Uluitor
Acum cîteva săptamîni, scriam despre Mihai Gâdea: „Mi-l amintesc pe cînd făcea interviurile acelea leşinate la Realitatea TV – şi pe atunci n-aş fi crezut în ruptul capului că băieţaşul acela plat şi care-şi peria cu sîrg invitaţii o să facă mare carieră în televiziune. Mihai Gâdea a rămas, profesional, la acelaşi nivel ca în urmă cu şase-şapte ani, cînd realiza emisiunile de la Realitatea, numai că acum ne vorbeşte de pe cu totul alte poziţii.“
Ca pentru a-mi da dreptate, Gâdea a început să facă din nou interviuri, în cadrul emisiunii Sinteza zilei. I-am putut vedea profesionalismul pus la lucru cu ocazia unui eveniment – invitarea lui Pascal Bruckner pe platourile Antenei 3. Nu e puţin lucru să ai un invitat de un asemenea calibru, căci Bruckner nu e nici Mugur Ciuvică, nici Valentin Stan... Ei bine, rareori mi-a fost dat să văd un interviu realizat aşa de amatoristic. Prima întrebare pusă de Gâdea lui Bruckner – dacă e vinovat Strauss-Kahn. După principiul unde dai şi unde crapă, bineînţeles. A doua întrebare – inspirată parcă din oracolele şcolare şi numai bună de pus unui Paulo Coelho: „Care e cel mai important lucru al vieţii?“. Pe post de a treia întrebare, l-am putut asculta pe Gâdea filozofînd: „Noi am descoperit în ultimii 21 de ani că aproape există lucruri mai importante decît dragostea. Că dragostea fără materie, că dragostea fără a avea o viaţă asigurată din punct de vedere material aproape că de multe ori nu are sens. Şi aproape că uneori te întrebi dacă cel mai important lucru din viaţă rămîne dragostea, dacă cel mai important lucru din viaţă rămîne fericirea, frumuseţea şi lucrurile pe care le-am enumerat.“ Adînc, aproape cu adevărat adînc! Totul spus pe un ton sfătos, de care numai Gâdea e în stare. Apoi, invitatul a fost întrebat ce ştie despre România (putea să lipsească o asemenea întrebare?). Apoi dacă l-a citit pe Eminescu. Omul răspunde că nu, dar că l-a citit pe Liiceanu – la care Gâdea înghite cu noduri.
Deja trecuseră zece minute din interviu şi Gâdea nu se referise deloc la Băsescu. Desigur, nu a mai putut rezista şi a adus vorba şi de preşedinte: „Este vreun alt român pe care-l apreciaţi, vreun mare compozitor sau poate pe cineva din artă? Poate ştiţi – e un mare scriitor Băsescu“. Ce conta că nu avea nici o legătură şi că însăşi glumiţa era fără sare şi piper? Omul a bifat că l-a altoit din nou pe Băsescu şi urma să fie, încă o dată, mîngîiat pe creştet de patron.
Şi aşa, încet-încet, din gafă-n gafă, ajungem la întrebarea de forţă din arsenalul de intervievator al lui Mihai Gâdea: „Aţi venit în România pentru a vă lansa o carte. Despre ce este această carte şi care este cel mai important lucru pe care scriitorul ar vrea să-l spună despre lucrarea lui?“. Pascal Bruckner se uită la el nedumerit şi-l întreabă ce carte. „The last book. Cartea pentru care aţi venit s-o lansaţi.“ – îl lămureşte, privindu-l cu îngăduinţă, Gâdea. Omul nu înţelege, bîiguie ceva despre Roman Polanski şi spune cîteva fraze despre Luni de fiere. Gâdea îl ascultă mulţumit. Apoi îl întreabă „Ce loc ocupă această carte la nivelul preferinţelor dumneavoastră?“ şi „Pentru cei care nu l-au citit pe Pascal Bruckner, ce carte aţi recomanda?“.
Ajuns cu interviul la final, Gâdea mai are o singură curiozitate: „Cînd va fi exact lansarea şi dacă ne puteţi da nişte informaţii suplimentare?“. La care Bruckner îi răspunde: „Va fi lansată mîine după-amiază, într-o librărie. Din păcate, am uitat numele acestei librării, nu ştiu adresa exactă, dar este în Bucureşti – asta e tot ce pot să vă spun.“
Mă uitam şi mi-era mie ruşine de ce vedeam. Cum se poate să te pretinzi jurnalist, să ai un asemenea invitat şi să nu ai decenţa să te documentezi minimal înaintea unui interviu cu el? Să nu ştii nici măcar ce carte a venit să lanseze în România – Paradoxul iubirii. (Despre faptul că interviul a avut loc în engleză şi, în plus, cu o traducătoare la fel de pe dinafară – nu mai vorbim...) Oare ce norme de profesionalism le cere directorul Antenei 3, Mihai Gâdea, subordonaţilor săi?
