Despre morţi...

Despre morţi... ...numai de bine - am înţeles. Totuşi, e un drum lung de la atitudinea de compasiune pe care-o ai pentru cineva care a încetat din viaţă şi osanalele deşănţate pe care le-au ridicat lui Dan Iosif televiziunile, la sfîrşitul săptămînii trecute. Din momentul în care au anunţat ştirea morţii lui şi pînă sîmbătă, cînd a fost înmormîntat, toate posturile au acordat zilnic, la emisiunile informative, un spaţiu generos "marelui dispărut". Totul asezonat cu un discurs din off plin de vorbe mari ("Ca o ironie a sorţii, a murit singur, departe de ţara pentru care şi-ar fi dat şi sufletul" - PRO TV) şi, desigur, cu declaraţii ale colegilor de partid din care reieşea că Dan Iosif a fost cel puţin pîinea lui Dumnezeu ("un tip onest, corect, cu sufletul mare" - Sorin Oprescu; "un luptător, un sufletist, un optimist" - Ion Iliescu; "un om care este în mod cert pus în grădina celor drepţi" - Mircea Geoană etc.). De fiecare dată, ni s-a spus că e "simbolul Revoluţiei române", ni s-a evocat extraordinarul lui curaj de pe baricada de la Inter sau ni s-a atras atenţia - cum a făcut-o Nicolae Văcăroiu - că "fără el, democraţia de azi n-ar fi existat". Simbolul Revoluţiei române chiar că a fost, dar asta, în realitate, nu e o vorbă de laudă. Dincolo de faptul că a schimbat un regim care a făcut mult rău ţării, Revoluţia în sine nu e ceva cu care să ne mîndrim. Cinism, manipulare, haos dirijat din umbră, confruntare a structurilor de adîncime care-şi disputau Puterea cu sacrificarea oamenilor nevinovaţi - ce poate fi nobil aici? Apoi, sînt oare exemplare acţiunile unui pion al unei astfel de maşinării? O fi fost Dan Iosif portavocea care i-a ţinut pe oameni la baricada de la Inter, dar el acţiona de capul lui? În afara acestui moment de glorie (alimentat de iţe subterane), Dan Iosif a fost toată viaţa un mardeiaş de cartier şi un şmenar. Şi înainte, şi după Revoluţie. Televiziunile, care acum vorbeau de marele om care a fost, se făceau că uită cum le trata distinsul parlamentar pe holurile Senatului ("Da, am votat la două mîini! E corect, mă! E cum vrea muşchii mei!"). PRO TV-ul zicea lucruri măreţe, de tipul "departe de ţara pentru care şi-ar fi dat şi sufletul", iar imaginile folosite erau cele din interviul pe care i l-a luat Alex Dima lui Dan Iosif, pentru emisiunea Vedere de pe bloc (fără sunet, desigur). În interviul respectiv (difuzat în aprilie), omul onest, corect şi cu suflet mare povestea cu ce se îndeletnicea el înainte de ’89 - cu barbutul şi cu schimbul de valută - şi cum măsluia zarurile, cum folosea metoda "macaraua" (montarea magneţilor pe masa de joc) sau cum palma bancnotele cînd venea cineva să schimbe la el (aşa-zisa "şmenuire" a banilor la schimbul de valută). Ca întotdeauna, Dan Iosif era sigur pe el şi pe faptul că nimic nu-l poate atinge; pur şi simplu, vorbea cu mîndrie despre cum înşela şi cum nu avea nici o milă pentru cei pe care-i "trăgea în piept". Întrebat de Alex Dima dacă i-a folosit acea experienţă în politica pe care-a făcut-o după ’89, omul spunea: "Da, reuşesc să mint fără nici o problemă şi fără să se vadă nimic pe faţa mea". Iată totuşi un moment de onestitate - dar nu cred că la acesta se referea Sorin Oprescu. Bun. Înţeleg ca oamenii politici să vorbească elogios de cel cu care pînă mai ieri au fost în cîrdăşie. Înţeleg, pînă la urmă, şi că preşedintele Traian Băsescu (el însuşi om politic) îi conferă unui asemenea personaj Ordinul Naţional "Serviciu credincios" în grad de ofiţer. Dar de ce oare participă la această mascaradă şi televiziunile? De ce cîntă după cum sînt dirijate de politicieni? O notă de final: în ziua cu înmormîntarea lui Dan Iosif, la emisiunile de ştiri s-a anunţat şi moartea actorului Ion Fiscuteanu (cel care a cîştigat mai multe premii pentru rolul jucat în Moartea domnului Lăzărescu). Dacă în cazul lui Dan Iosif televiziunile au montat mici ode, de data aceasta ele au tratat subiectul cu profesionalism, fără discursuri patetice.