Şcoala de presă

Publicat în Dilema Veche nr. 300 din 12 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În noiembrie 1989, eram student la engleză şi, prin jocul întîmplării, devenisem şi redactor-şef la publicaţia culturală Dialog (fosta Alma Mater, creaţia unui grup strălucit de intelectuali ieşeni din anii ’70). Lucrasem din "bobocie", în paralel, la Dialog şi la cealaltă gazetă prestigioasă a studenţimii ieşene, Opinia studenţească, aşa încît atunci, spre sfîrşitul studiilor, aveam ceva experienţă jurnalistică, mişcîndu-mă cu oarecare lejeritate printre reportofoane, maşini de scris şi tiparniţe. Noua postură însă îmi impunea responsabilităţi suplimentare şi, pînă la un punct, delicate. Pe de o parte, trebuia să păstrez standardul elitist al Dialogului, avînd o datorie morală faţă de cei care luptaseră, cu riscuri mari, să-l conserve ca pe un bastion al culturii înalte (implicit, anticomuniste) şi fuseseră, ca atare, îndepărtaţi din redacţia revistei unul cîte unul. Pe de alta, eram obligat să rezist la presiunile instituţiilor UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România, în traducere liberă) şi să evit "ceauşescizarea" discursului. În sfîrşit, după Congresul al XIV-lea al PCR, aşteptat într-o stare de isterie latentă de întreaga ţară (se zvonise, absolut neverosimil, că tovarăşul Ceauşescu îşi va da demisia, în marele for bolşevic, din toate funcţiile deţinute, desemnîndu-şi un succesor!), am pregătit un număr cu noua echipă redacţională. Ulterior, plini de entuziasm, am luat calea Bucureştiului, întrucît protocolul prevedea ca redactorul-şef şi secretarul general de redacţie să meargă, cu sumarul fiecărei apariţii, la consiliul prim al UASCR (la tovarăşa Diaconescu, dacă nu mă înşală cumva memoria numelor), pentru a fi aprobat. Prin urmare, împreună cu prietenul şi colegul meu Laurenţiu Constantin, înarmaţi cu ordine de deplasare (de la " numita pe atunci " Casa Tineretului), diurne şi legitimaţii maro pe care scria, impozant, cu majuscule roşii, Presa, am sărit în rapidul de 6 dimineaţa şi am ajuns, cu emoţii, pe la orele prînzului, în Gara de Nord. Tracul nostru era indubitabil justificat. Alcătuisem un număr inedit (ca structură) al Dialogului, cu suficiente "şopîrliţe" ideologice şi estetice, şi ne temeam că vigilenţa tovarăşei Diaconescu nu ar fi putut fi păcălită. Ea nu vedea, desigur, textele, dar, chiar şi titlurile articolelor ar fi reuşit, la rigoare, să stîrnească reacţii. Printr-un mic aranjament, complet inocent, ne-am cazat pentru o noapte la Hotelul Dorobanţi, colosul de lîngă Piaţa Romană, actualmente supermodernizat. Laurenţiu insistase să ne arătăm, în orice împrejurare, fără complexe, legitimaţiile de presă. Exersase el însuşi în trecut procedeul şi nu dăduse niciodată greş. Într-adevăr, trucul funcţiona ca o "iarbă a fiarelor", deschidea toate uşile, indiferent de numărul lacătelor. La vederea magicelor litere roşii, feţele (anterior severe) se umpleau de zîmbet respectuos, iar gesturile deveneau afabile şi elaborate. Singura condiţie rămînea tăria psihologică de a scoate carneţelul fantastic din buzunar şi de a-l arăta. Nu conta dinspre ce tip de presă veneai, important era faptul că reprezentai presa. În ciuda aerului inevitabil imberb (aveam douăzeci şi unu de ani fiecare), lumea ne trata cu o stimă neobişnuită, aproape disproporţionată, imediat ce zărea legitimaţiile maro. Păream, paradoxal, doi ştabi din Capitală descinşi în inspecţie " din pură plictiseală " prin tîrgurile provinciei, şi nu nişte amărîţi de studenţaşi sosiţi la Bucureşti, cu ordinele de deplasare bine împăturite la piept, doar pentru a cerşi o semnătură de la potentaţii zilei. Pe acest fond triumfal, temerile vizavi de tovarăşa Diaconescu au început să dispară. După vreo două ore de la sosire, am intrat imperial în sediul central al UTC-UASCR, cu aceleaşi cartonaşe-talisman, şi am fost primiţi, neîntîrziat, într-un birou luxos, de şefa noastră supremă. Era o doamnă tînără, frumuşică şi " am avut senzaţia, în cele cîteva minute cît am conversat cu ea " binecrescută. A semnat sumarul fără nici o întrebare şi ne-a urat succes pe un ton protocolar. Am ieşit apoi, fericiţi, în minunata zi de toamnă bucureşteană. Copoul pălise (în memoria mea) în faţa luminozităţii de pe Magheru ori Calea Victoriei. Bucuria era întreruptă numai de fluierul ascuţit al vreunui agent de circulaţie care oprea traficul pentru accesul coloanelor oficiale (am avut impresia, la un moment dat, că-l zăresc pe Ceauşescu într-o maşină neagră, dar, aşa cum se credea acasă, putea fi foarte bine o sosie de-a lui). Am pătruns cu Laurenţiu " fluturîndu-ne legitimaţiile " în toate locurile posibile şi imposibile. Începuserăm chiar să ne jucăm cu cartonaşele, inventînd situaţii-limită din care, tehnic, n-am fi ieşit decît cu ajutorul lor. În final, în dimineaţa dinaintea plecării, la micul dejun de la Dorobanţi, ne-a venit ideea unui ultim experiment: să lăsăm legitimaţiile, ca din greşeală, pe masă şi să urmărim atent reacţiile chelneriţei. Femeia se apropie şi ne informă neutru că avea omletă şi cîrnaţi polonezi. "Omlete", am spus noi cu surîsuri enigmatice. Zărise literele stacojii de pe legitimaţii încă de cînd nota comanda. Am observat-o cum ezită timp de două-trei secunde. Apoi zise brusc: "Au venit şi ruşii". Am tresărit violent, crezînd că face o ironie, că, pentru prima dată de la debutul micului nostru joc bucureştean, vom fi deconspiraţi. Nu înţelegeam unde sînt ruşii şi, mai ales, de ce veniseră şi ei. Laurenţiu mă privea cu blîndeţe, neînţelegînd, aparent, deruta mea. Mă trezi din dilemă cu o întrebare directă: "Ei, bătrîne, vrei roşii la omletă ori ba?". Roşii?! La sfîrşit de noiembrie (pe vremea lui Ceauşescu, n.m.)?! Dumnezeule! Cum să nu? Voiam. Chelneriţa scrise agitată comanda şi dispăru cu viteză în bucătărie. Biata de ea spusese, în accentul inefabil al sudului, plină de serviabilitate faţă de "presă", "au venit şi roşii", nu "au venit şi ruşii"! Oricum, pricepusem în mod absolut, la nivelul anului 1989, că presa funcţiona (deja) ca o mare putere. Un singur aspect îmi rămăsese obscur pe parcursul abuliei mele tomnatic-bucureştene: mai erau aproximativ patru săptămîni pînă la finalul aventurii comuniste!

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.