Mituri fondatoare

Există şi pentru presă, ca şi pentru alte cinstite activităţi umane, mituri fondatoare, la care indivizii se raportează dînd ochii peste cap cu evlavie. Există precursori (unii dintre ei sînt încă în viaţă) ale căror nume fac să-i umple de respect pe jurnalişti. Sînt profesioniştii cu majusculă, înaintemergătorii şi întîistătătorii breslei, de la care orice jurnalist onest e bine să se revendice. Gîndiţi-vă, de exemplu, la felul cum cei din TVR îl invocă pe Tudor Vornicu. Tudor Vornicu a făcut televiziune adevărată, de calitate, el ne-a învăţat meserie, sîntem cu toţii formaţi la şcoala lui Tudor Vornicu... Nu punem la socoteală ce mare televiziune se făcea pe vremea comunismului, cînd încetul cu încetul programul a ajuns să fie restrîns la doar două ore, nici valoarea jurnalistică a emisiunilor făcute de maestru, nici propaganda lor subtilă, nici calitatea lui de colaborator al Securităţii. A fost un mare om şi-un mare profesionist! Multor jurnalişti din presa scrisă, ajunşi astăzi voci cunoscute, le-a fost baci Ion Cristoiu (chiar dacă nu pînă la adînci bătrîneţi). Unii vorbesc cu mîndrie de "şcoala Ion Cristoiu" pe care au absolvit-o, pe baricadele meseriei. Mă întreb ce putea să le predea Cristoiu. Bagajul cu care a venit din presa comunistă sau noile deprinderi jurnalistice, pe care le-a învăţat el însuşi după ’89 şi în care găinile violate jucau un rol esenţial? Să ne uităm la ce presă a făcut de fapt Ion Cristoiu sau la prestaţiile lui de acum, de la televiziunea lui Voiculescu, pentru a avea un portret al profesionistului şi al deontologiei lui. La un aşa Învăţător, ce ne mai mirăm că presa de astăzi e aşa cum e? Un alt guru al jurnalismului românesc postrevoluţionar este Mihai Tatulici. Şi el, desigur, un as al profesiei, care şi-a dovedit, de-a lungul timpului, calităţile. Ce calităţi? Păi, spre exemplu, faptul că toate instituţiile mass-media pe care a pus mîna s-au dovedit un fiasco - de la Tele 7 abc, la Privirea. Sau că a fost omul care, la una din emisiunile lui, l-a readus pe scena publică pe Adrian Păunescu şi i-a refăcut virginitatea (o victimă nevinovată: un domn sensibil, cu barbă, care plîngea, mîngîiat pe creştet de Florian Pittiş - cum să nu te înmoi în faţa unei asemenea apariţii?). Sau că, într-o altă memorabilă emisiune, i-a făcut reclamă lui Stoica şi i-a îndemnat pe oameni să bage banii în afacerea aceea "sigură", care era Caritas-ul. În mod normal, cu o asemenea "experienţă profesională" pe CV, un jurnalist ar trebui să-şi găsească destul de greu un loc unde să se mai angajeze. Da’, de unde? Mihai Tatulici este creditat în continuare ca o mare figură a presei române - şi, desigur, un făuritor de şcoală. Îl văd acum în emisiunile sale de la Realitatea TV - dezlînate, haotice, lungi şi plictisitoare, dar anunţate cu mare pompă. Mă uit la prestaţia lui jalnică de fiecare dată şi la aura de mare om de presă pe care i-o invocă, respectuoşi, toţi oamenii cu care vine în contact. Îi ascult întrebările pe care le pune grav, pătruns de importanţa a ceea ce zice, dar în care, de cele mai multe ori, dă, inteligent, cu nuca în perete. De exemplu, duminica trecută, la emisiunea sa Deschide România, cînd a abordat cazul Tanacu. Felul cum a fost făcută această emisiune, după ureche, era cu atît mai evident, cu cît pe platou se afla şi un adevărat profesionist mass-media, Tatiana Niculescu-Bran (autoarea romanului non-fiction Spovedanie la Tanacu şi directoarea BBC Bucureşti), care încerca în van şi împotriva moderatorului să-i dea o coerenţă emisiunii. Altfel, în timp ce-l urmăream pe Mihai Tatulici, aveam impresia că-i aud pe vînzătorii de ziare din textul lui Caragiale "Înfiorătoarea şi îngrozitoarea şi oribila dramă din strada Uranus": "Noi destăinuiri asupra dramei din strada Uranus! Adevărul asupra dramei din strada Uranus! Mama dramei din strada Uranus! Fratele dramei din strada Uranus! Fidanţatul dramei din strada Uranus!" etc. Sfinte Karkaleki, (adevăratul) patron al presei române, roagă-te pentru noi!