Madlene cu gust dubios

Probabil ştiţi bancul acela cu doi bătrîni ruşi care stau de vorbă şi îşi amintesc despre vremurile trecute. Unul dintre ei zice, visător: "Şi ce bine era pe vremea lui Stalin!..." Celălalt îşi ia seama: "Cum să fie bine? Ai uitat de teroare, de deportări, de Siberia?" "N-am uitat - spune primul. E adevărat, eram terorizaţi. Dar cum ni se scula pe vremea aia!..." Bancul e idiot, dar spune ceva (în felul lui, grobian) despre natura nostalgiilor noastre legate de perioada comunistă. Era rău pe-atunci, eram urmăriţi, ne era frică să spunem ce gîndim, ajunseserăm să ne urîm unii pe alţii la cozile la care ne înghesuiam, făceam frigul în apartamente sau stăteam la lumina lumînării - dar de acele timpuri se leagă ideea de tinereţe pentru unii sau de copilărie pentru alţii. Prin urmare, nu avem cum să nu lăcrimăm discret la micile madlene care ne transportă în acele vremuri (chiar dacă, atunci cînd le trăiam, ne lăsau reci, dacă nu ne enervau de-a dreptul): nu ştiu ce cîntec patriotic, cravatele de pionier, bombonelele "CIP", revelioanele de altădată, "Cireşarii", Mirabela Dauer sau Angela Similea, Brifcorul, filmele cu maiştri sfătoşi etc. Nu mai contează că Mirabela Dauer cînta cu Dan Spătaru "Magistrala albastră" şi că lucrul acesta ne provoca, pe vremuri, erupţii alergice; că revelioanele erau plictisitoare şi penibile, că "petrecerea" culmina cu momentul omagial de la ora 11, care preceda discursul lui Ceauşescu de la 12, şi că la ora 5 dimineaţa, la "Periniţă", aveam cu toţii un gust amar; că ne călcau pe nervi filmele cu ingineri agronomi energici, care schimbau un post de la oraş pe cel dintr-un CAP sătesc; că închideam automat televizorul cînd vedeam "corurile reunite" care cîntau compoziţia lui George Grigoriu "Partidul-Ceauşescu-România"... Acum ne înmuiem instantaneu cînd ascultăm "Magistrala albastră" (care este traficată în format mp3 pe Internet), cînd pipăim o cravată de pionier sau cînd vreun canal de televiziune ne oferă vreun film sau vreo înregistrare din "Epoca de Aur". Iar televiziunile ştiu să profite de nostalgiile noastre de ruşi bătrîni. Pînă unde se poate merge pe acest drum al madlenizării comunismului? Teoretic, sus, mai sus, cutezători! Practic, cred că ar trebui să existe şi nişte limite, fără de care respectivele madlene riscă să aducă iarăşi cu rahatul pe care l-am mîncat atîta vreme. Am văzut săptămîna trecută, pe B1 TV, un film românesc din 1974. Ce ziceţi de o peliculă în care joacă Ilarion Ciobanu, Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu şi alţi actori de seamă? Veţi fi cu atît mai dornici să o urmăriţi. Ce veţi vedea? O poveste cu partizanii din munţi şi cu securişti. Care credeţi că sînt personajele pozitive şi care negative? V-aţi prins: partizanii sînt teroriştii (numiţi chiar aşa în film), iar securiştii sînt băieţii buni. Pe scurt, partizanii nu se luptă cu forţele sistemului comunist, ci au găsit de cuviinţă să terorizeze un sătuc izolat şi liniştit. Oamenii sînt îngroziţi. Din povestirile unor martori, rezultă că tîlharii sînt, în plus, şi perverşi şi că ucid animalele din pădure şi că apoi fac sex lîngă ele. Punctul culminant este cînd partizanii descind cu toţii în sat şi, cum făceau hoardele de tătari altădată, omoară oameni nevinovaţi şi jefuiesc gospodăriile. Galeriei de personaje negative i se mai adaugă şi jandarmul satului, un agramat ridicol care se alătură nelegiuiţilor şi despre care aflăm că este fiul unui liberal. Satul e salvat, desigur, de securişti, mai ales de maiorul de securitate Roman, un fel de James Bond plin de înţelepciune şi de bun-simţ. Aţi urmărit filmul "Capcana", în regia lui Manole Marcus, un film difuzat cu candoare de B1 TV, la 16 ani de la Revoluţie. Fără nici o explicaţie, fără nici un anunţ care să-l contextualizeze - în afară de anunţurile care întrerupeau din cînd în cînd filmul şi care invitau telespectatorii, pe un papirus făcut pe calculator, să fie părtaşi pe 22 iulie la fericirea lui Irinel şi a Monicăi de a-şi uni destinele.