Înţelepţii şucăriţi

Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un comentator al tuturor tipurilor de fenomene (specie naţională) susţinea de curînd că oamenii, mai exact românii, ar avea tendinţa irepresibilă să ia de bună orice informaţie pozitivă. Motivul: omul are nevoie de încurajări. De aceea, e uşor de manipulat (de către putere, opoziţia nu se ocupă cu aşa ceva).
Nu sînt psiholog, nici sociolog, şi nu mi-a căzut sub ochi nici un studiu care să confirme ori să infirme ideea. Îmi permit să am rezerve. În schimb, nu e nevoie de nici o specializare ca să constaţi că lucrurile se petrec taman pe dos în cazul covîrşitoarei majorităţi a comentatorilor, inclusiv cel citat: sînt gata să îmbrăţişeze imediat orice ştire negativă, preferabil catastrofică, şi manifestă o superioară suspiciune faţă de orice rază de soare sau gură de oxigen.

E uşor să fii catastrofic

Cînd spun comentatori, nu mă refer numai la jurnalişti. Într-un fel, la ei e mai uşor de înţeles: cineva i-a învăţat că numai ştirile nasoale sînt de impact, iar cifrele de tiraj-audienţă sînt direct proporţionale cu numărul de morţi. Că nu e aşa o dovedeşte – paradoxal – tot presa, mai exact o anumită parte a ei, cea tabloidă: maşinile, casele şi vacanţele luxoase ale vedetelor, performanţele lor sexuale sau de orice alt ordin ţin cu succes prima pagină.

Pe de altă parte, informaţia macabră, tristă sau grotescă n-are nevoie de nici o împachetare, de nici un efort, iar comentariu apocaliptic poate să facă şi o persoană cu un IQ necăjit şi fără vreun talent. E mult mai greu să fii convingător şi interesant vorbind despre ceva frumos. Fenomenul – de altfel – e departe de-a fi specific presei. Aproape orice actor poate fi remarcabil jucîndu-l pe Dracula, dar foarte puţini întruchipîndu-l pe Ghandi. Iar cărţile şi filmele sînt pline de şantaje sentimentale: spune povestea unui copil bolnav de leucemie şi reacţia emoţională a publicului e asigurată. Implicit vînzarea cărţii.

Profetul apocaliptic

Mai interesant mi se pare nihilismul extremist al unor persoane publice care nu sînt jurnalişti şi care – pînă la proba contrarie – nu au nimic de cîştigat de pe urma atitudinii lor, adică nici măcar rating. Am fost la avanpremiera deliciosului film al lui Alexandru Solomon, Kapitalism, reţeta noastră secretă. În paranteză fie spus, reacţia ofuscată a unora dintre protagonişti e de tot hazul, pentru că nu filmul îi pune într-o lumină proastă, deseori ridicolă, ci ceea ce ei înşişi fac şi spun, ştiind că sînt filmaţi. Dar asta e altă poveste. După proiecţie, regizorul a discutat liber cu sala. Atunci, un cîndva reputat comentator economic s-a ridicat să spună, cu tristeţea invadîndu-i glasul, că – după părerea dumnealui – filmul confirmă din păcate ideile sale, şi anume că e foarte rău şi o să fie şi mai rău. A încheiat aproape strigînd, parcă era profetul de „pe un munte, într-o ţară foarte-ndepărtată“, dintr-un cîntec Phoenix de demult, ale cărui vorbe „cad ca nişte lovituri de tun“, pentru că „în ochii lui închişi vede al lumii asfinţit“. M-au trecut fiorii...

Credibilitatea persoanelor publice

Bun. Ştiu că, vorba unei reclame – ba există chiar două cu acelaşi mesaj – sîntem cu toţii diferiţi, şi slavă Domnului că e aşa. Există pesimişti tot aşa cum există optimişti, oameni trişti sau veseli, morbizi şi tonici, frustraţi sau împliniţi, nervoşi ori calmi. Dar libertatea absolută de a fi supărat pe lumea întreagă, de care se bucură (mă rog, e un fel de-a spune că se bucură...) orice om în viaţa lui privată, nu poate fi şi un atribut al persoanelor publice. Mai ales dacă îşi revendică poziţia de comentatori, analişti, rezoneri, proroci, înţelepţi. Un înţelept şucărit nu e o imagine care să-ţi vină uşor în minte, nu? Sau isteric. Sau lăcrămos.

O imagine la fel de nefirească – mă grăbesc să precizez – ca aceea a unui înţelept exaltat, care dă din mîini şi din picioare strigînd că viaţa e frumoasă şi o să ieşim noi imediat din toate aceste mici probleme, gen poluare, suprapopulare, inflaţie, criminalitate etc. Un cetăţean care vede numai „bube, mucegaiuri şi noroi“ e la fel de lipsit de credibilitate ca unul care observă numai focuri de artificii. Oricîte şcoli ar fi urmat, oricîtă experienţă ar avea şi oricît de tari i-ar fi argumentele.

CNN-ul nostru, CNN-ul lor

Întorcîndu-ne însă la oile noastre – iertată fie analogia –, adică la mass-media, ceea ce uimeşte cu adevărat nu este aplecarea spre stînga (mă refer la faptul că, pe axa numerelor, cele negative sînt în stînga), ci desfăşurarea forţelor într-un univers paralel cu cel pe care se presupune că îl avem drept reper. O televiziune românească de ştiri care are ca model CNN, ba chiar, dacă nu mă înşel, se află cu acesta într-un soi de parteneriat, furnizează, într-o zi oarecare, următoarele „ştiri“: „Cîinii şi pisicile sînt adevărate pericole în casă“; „Dinu: Gigişor e o malformaţie, un rebut genetic al familiei Becali!“; „O treime dintre angajaţii români şi-au pierdut şeful anul trecut“ (nu vă speriaţi, respectivii n-au trecut la cele veşnice, aşa cum se înţelege din titlul ştirii, ci doar au fost schimbaţi).


Există ştiri similare pe CNN? Sau pe Euronews? Sau pe orice altă televiziune de ştiri din lume? Există ştiri despre tamponări uşoare, vecini care se bat, „o mie de poliţişti vor face controale în gări, porturi şi aeroporturi“!? Păi, ce să facă poliţiştii, studii cuantice? De ce nu ni se semnalează că Fabrica de becuri Fieni produce becuri?

În aceeaşi zi, pe CNN „Top Stories“ includea: catastrofa ecologică din Golful Mexic, scuzele premierului britanic pentru o gafă de exprimare, atacul dintr-o grădiniţă chineză, un raport optimist despre Afganistan, o analiză economică a Germaniei, o severă măsură australiană împotriva fumatului, funeraliile a 46 de marinari sud-coreeni, un avion iranian care a trecut aproape de un portavion american, succesul lui Mourinho în Liga Campionilor, răniţi într-o explozie la Bagdad, preşedintele cecen respinge implicarea sa în uciderea unui disident, regizorul Stăpînului inelelor a fost făcut cavaler.Vă rog să remarcaţi acoperirea geografică. Nici o ştire din Statele Unite. Ştiţi de ce? Pentru că, probabil, în acea zi în SUA nu se întîmplase nimic notabil. Adică nu se descoperise că păsărelele de apartament pot fi periculoase, nici un lider din fotbalul american nu se referise la rebuturile familiei unui coleg şi nu se petrecuseră catastrofal de multe schimbări în conducerile companiilor. De-aia şi e plictisitor să trăieşti în Occident, în timp ce aici, pe la noi, e supertrepidant.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.