Presa hienă

În fiecare toamnă aflăm că, în iarna următoare, întreţinerea la bloc se va dubla. Lăsînd la o parte faptul că "jurnaliştii" care exhibă acest cap de mort nu-şi pun niciodată problema ce procent dintre români trăiesc la bloc şi - pe cale de consecinţă - cum evoluează cheltuielile de întreţinere ale celor care se încălzesc cu lemne, gaze, centrală de clădire, centrală de apartament etc., calculul arată că, de la Revoluţie încoace, facturile de întreţinere ar fi trebuit să crească de 1.048.576 de ori. Evident, Casandrele nu se obosesc să raporteze creşterile (cele reale) ale cheltuielilor de întreţinere la cifrele de inflaţie, la creşterea venitului mediu/minim, la cît plătesc pentru întreţinere bulgarii ori portughezii sau la orice altceva! Scumpiri cu orice preţ Deunăzi, un "reportaj" prefaţînd o dezbatere pe această apocaliptică temă pomenea, în treacăt, că scumpirile sînt diferenţiate în funcţie de oraş, dar încheia apoteotic anunţînd că, în februarie, locatarul unei garsoniere (de data asta situată indiferent unde pe teritoriul patriei!) va plăti nici mai mult, nici mai puţin decît 450 de lei. La debutul discuţiei din studiou însă, reprezentantul unei autorităţi (regret, n-am reţinut care) îşi manifesta stupoarea: nu creşte nimic faţă de anul trecut - spunea omul - pentru că n-am aprobat nici o creştere! Preţul (către populaţie) al gigacaloriei nu s-a schimbat de un an şi jumătate! Luat la telefon, Radu Opaina, care anunţase deja că facturile cresc cu 15%, a semi-dat înapoi, spunînd: da, dar diferenţa de preţ a gigacaloriei, subvenţionată pentru populaţie, nu e plătită indirect tot de aceasta!? Păi, mînca-ţi-aş, şi telefonul ăla în direct e plătit indirect tot de populaţie, dar despre ce vorbim aici: despre bugetul NATO sau despre ce scrie pe lista de la avizierul Asociaţiei de locatari!? În mod stupefiant, după acest schimb de replici care arunca în aer subiectul, emisiunea a continuat totuşi vreme de o oră. Despre ce s-a vorbit? Păi, despre creşterea catastrofală a facturilor de întreţinere, normal. Era o controversă, nu? Marfă pentru presă! Ştiţi vorba aia: despre el, părerile sînt împărţite - el crede că e genial, ceilalţi că e idiot. "Setea de mizeria altora" S-a bătut enorm de multă monedă indignată pe Ştirile de la ora 5. Dar, sadice sau nu, acelea măcar sînt adevărate! Mutatis mutandis, sigur că e penibilă o emisiune de tip Trădaţi în dragoste, însă acolo barem e vorba despre oameni surprinşi în timp ce-şi înşală partenerul. Dacă acesta din urmă acceptă să arate naţiunii totul - şi înşelăciunea, şi reacţiile sale isterico-lacrimogene - asta e. Înseamnă că, în bună parte, îşi merită soarta. După cum şi-o merită şi cei care se uită la aşa ceva. Dar este incomparabil mai jegoasă o emisiune în care suspectul este provocat să calce strîmb, cu complicitatea partenerei care bănuieşte că individul n-ar rezista unei ispite şi, uneori, foloseşte drept armă biologică o bună prietenă a "victimei"! Ce lume e asta!? Majoritatea emisiunilor de succes (şi includ aici telenovelele) se bazează pe ceea ce Fănuş Neagu numea, sec, "setea de mizeria altora". Să văd io că alţii o duc şi mai rău, se urăsc şi mai tare, se porcăiesc şi mai rău! Să văd că suferă, că-i doare, că urlă, că le curge sînge. Compătimirea de sine În acelaşi timp însă, nu e neglijată nici autojelania. Toate "ştirile", "comentariile" şi "dezbaterile" de tip dublarea întreţinerii urmăresc în mod programatic să învîrtă cuţitul în rana compătimirii de sine. Credeţi că vă e rău? Ei, bine, aflaţi că o să vă fie mult mai rău! Gaura neagră de la Geneva, încălzirea globală, gripa aviară (unde o fi dispărut cumplita ameninţare despre care chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţa că transformarea ei într-o pandemie e o problemă de "cînd", nu de "dacă"?), pneumonia atipică, boala vacii nebune, Ebola, asteroizii care distrug din cînd în cînd civilizaţia umană, "marele cutremur" - toate acestea şi multe altele sînt menite să provoace acel fior masochist însoţit de un zîmbet, prin care omul de rînd (vă rog să vă aplecaţi puţin asupra înţelesului acestei sintagme: "omul de rînd") îşi poate hrăni convingerea intimă că este un martir. Nu altă miză are compromiterea en gros a clasei politico-administrative, incluzînd aici serviciile şi organizaţiile secrete, "forţele oculte", oamenii de afaceri, orice persoană sau entitate care conduce sau măcar pare să conducă oarece: dacă sînt asigurat, zi de zi, ceas de ceas şi-n proporţie de masă, că toţi ăştia sînt nişte ticăloşi, nesimţiţi, incompetenţi, criminali, dar şi omnipotenţi, atunci am toate scuzele să nu fac nimic, că şi-aşa e degeaba, să fur cît pot, că şi-aşa fură toţi, şi să nu-mi pese de nimeni, că nici ălora nu le pasă, fir-ar mama lor de jigodii! Comoditate Presa hienă - presa care alimentează şi încurajează cele mai joase, cele mai reprobabile apucături umane, presa care trăieşte din catastrofism, imoralitate, jeg şi sînge - nu comite doar un act de dubioasă deontologie, nu este vorba despre ceva la care ridici din umeri, zici "Uite-i şi p-ăştia!" şi treci mai departe. Presa hienă operează mutaţii profunde, cu efecte pe termen lung, în caracterul publicului. Nu e nici un secret că aproape fiecare dintre noi (excepţii fiind martirii şi sfinţii) are, îngropate în subconştient, porniri dubioase. Cîtă vreme însă, atît individul - prin educaţie şi voinţă, cît şi mediul în care se mişcă - prin reguli şi obiceiuri, ţin aceste porniri îngropate, ele nici nu merită pomenite, decît, poate, la preot sau la psiholog. Descurajate, ele pur şi simplu nu fac parte din viaţa omului respectiv. Dar dacă "jurnaliştii" te încurajează mereu şi mereu să ţipi, să te sperii, să te jeluieşti, să urăşti, să dispreţuieşti şi să te raportezi exclusiv la indivizi de extracţie mai joasă decît a ta (cel puţin aşa îţi place să crezi...) - atunci ceea ce e mai rău şi mai urît în tine iese cu încredere la suprafaţă. Şi de ce? Pentru audienţă? Pentru că astea sînt legile dure ale economiei de piaţă? Haida-de! Nu. Din cu totul alt motiv: pentru că e mult mai uşor să captezi atenţia vorbind despre beznă, decît vorbind despre strălucire. Pentru că senzaţionalul negativ se impune singur, pe cînd pentru senzaţionalul pozitiv (care, slavă Domnului, e destul pentru toate emisiunile din lume!) trebuie să te munceşti un pic, să-l împachetezi inteligent, ca să nu pară tezist, festivist sau chiar imposibil de crezut. Este exact acelaşi mecanism prin care e mai uşor să joci un rol de "rău", decît unul de "bun". Altfel, vă urez un 2009 cît mai frumos. Fireşte, dacă vom supravieţui catastrofelor cosmice, topirii gheţarilor, guturaiului ovin şi uneltirilor mîrşave ale Grupului Bilderberg.