Triumful mahalalei
De cînd ţin această rubrică, de cîţiva ani, nu am scris niciodată despre vreo emisiune de la OTV. În primul rînd, am considerat că m-aş coborî prea mult. Şi asta nu că aş fi eu nu ştiu ce domnişoară de pension, care are nevoie să i se aducă sărurile dacă dă de scene hard-core. Am scris despre tot felul de mizerii, cu care nu ar fi meritat să-mi pierd vremea şi, totodată, să irosesc timpul eventualilor cititori, dar să scriu despre OTV mi s-ar fi părut chiar prea de tot. Aş fi avut impresia că-mi bat joc de mine şi de cititori propunînd un astfel de subiect. În al doilea rînd, OTV e un post pe care nu-l urmăresc (într-o vreme îl scosesem chiar din lista de canale presetate ale televizorului). Am văzut de cîteva ori ce se întîmplă acolo şi nu mi-a mai trebuit. Am continuat să mă ţin departe de acest post, chiar şi cînd mi-a fost recomandat de amici sau de oameni pe care-i stimez. "Mă uit să văd pînă unde poate merge aberaţia" - îmi ziceau ei. "Nici nu ştii ce spectacol al absurdului şi al penibilului pierzi. E de-a dreptul fascinant!" Ei bine, îmi pare rău, dar nici aşa nu am putut fi convins. Ştiu că aberaţia poate să ajungă foarte departe, că practic nu există limită, aşa că nu îmi propun să-i urmăresc traiectoria. Nu ţin să mă încarc cu toate lăturile lumii acesteia, îmi sînt de ajuns cele pe care nu le pot evita. Pe de altă parte, îi suspectez pe oamenii fini care se uită cu orele la OTV de un soi de masochism - lucru de care, iarăşi, nu mă simt atras. Desigur, publicul de bază al OTV-ului nu este compus din aceşti oameni (ei reprezintă excepţia de la regulă), ci din indivizi fără pregătire, analfabeţi media, care trăiesc în mizerie şi au în consecinţă un grad mare de frustrare. OTV-ul reproduce mediul lor mizer, cu scandaluri suburbane, cu fiinţe deformate fizic şi moral, cu abolirea oricărei urme de bun-gust sau de bun-simţ. Ei se identifică cu personajele care apar în studiourile postului lui Dan Diaconescu şi recunosc lumea pe care o reprezintă acestea, se simt acasă în ea. Este lumea mahalalei. Iar mahalaua nu ţine de un spaţiu geografic, ci e, din păcate, aproape generalizată în România de astăzi. Că aşa stau lucrurile o dovedesc şi datele de audienţă TV făcute publice de curînd de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţei (ARMA), conform măsurătorilor TNS-AGB International. Potrivit acestor date, OTV este singurul post de la noi al cărui rating a crescut în perioada ianuarie-iunie anul acesta - în timp ce audienţele celorlalte televiziuni au scăzut constant. Audienţa medie lunară, la nivel naţional, a postului PRO TV a scăzut de la 3,2 puncte de rating, în ianuarie, pînă la 1,7 puncte de rating, în iunie, cea a postului public de televiziune TVR 1 a scăzut de la 2,9 la 1,5, a canalului Antena 1 de la 2,8 la 1,4, a televiziunii Prima TV de la 0,9 puncte de rating, în ianuarie, la 0,6 puncte de rating în iunie. În schimb, audienţa medie lunară la nivel naţional a OTV-ului a crescut de la 0,5 puncte de rating, în ianuarie, pînă la 0,6 puncte de rating în iunie, cu un vîrf de audienţă de 0,7, în luna februarie. Prin urmare, în iunie, postul lui Dan Diaconescu a ajuns din urmă Prima TV. În datele furnizate de ARMA, se realizează şi profilul publicului OTV: preponderent feminin (61%), compus mai ales din oameni în vîrstă (50% între 45 şi 64 de ani, 25% peste 65 de ani), cu o educaţie minimală (86% au, ca studii, şcoala generală sau cel mult liceul). Creşterea audienţelor OTV-ului mi se pare un fenomen mult mai important decît scăderea ratingurilor celorlalte posturi de televiziune. Asta pentru că ne spune, o dată în plus, în ce ţară ne aflăm. În fond, de ce ne-am mira? Într-o ţară în care un personaj de neconceput, ca Gigi Becali, e unul popular, de ce ne-ar surprinde că OTV, care-i din aceeaşi plămadă, creşte în audienţă? Şi n-aş vrea să le văd feţele intelectualilor fini şi fascinaţi de astfel de lucruri, atunci cînd lumea lui Becali, OTV & Co. va ajunge la putere şi va face legea.
