Negrul din TGV

Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Nebuna din cartier jpeg

Ne-am urcat în acelaşi tren, la Bruxelles. Era îmbrăcat într-un veştmînt larg în vreo şase culori, pe cap avea o tichiuţă verde. În vremurile copilăriei mele, să vezi un negru pe stradă era un eveniment, aşa că rămăsesem cu o curiozitate, iar la primele mele ieşiri „în Occident“, mă cam holbam la negri ca la nişte făpturi vrăjitoreşti din lumi paralele.

Acesta căra în spate o sacoşă de rafie, pe care s-a străduit, mai apoi, s-o înghesuie în compartimentul pentru bagaje de la capătul vagonului. A încăput, pînă la urmă. O imagine multiculturală: valize pe roţi, cu etichetele aeroporturilor internaţionale, aşezate disciplinat unele peste alte şi, deasupra, în vîrf, sacoşa lui burduşită. Atunci m-am convins că sacoşele de rafie nu fuseseră inventate de precupeţii din piaţa Obor, aşa cum credeam.

Ne-am nimerit unul lîngă altul. În faţa noastră, pe o altă bachetă, mai era un tînăr cu aer sportiv, într-un tricou galben cu verde. Un timp, ne-am uitat toţi trei cu mult interes pe geam, de parcă am fi avut ce vedea – la viteza aia, peisajul şerpuia pe lîngă noi, lipsit de consistenţă. La un moment dat, negrul i s-a adresat, într-o engleză poticnită, tipului din faţa lui: „Wher’ ’re you from?“ Tînărul a zîmbit: „Brasil.“ N-a mai aşteptat să se întoarcă la el aceeaşi întrebare, aşa cum cere politeţea de tren. „Me... Cameroon!“ Apoi: „Aveţi o echipă de fotbal foarte bună!“ Brazilianul: „Mersi.“ După un moment de gîndire: „Şi voi aveţi o echipă de fotbal foarte bună!“ Camerunezul: „Mulţumesc!“ La asta s-a rezumat toată conversaţia lor din cele aproape două ore de călătorie, însă amîndoi au părut foarte mulţumiţi.

Ştiam că eu eram următoarea vizată, aşa că-mi pregătisem deja răspunsul cu „I’m from...“ Nu ştia nimic despre echipa noastră de fotbal, însă cu mine a început o conversaţie mai personală. Mi-a spus că e din Yaoundé şi că e poliţist. Probabil că m-am uitat cu neîncredere la tichiuţa lui verde, aşa că a scos, cu un gest de magician, o legitimaţie, de undeva dintr-un buzunar ascuns al veştmîntului. În poză era chiar el, însă cu un chipiu de poliţist pe cap. „Aha“ – am zis, pe deplin lămurită. Mi-a mai spus că, din cauza infracţionalităţii ridicate, poliţiştii camerunezi nu aveau voie să-şi ia concediu decît o dată la doi ani. Şi că în concediul ăsta, plănuise să-şi viziteze rudele, în special pe cei şapte fraţi răspîndiţi prin lume. Prima dată a fost la Bruxelles, acum merge la Paris, dup-aia la New York, iar la final, în America de Sud. A tăcut, nu ştia ce să mai zică. Apoi, a scos – din alt buzunar secret – un telefon mobil. M-a întrebat dacă vreau să fac o poză cu el. Vreau, de ce nu? Am făcut şi eu una, cu telefonul meu. M-a întrebat cît stau la Paris şi dacă n-aş vrea să ne întîlnim la o cafea sau „să-i cunosc familia“. I-am răspuns că nu stau decît două zile şi că n-am timp pentru aşa ceva.

Însă familia tot i-am cunoscut-o într-un fel. A fost prima scenă care mi-a rămas în minte de la Paris – for the first time. Pe peronul gării, o mică mulţime colorată de fraţi, surori, unchi şi verişoare, gesticulînd, ţipînd un amestec de cuvinte în franceză şi într-o limbă necunoscută, rîzînd cu glasuri aproape cîntate, repezindu-se să atingă veştmîntul cuiva drag care tocmai coborîse din tren cu o paporniţă de rafie în spate – o certitudine că acel îndepărtat „acasă“ încă mai există.

Peste mai mulţi ani, în galeria foto a unui telefon mai vechi, am descoperit o imagine uşor neclară, a unui negru cu o tichie verde pe cap, care zîmbea cu gura pînă la urechi, iar în spatele său, pe geamul unui tren, se întrezărea un peisaj ca într-un vertij. Fotografia avea ceva vrăjitoresc.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.