Despre <i>cazul românesc</i> în presa italiană
Cine cîştigă, cine pierde Totul a plecat de la o conferinţă de presă a lui Walter Veltroni, primarul Romei şi liderul noii formaţiuni politice de centru-stînga Partidul Democrat. Între altele, Veltroni a vorbit despre "pericolul românesc" şi a spus că "în Europa trebuie respectate anumite reguli: cea dintîi nu poate fi aceea de a deschide bocaporturile pentru a trimite mii de persoane dintr-o ţară europeană în alta". Şi, exagerînd foarte mult în raport cu realitatea de azi a Cetăţii Eterne: "Înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, Roma era oraşul cel mai sigur din lume". Veltroni a reuşit să determine adoptarea unui decret, votat între timp de Parlament: vor fi expulzaţi delincvenţii şi cei consideraţi, în general, un pericol pentru siguranţa publică, şi nu - aşa cum prevede o directivă europeană - toţi cei care nu pot face dovada, timp de trei luni, că au un domiciliu şi un loc de muncă. Piero Ostellino, comentator la Corriere della Sera, vede în asta o victorie a României: "A cîştigat România - care, de fapt, îşi expulzează propriii delincvenţi, supunîndu-i sancţiunii unor legi mai severe decît ale noastre - şi a pierdut Italia care îi primeşte cu laxismul clasei sale politice, cu legile ei amestecate şi contradictorii, cu o magistratură prea înclinată spre indulgenţă. S-a sacrificat rigoarea Ťguvernului Legii» în favoarea unei ambigue exigenţe de a salva guvernul oamenilor. N-a fost un spectacol prea frumos" ("Siguranţă cu sughiţuri", în Corriere della Sera, 9 noiembrie 2007). Fabrizio Rondolino, în schimb, scriitor şi jurnalist de stînga (fost consilier pentru comunicare al lui Massimo DâAlema, actualul ministru de Externe, pe cînd acesta era prim-ministru), după ce aminteşte că imigraţia e provocată de tendinţa oamenilor săraci de a-şi găsi o viaţă mai bună în ţările bogate, se declară dezamăgit că Veltroni şi stînga italiană au abdicat de la valorile pe care ar trebui să le susţină şi au căzut în plasa soluţiei impracticabile a expulzării: "Cultivăm în asemenea măsură frica, încît uităm că avem de-a face cu alte fiinţe umane. E o eroare conceptuală să credem că mai există încă graniţele, frontierele, Statele. Lumea seamănă cu o uriaşă Africa de Sud: e o comunitate profund divizată (o minoritate albă şi bogată şi o mare majoritate Ťcolorată» şi săracă), şi totuşi constrînsă să convieţuiască... O putem lua pe calea apartheid-ului, de exemplu demolînd barăcile, procedînd la expulzări în masă, arestînd pe cine nu e în regulă, modificînd legile, patrulînd coastele şi scufundînd bărcile cu imigranţi care ne violează apele teritoriale. Cum fluxul migrator nu poate fi oprit, vom ajunge la o militarizare a vieţii noastre cotidiene, fără ca siguranţa noastră să crească". În loc să declanşeze sentimentele xenofobe, Veltroni ar fi trebuit - crede Rondolino - să le explice cetăţenilor că "non-italienii sînt mulţi şi vor fi şi mai mulţi" ("Romii, o chestiune de stînga", în La Stampa, 9 noiembrie 2007). Roiul de muşte O analiză mult mai complexă, în context european, realizează Barbara Spinelli ("Europa şi tabuul romilor", în La Stampa, 4 noiembrie 2007). În disputele politice italiene, ea vede ceva mai profund, nu doar veşnica dispută stînga-dreapta: "Într-un cotidian de stînga, lâUnit
