Față-n față

În urmă cu doar cîţiva ani, ziaristul nu prea ştia ce crede lumea despre ceea ce scrie el. Cei care apăreau la TV aveau un oarecare feedback, dar mai degrabă despre persoana lor, nu despre un articol, necum despre toate.  

Scrisori – cine mai scrie scrisori? Să cauţi hîrtie şi-un pix, să scrii de mînă (brr!), să n-ai Delete, să cauţi plic, să stai la coadă la Poştă pentru un timbru, să-l lipeşti, să pui scrisoarea la cutie... Prea complicat.  

Exceptînd cazurile în care călcai pe cineva rău pe coadă şi reacţiona, nu prea aveai ecouri. Colegii de breaslă? Doar n-o să ne apucăm să ne lăudăm între noi! Şi nici un comentariu negativ nu e prudent, cine ştie cine-ţi ajunge mîine şef? Mai rămîneau doar prietenii şi familia, dar pe ăştia nu poţi să-i iei în serios. Aproape peste noapte, totul s-a schimbat. Azi, cel care scrie şi cel care citeşte sînt faţă-n faţă. Nu mai există nici o gazetă de perete care să nu aibă variantă electronică, cu forum de discuţie şi posibilitatea de a comenta in situ fiecare articol. Jurnalistul poate afla în timp real ce gîndesc cititorii lui. E o schimbare fundamentală, pe care, e drept, unii au ales s-o ignore. N-am cum să ştiu cîţi dintre jurnalişti citesc comentariile, dar ştiu că există destui care nu-şi prea citesc nici măcar mail-ul, şi cunosc cel puţin un caz în care un celebru scriitor-editorialist mi-a spus cu seninătate: „A! Adresa care apare după numele meu e pusă de redacţie, n-am folosit-o niciodată!“. Cîţi admiratori i-or fi scris şi şi-or fi nuanţat părerea despre el văzînd că nu răspunde! 

Tabere,  tranşee, inamici 

Cititorii-comentatori sînt de mai multe feluri. Cea mai vizibilă categorie este cea deja încondeiată sub numele de „postaci“: oameni care – din interese de partid, pe bani sau din convingere – au de spus, în esenţă, doar atît: „Bravo ai noştri! Uă, ai voştri!“. În principiu, ei se împart în „portocalii“ şi „tonomate“, n-am prea întîlnit nuanţe liberale, social-democrate, necum conservatoare. De fapt, totul se rezumă la pro- sau anti- Băsescu. Drept care, prima grijă a postacilor este de a stabili de care parte a baricadei se situează articolul, implicit autorul. Odată stipulat acest lucru, comentariile sînt în consecinţă, indiferent că omul scrie despre Parlament, grădinărit sau criza din Egipt. 

A doua categorie e constituită din monomaniaci, cetăţeni care bîntuie Internetul ca să-şi plaseze teoriile conspiraţiei, adevăruri zguduitoare despre Ceauşescu, mari cazuri de corupţie, despre care nu are nimeni curajul să scrie etc. Pentru ei, fireşte, subiectul articolului sub care scriu este total irelevant. Ca şi pentru cei care postează anunţuri comerciale, mult mai puţini decît te-ai putea aştepta, probabil ca urmare a unui reflex: marele avantaj al Internetului e că-ţi oferă anonimitatea, sub pavăza căreia poţi să spui orice. Or, cum să-ţi faci reclamă anonim? 

În fine, o categorie aparte de forumişti sînt cei care se vînează unii pe alţii prin tot netu’, avînd de împărţit chestii personale. 

Şi totuşi... 

Toate cele de mai sus par să justifice atitudinea ziariştilor care n-au nici o treabă cu feedback-ul, dar şi dispreţul în spume cu care reacţionează unii la ceea ce li se scrie pe forumuri. Există însă şi foarte mulţi cititori de presă care chiar au ceva de spus, care ştiu despre ce e vorba în propoziţie, care – indiferent că sînt de acord cu jurnalistul sau nu – îşi pot spune părerea în mod coerent, limpede şi civilizat. Şi vorbesc aici strict despre editoriale şi alte articole de uz general, căci – dacă intrăm în zona celor de specialitate, implicînd sociologia, filozofia, finanţele sau ştiinţele exacte – sînt bune şanse să ne simţim depăşiţi de nivelul discuţiilor! 

În aceeaşi ordine de idei – chiar dacă la alt nivel – trebuie remarcat că amatorii de tabloide nu sînt (toţi) veniţi cu pluta. De cele mai multe ori, comentariile lor la ştirile-bombă cu „cercetătorii britanici“ care tocmai au descoperit că păpădia vindecă SIDA (cu condiţia să bei 50 de litri de ceai pe zi) sînt de-un umor irezistibil. Oamenii nu se lasă prostiţi chiar aşa de uşor!

e-Florilegiu

Pentru cei care n-au timp sau chef să acceseze comentariile pe marginea articolelor (uneori la fel de interesante ca textul acestora) – iată cîteva exemple:  

coco la 1.02.2011 09:46  frumos, ce folos insa daca obnubilatii portocalii raspund cu „ba pe-a *“....

petrica la 1.02.2011 10:40  mai nenorociti ca psd cred ca nu exista partid in europa. (…)  

alex la 1.02.2011 10:47  Hoasca ce esti! PSD-ul ameninta pe fata justitia si tie iti arde de fineturi gen: ala vs. ala in PDL. Normal ca sînt toti o apa si un pamant da macar astia par (repet: par) ca lasa justitia in pace (…)

un roman oarecare la1.02.2011 10:51  Doamna, nu stiu daca o noua stralucire a lor ii intereseaza pe vechii grei (denumiti stele) ai partidului, cat stingerea unor biete felinare ce se cred sori acum (…) La taranisti a fost boare de vant fata de ce se prefigureaza a fi aici.

jan la 1.02.2011 15:53  Hm !

excelent articol la 1.02.2011 17:16  

Vă recunosc prin această analiză, de adevărat jurnalist. Vă aşteptam de mult cu un asemenea comentariu. Îmi cer scuze dacă uneori vă tachinam, pe nedrept.

stefi la 1.02.2011 17:38  bine scris. si bine gandit.

costa la 2.02.2011 10:39  (…) Am vazut si la peneleii lui antenescu tactica asta. Cind nu mai sînt argumente, o baga cu scumpirea. In toata lumea se scumpeste, peste tot e criza si voi bateti toaca.  

sile la 2 februarie, 13:28 a spus: cine vrea sa inteleaga politica prima data trebuie sa citeasca ,,Protocoalele inteleptilor sionului“, daca se poate editia cu comentariile lui ioan mota, este fabulos... (…) evident vor aparea unii care vor spune ca sînt false dar ce exemplu mai bun vreti decit realitatea. Ce e aia comunism? N-a existat niciodată! (…)

razasul la 31 ianuarie, 12:33 a spus: mda, uitati un lucru, mult-laudata aderare a Fondului Proprietatea la bursa, care promitea cu mare pompa si strigari ca va revigora pe aceasta din urma, a fost o „bomba rasuflata“, ori fondul a fost „paza-rea“, ori invers, se pare ca la bursa nu mai exista culoarea verde, doar „rosul comunist“, iar saracii detinatori ai actiunilor la fond sunt din nou niste victime (…)

Ubafca VINE FOAMEAAAAAA!!! La’ sa vina, abia n-o sa mai cumpere taranii pateuri unguresti si pulpe de pui braziliene.  

Mihai Mi se pare curios ca, odata cu scaderea valorii leului in comparatie cu euro, agricultura in Romania nu se redreseaza. Mincarea de import costa mult mai mult si e economic sa o produci acasa si sa exporti. Singura explicatie pe care o am e ca problema e cauzata de aceste lepadaturi de politicieni, hoti ordinari ce nu simt nimic pentru tara.

Lon Cand Basescu a pomenit de nemunca, au sarit aparatorii natiei sa ne explice ca acest cuvant nu exista in DEX. In DEX poate nu-i de gasit, dar il gasim in tot ce ne inconjoara! In schimb hotia a ajuns bratara de aur ...

Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi scriitor.