Pe cine ne aduce mami în casă

Din cînd în cînd, în studiourile de televiziune apar, în mod inexplicabil, personaje. Nu ştii de unde au venit, dar au ajuns acolo şi, în mod evident, nu s-ar mai da duse. Ca să rămînă, sînt în stare de orice: să spună măscări, să scoată limba, să se laude cu acrobaţiile sexuale, să-şi dea pantalonii jos. Asta cînd nu pot să ne arate că se pricep să vorbească despre absolut orice subiect. Oamenii de televiziune consideră că astfel de personaje "trec sticla". Adică fac audienţă. Şi pun gheara pe ele şi nu le mai dau drumul. Acum, nu ştim foarte clar cine pune gheara pe cine, dar pînă la urmă astfel de amănunte contează mai puţin. Principalul e rezultatul: între acest soi de saltimbanc şi televiziune se realizează o legătură trainică, dacă nu chiar o căsnicie. Este ca atunci cînd, copil fiind, observi că un bărbat necunoscut apare cînd ţi-e lumea mai dragă în viaţa ta şi a mamei tale. Ba vă întîlniţi cu el întîmplător la cumpărături, ba se oferă să vă ajute cu bagajele, ba să vă scoată la iarbă verde, ba să repare robinetul stricat etc. Şi uite aşa ajungi să nu te mai întrebi ce caută el la voi în casă. Tu eşti copil, nu ştii, dar, de obicei, în spatele unor astfel de poveşti se află aranjamentele oamenilor mari, interesele lor. Tot aşa eu, telespectatorul infantil, ajung să nu mă mai întreb ce caută în viaţa mea, aduşi de mînă de mama-televiziune, indivizi ca Silviu Prigoană, Mădălin Voicu şi alţi cîţiva ca ei. Ca să nu mai vorbesc de o altă faună, despre care am auzit că-mi populează casa şi despre care nici nu ştiu bine cum arată: specimene ca Tolea, Magda Ciumac, Sexy Brăileanca, Alina Plugaru sau Nichita. Acestea din urmă mişună peste tot, de la o emisiune "mondenă" la alta, umplînd cu excremente fiecare platou prin care trec. Astfel îşi însemnează locul, să ştie unde să vină şi data următoare. De cele mai multe ori, televiziunile funcţionează după principiul oilor în turmă. "Descoperă" una dintre ele un astfel de personaj (de fapt, îi construiesc notorietatea dîndu-l cu insistenţă pe post) şi apoi celelalte îl preiau într-o voioşie. Nu mai contează că indivizii respectivi poartă după ei, de multe ori ca un stigmat, însemnele televiziunii care i-a făcut celebri. De exemplu, Magda Ciumac, Tolea sau Ogică respiră OTV prin toţi porii, imaginea lor este iremediabil lipită de televiziunea de garsonieră a lui Dan Diaconescu şi de bălăcăreala de-acolo. Televiziunile care se consideră ceva mai serioase nu au însă nici o problemă să invite pe platourile lor personajele de mai sus şi astfel să-şi amestece imaginea cu OTV. Pentru ei, banii şi vedetele nu au miros - chiar dacă în realitate multe dintre acestea din urmă put de-ţi mută nasul... Ceea ce reprezintă "vedetele" pentru televiziunile de divertisment sînt "specialiştii" pentru cele serioase, de ştiri. Desigur, specialiştii aceştia sînt selectaţi şi ei după ureche, după misteriosul criteriu după care oamenii de televiziune consideră că unii "trec sticla". În mod normal, respectivii ar trebui să se priceapă la subiectul pus în discuţie, să fie buni vorbitori, să nu aibă trac în faţa camerelor de luat vederi şi să se comporte firesc. În opinia celor din televiziuni, prima cerinţă se află pe ultimul loc, ba chiar e facultativă. Dacă omul e slobod la gură, are o gîndire din topor, ba, mai mult, e dispus să-şi împăneze discursul şi cu aluzii sexuale - totul e perfect şi orice subiect poate fi potrivit pentru el. Va găsi el ceva să improvizeze şi va face show. Aşa ne putem delecta cu show-uri din acestea îndoielnice şi cu gust de manea, indiferent că sînt discuţii pe marginea bugetului, a alianţei de la guvernare sau a învestirii lui Obama. Nelipsiţii analişti buni la orice Silviu Prigoană sau Mădălin Voicu ne vor face să ne simţim bine, să ne rîdem cînd folosesc un cuvînt mai deocheat şi să ne lăsăm luminaţi de ştiinţa lor. Apoi, putem merge la nani liniştiţi. Mami şi nenea mai au ceva de aranjat împreună.