Normalizarea chirurgiei plastice

În The Beauty Myth, Naomi Wolf susţine că imaginile de frumuseţe sînt folosite împotriva femeilor. Mai exact, s-a creat un mit al frumuseţii, prin care femeile sînt ţinute sub control de către un sistem patriarhal. Wolf face dese analogii cu epoca victoriană, cînd medicii se lăudau că pot „vindeca“ sau chiar preveni bolile morale ale femeilor (masturbare, celibat, lesbianism etc.). În prezent, boala morală de care trebuie vindecate femeile este urîţenia. Deşi imaginea corpului, respectiv transformarea corpului prin intermediul chirurgiei plastice rămîn probleme care afectează preponderent femeile, în cei aproape 20 de ani care s-au scurs de la publicarea primei ediţii a The Beauty Myth, lucrurile s-au mai schimbat. Chirurgia plastică a devenit o opţiune luată în consideraţie de un număr din ce în ce mai mare de bărbaţi. 

Pentru frumuseţe, totul e permis 

Se poate vorbi fără nici o reţinere despre normalizarea chirurgiei plastice, iar rolul jucat de mass-media nu poate fi neglijat. Trăim într-o cultură vizuală, în care sîntem bombardaţi zilnic cu imagini care impun anumite standarde de frumuseţe, de cele mai multe ori foarte îndepărtate de realitate. Mai mult, prin cultul celebrităţilor şi prin emisiuni TV de tipul (Extreme) makeover, mesajul transmis este că, în încercarea de a atinge idealul de frumuseţe, totul este permis, nu există limite. La începutul acestui an, Heidi Montag, cunoscută datorită serialului MTV The Hills, a ţinut prima pagină a tabloidelor din SUA în urma numeroaselor intervenţii de chirurgie estetică pe care le-a suferit. Montag declara că presiunea exercitată de Hollywood a împins-o spre un număr atît de mare de intervenţii. Aceasta chiar recunoştea că a devenit obsedată de obţinerea unui corp perfect şi că e gata să facă orice pentru a deveni cea mai bună versiune a sa. Ştirea despre numeroasele intervenţii ale vedetei MTV nu este însă o ştire-şoc. Corpurile vedetelor sînt constant puse sub lupă şi supuse criticii; atît de mult încît operaţiile estetice au devenit o banalitate. Iar, încetul cu încetul, acestea devin o banalitate şi pentru indivizii care nu sînt implicaţi în aşa-numitele display jobs. Dacă o vedetă şi-a făcut o rinoplastie pentru că i s-a sugerat că doar aşa va obţine roluri mai bune, de ce nu ar face acelaşi lucru şi un om de afaceri care aspiră la un post de conducere pe Wall Street, un alt mediu în care aspectul fizic este important? 

Silicoanele ca terapie 

Noutatea din ultimii ani ar fi aceea că operaţiile estetice au devenit o opţiune a consumatorului obişnuit. Ele sînt acoperite de asigurările de sănătate (în Argentina), sau se oferă credite bancare în scopul efectuării acestor operaţii (în SUA). În Bodies, Susie Orbach mai aminteşte cazul Braziliei, unde guvernul oferă, din fonduri publice, implanturi mamare pentru tratarea lipsei de încredere în sine, această soluţie fiind considerată mai ieftină decît psihoterapia. În continuare, Orbach inventariază destinaţiile de vacanţă care includ şi posibilitatea efectuării unor operaţii estetice: Singapore, Thailanda, Ungaria sau Columbia. „Pe măsură ce aceste practici devin din ce în ce mai accesibile şi mai răspîndite, oamenii te vor întreba în curînd de ce nu ţi-ai remodelat corpul, ca şi cum acesta ar fi o bucătărie veche de care trebuie să-ţi fie ruşine“ – mai adaugă Orbach. 

O altă noutate ar fi că definiţia a ceea ce este operabil se extinde din ce în ce mai mult. Şi aici, mass-media are un rol considerabil. Bloggeriţele feministe au fost primele care au observat o nouă „tendinţă“ promovată în revistele pentru femei şi în ad-prints: axile invizibile! O analiză mai atentă a unor imagini ne permite să constatăm că, într-adevăr, axilele au fost adăugate pe deja lunga listă de părţi ale corpului feminin care nu sînt acceptabile şi care trebuie retuşate digital. Iar acum, că mass-media ne-a indicat încă un element care este în neregulă la corpurile noastre, probabil că nu va dura mult pînă cînd chirurgii esteticieni ne vor oferi şi soluţia. 

„O şansă unică în viaţă“ 

Normalizarea intervenţiilor chirurgicale cu scopul modificării corpului a fost facilitată şi de, sau mai ales de, televiziune prin emisiunile de tip makeover. Acest gen de format TV transmite mesajul că oricine poate avea şansa de a-şi modifica aspectul exterior cu ajutorul unor profesionişti, deci de a se bucura de acelaşi tratament de care se bucură vedetele. În ultimii ani însă, s-a trecut de la simple transformări în materie de vestimentaţie, de machiaj şi coafură la transformări extreme. Emisiunea Extreme Makeover, difuzată de postul american ABC, este prezentată ca fiind o şansă unică în viaţă, iar cei care sînt aleşi în urma castingului trebuie să se considere foarte norocoşi – emisiunea le va schimba viaţa! Cei care ajung să fie selectaţi pentru a li se oferi o transformare vor avea la dispoziţie o întreagă echipă de experţi: chirurgi esteticieni de top, dentişti, oftalmologi, stilişti, antrenori de fitness. Aici, spaţiul dintre fantezie şi aspiraţie la un corp perfect se topeşte. În mîinile chirurgilor esteticieni, corpul este sculptat şi transformat, iar noul corp care iese din clinica de chirurgie estetică vine să întărească standardele de frumuseţe şi poate chiar să impună standarde şi mai greu de atins de către restul indivizilor. 

Formatul de emisiune Extreme makeover a fost preluat şi în România, de către Pro TV, cu titlul Frumuseţe pe muchie de cuţit. Scenariul care stă la baza emisiunii e unul de basm, foarte simplu de altfel: eram un monstru, a venit zîna Pro TV şi m-a transformat, iar acum sînt frumos/oasă şi fericit/ă. Apoi, la finalul emisiunii, avem scena balului, la care îşi face apariţia noul corp – remodelat, perfecţionat şi de nerecunoscut pentru familie şi prieteni. Iar, într-o lume de fantezie, discuţiile despre riscurile şi inutilitatea numărului mare de intervenţii suferite de participanţi nu par să-şi aibă locul... 

Una dintre participantele la emisiunea Frumuseţe pe muchie de cuţit a apărut şi în dosarul despre frumuseţe din numărul de mai al revistei Tabu. Interesant la acest material este titlul folosit pentru a prezenta povestea: „Exerciţii de voinţă“. Din nou, mesajul transmis este acela că trebuie doar să ne dăm silinţa, să avem destulă voinţă pentru a atinge idealul de frumuseţe. Iar în încercarea de a atinge acest ideal nu există limite. Dacă nu ne ridicăm la standardele socio-culturale de frumuseţe, asta e doar pentru că nu am încercat îndeajuns. 

Susie Orbach ne aminteşte că, de fapt, transformarea corpului, într-o mai mică sau mai mare măsură, nu este ceva complet nou, deoarece transformarea corpului, marcarea lui, a făcut dintotdeauna parte din ritualurile unor culturi. Să fie modelarea corpului prin chirurgie estetică ritualul culturii noastre vizuale? Noutatea, continuă Orbach, o constituie faptul că transformarea corporală nu mai are legătură astăzi cu ritualul din mediul familial, ci cu răspunsul individului la dorinţa de a avea ceea ce este considerat un corp acceptabil. 

Anamaria Dobinciuc este absolventă a masteratului de Societate mediatică, Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj.