresiona televiziunile. Ele pun pe celălalt taler al balanţei cifre de audienţă de ordinul a milioane de telespectatori.
E ca şi cînd un judecător i-ar întreba pe cetăţenii, printr-o petiţie, dacă prostituţia e rea. În primul rînd, nu are de ce să-i întrebe, pentru că judecătorul are legea de partea lui şi puterea să condamne cazurile de prostituţie. Rostul lui e să aplice legea, nu să-i întrebe pe oameni dacă sînt de acord s-o aplice. În al doilea rînd, să presupunem că va strînge un număr de semnături cu petiţia lui. Proxeneţii îi vor rîde-n nas, pentru că doritorii de servicii sexuale vor fi întotdeauna mult mai numeroşi.
În textul petiţiei, CNA scrie: „De la an la an, spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai viciat.“ E o constatare de comentator de pe margine, nu de arbitru care e pus să vegheze tocmai ca acest lucru să nu se întîmple. Faptul că spaţiul audiovizual românesc e viciat se datorează şi Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a permis să se ajungă aici. Săptămîna trecută, CNA a suspendat licenţa OTV, motivînd că de mai mulţi ani televiziunea lui Dan Diaconescu nu şi-a plătit deloc amenzile. Oare de ce a trebuit să treacă atîţia ani? Dacă decizia ar fi fost luată la timp, nu după ce Diaconescu l-a înfruntat în alegeri pe Victor Ponta, audiovizualul românesc de grija căruia plînge acum CNA nu ar fi apucat să fie infestat de otevism.
Organism cu membri numiţi politic, pentru a apăra interesele partidelor care-i trimit acolo, CNA vrea să-şi spele imaginea printr-o petiţie populistă. Inutilitatea acestei petiţii spune însă foarte multe despre capacitatea şi voinţa acestei instituţii de a însănătoşi cu adevărat spaţiul audiovizual de la noi.
