De ce să (mai) scriem despre comunism

Publicat în Dilema Veche nr. 591 din 11-17 iunie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am copilărit în anii ’80, aşadar am crescut într-un timp în care oamenii din jurul meu aveau o singură preocupare majoră – aceea de a-şi procura cele necesare traiului de zi cu zi. Nu ştiu dacă tinerii şi adolescenţii de azi pot înţelege formulări de tipul „nu se găseau de nici unele“, la adevărata lor dimensiune. În fond, e un scenariu halucinant şi apocaliptic pentru ei – să intre într-un Mega Image, de pildă, şi toate rafturile să fie goale. Sau să le fie sete pe stradă şi să caute o ţîşnitoare ca să bea apă, în loc să-şi cumpere o cola de la primul butic.

Prima mea amintire, de pe la 3 ani, este una legată de o coadă la cafea. Desigur, la vîrsta aceea eu nu beam cafea, însă femeia din vecini care avea grijă de mine în vreme ce părinţii mei erau la serviciu (pe vremea aceea bonele încă nu „se inventaseră“) mă căra după ea la toate cozile din cartierul Militari. Poate că aş fi meritat o primă amintire mai simpatică, dar asta a fost. Un şir interminabil de oameni, uriaşi, din perspectiva mea, şi văzuţi din spate, care se mişcau mult, mult prea încet, un cer albastru de iunie, parterul unui bloc şi, în depărtare, un soi de reclamă a locului unde trebuia să ajungem – o ceaşcă de cafea aurie, pe un fond negru, aşa cum sînt acum crucile verzi şi luminoase de pe la farmacii. 

Obsesia oamenilor de atunci nu era strict legată de mîncare, cît de toate acele lucruşoare oarecum indispensabile vieţii de zi cu zi de care trebuia, cumva, să facă rost. Benzină. Becuri. Hîrtie igienică. Baterii. Detergent. Ţigări. Deodorant. Vată medicinală. Şi multe altele. Însă, e adevărat, mîncarea era pe primul plan, începînd cu alimentele „de bază“ (ulei, făină, zahăr, carne, ouă). Copil fiind, eram conştientă că procurarea „mijloacelor de subzistenţă“ era un soi de hunting pentru adulţii din viaţa mea. Ca în jocurile de pe computer, de acum. Adică ieşeau pe stradă şi era musai să vină acasă cu cîte ceva şi cu acel rînjet de satisfacţie al misiunii îndeplinite. Şi, tot ca-n jocuri, exista şi cîte un quest: mai întîi ca un zvon că „s-ar da ceva“, undeva, apoi oamenii care începeau să se strîngă îşi lăsau rînd, plecau ca să afle zvonuri şi din alte părţi, aşa că, uneori, coada se muta la două blocuri mai încolo. Era o mişcare haotică de amuşinare, ca aceea a unei haite de cîini vagabonzi flămînzi, care se învîrte în cerc. 

Însă mai existau şi trocuri. Bunica mea era croitoreasă, de pildă. Cosea fuste, cu „materialul clientelor“, pentru femei de la ţară, de pe lîngă Cluj, care îi aduceau găini vii, smîntînă sau lapte. În vreme ce ea avea o mică afacere „de apartament“, bunicul meu nu se putea dezlipi de cozile de la complex. Era un motiv de socializare, de a se întîlni cu ceilalţi veterani de război, de a mai rămîne după „îndeplinirea misiunii“ la una mică, la bufet, drept

. Bunicul meu a murit cu nostalgia cozilor, le avea în sînge. Îţi mai poţi imagina, tu, adolescentule, că poţi sta la o coadă de patru ore la Mc, ca să capeţi o porţie mică de cartofi „pe raţie“, însă tu stai, de fapt, doar ca s-o vezi mai îndeaproape pe fata de la blocul 7D care şi-a ţinut rînd ceva mai în faţă? 

De ce am scris acest text? L-am scris pentru o fetiţă din Ploieşti, din clasa a VII-a, cu care m-am împrietenit pe Facebook, după ce am făcut o vizită în şcoala lor şi am citit din cartea mea

„Cf? Vreau sa va intreb ce v-a determinat sa scrieti despre comunism?“ Şi pentru că nu i-am răspuns imediat, a insistat: „Ce faceţi, de ce mi aţi răzbuna la mesaj?“ Mai jos: „raspuns“. (e vorba de opţiunile multiple de redactare pe care ţi le dă soft-ul). Şi atunci m-am întrebat: de ce naiba mai scriem noi despre comunism? Şi pentru cine? Ce importanţă mai are? Păi, are, pentru că fiecare dintre noi îşi are cîte o ancoră undeva şi uite că s-a întîmplat ca ancora mea să fie „în comunism“. Cîteodată mă gîndesc la acel „comunism“ ca la un timp fals, un timp netrăit, pentru că eu acum sînt o cu totul altă persoană, de pildă, o persoană care poate să nu mai aibă nici un strop de zahăr în casă şi să nu intre în panică, pentru că ştie că oricînd se poate duce la magazin ca să cumpere zahăr. Altădată, îmi dau seama că o parte din angoasele şi fricile mele de acum îşi au rădăcini chiar acolo, „în timpul comunist“.

Scriem despre comunism pentru noi, ca să nu uităm. Ca să ne recuperăm vieţile (în cazul meu, copilăria) care au rămas cumva captive acolo. Dar mai cred că scriem despre comunism pentru ei – pentru generaţia fetiţei din Ploieşti care mi-a pus o întrebare cît se poate de sinceră. Şi, poate, pentru generaţiile ce vor urma. Ca să afle şi să capete şi ele această experienţă, cumva indirect. Printre altele, i-am răspuns fetiţei cam aşa: „Ştii şi tu că viaţa e alcătuită din detalii care se uită uşor… comunismul în sine poate să pară pentru voi un fel de poveste horror pe care n-o ştiţi decît din amintirile părinţilor, ale bunicilor, deşi vă despart de acea perioadă doar 25 de ani. E puţin. Aşadar, am scris mai mult pentru voi, ca să vedeţi că şi în comunism exista un soi de viaţă, că relaţiile dintre oameni erau cam acelaşi, chiar dacă nu beau Coca-Cola şi, în loc de burgeri de la Mc, mîncau pateuri calde cu brînză etc.“ Mă aşteptam ca acea conversaţie să continue, fetiţa să vină şi cu alte întrebări, să aibă o curiozitate vie, reală, dar nu s-a întîmplat aşa. Recunosc, am fost puţin dezamăgită. Mi-a trimis un mesaj, însă, din nou, după o vreme: „Cf ce ati mai zcris? Scris. Scuze.“   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

stela si arsinel jpeg
Legatura deosebită dintre Arșinel și Stela: detalii mai puțin cunoscute despre cuplul de aur al scenei românești
Cuplul de aur al scenei românești Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. După moartea fulgerătoare a Stelei Popescu în 2017, joi lumea teatrului a rămas și fără Alexandru Arșinel, care a murit la vârsta de 83 de ani.
Adrian Nastase FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu statul român privind judecarea dosarului Zambaccian
CEDO a respins în unanimitate cererile fostului premier, drept inadmisibile, după ce Adrian Năstase și soția sa au reclamat că le-au fost încălcate drepturile în judecarea dosarului.
h 52574265 jpg
Avioane de spionaj americane, observate în apropierea enclavei Kaliningrad
Avioane de supraveghere ale SUA au fost observate în zona enclavei Kaliningrad în contextul apariției unor informații conform cărora SUA ar fi intensificat monitorizarea arsenalului nuclear al Rusiei.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.