De ce să iei Eurovisionul în serios?

Iulian COMĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 474 din 14-20 martie 2013
Jurnalismul   căile de salvare jpeg

Ca în fiecare an, finala Eurovision pe România nu numai că a făcut un rating bunicel pentru TVR, dar a stîrnit şi o mulţime de discuţii despre cîştigător, cei care meritau să cîştige în locul lui ş.a.m.d. Pe de altă parte, în cercurile cultivate există un consens referitor la faptul că România, şi nu numai ea –, e reprezentată la Eurovision de paiaţe. Şi atunci, de ce se vorbeşte şi se scrie atîta despre concurs? 

Prin 2006, eram la Praga, unde luam notiţe la un seminar despre jurnalismul legat de afacerile europene şi aderarea la UE. Cel mai interesant trainer, din punctul meu de vedere, a fost un jurnalist britanic pe nume Graham Bowley, pe vremea aceea angajat la Financial Times. Deşi ziarul la care lucra Bowley era – şi este – una dintre publicaţiile cel mai bine informate în dificilele chichiţe ale politicii europene, jurnalistul pe care îl urmăream ne-a spus două lucruri frapante. Primul – că o poveste bună, legată de Uniunea Europeană, se găseşte oriunde altundeva decît la Bruxelles. Instituţiile nu interesează pe nimeni. Şi al doilea – înrudit cu primul, că temele mari, de interes pentru public, legate de aceeaşi Uniune sînt în număr de trei: UEFA Champions League, migraţia forţei de muncă şi – v-aţi dat seama – Eurovision. 

Totuşi, asta mai degrabă întăreşte decît explică interesul publicului pentru concurs. Deci, cărui fapt i se datorează acesta? Appeal-ul european (şi nu numai) al competiţiei porneşte chiar de la premisa ei de bază. Eurovision e o idee pusă în aplicare în 1956 de Marcel Bezençon, director al televiziunii publice din Elveţia, care şi-a dorit un concurs transmis simultan în toate ţările membre ale European Broadcasting Union (EBU). La vremea respectivă, era vorba de o performanţă tehnică deosebită: vreo 11 ani mai tîrziu, Beatles-ii transmiteau „All You Need Is Love“ în 26 de ţări, iar George Martin, producătorul celor patru, avea să descrie calvarul tehnic legat de transmisia directă, deşi o parte dintre instrumente fuseseră preînregistrate. E drept, la primul Eurovision au participat doar şapte ţări (cu cîte două cîntece). În 2013, ţările sînt în număr de 39, chiar dacă de pe listă lipsesc Slovacia, Portugalia, Turcia sau Bosnia-Herţegovina, din motive economice sau legate de mecanismul concursului.

Cele de mai sus arată că Eurovision e mai degrabă un eveniment TV decît unul pur muzical. Vedete de primă mărime n-au mai apărut la acest concurs de prin anii ’80, cînd acolo s-a impus Céline Dion, după „Waterloo“-ul din 1974 al formaţiei ABBA. În rest, în seara de gală ne putem distra cu tot felul de ciudăţenii din clasa „pop uşurel“, cu excepţii ca traforajul nordicilor de la Lordi, de acum cîţiva ani. Pretenţii speciale faţă de muzică nu au existat nici măcar la începuturi, iar acum, în alte ţări, Eurovision e, mai ales, un motiv de amuzament. 

Că e aşa se poate vedea pe site-urile unor ziare celebre, ca The Guardian, unde, în seara premiilor, reporterii specializaţi fac live blogging, eventual aprovizionaţi cu băutură din belşug şi fără să-şi ascundă rezervele (care fac să dispară rezerva, în sens figurat). Comentatorii de la BBC rîd şi ei pe rupte de ceea ce se întîmplă pe scenă – de la ucrainence neveste de mafiot, care se învîrt printre hopliţi aterizaţi cine ştie de ce în coregrafie, la diverse alte exemplare de circ. 

Un freak show asemănător va livra şi România în acest an, cu ajutorul pseudocontratenorului cu revere date cu sclipici şi facies de desen animat horror, zis Cezar – cel care nu poate scăpa de numele de familie, de Ouatu, deşi a părut că încearcă să îl ascundă. De ce l-au votat publicul şi juriul e greu de spus, dar să te apuci să le conteşti alegerea e o prostie. Cine ar fi putut fi în loc? Glosolalia leşinată a lui Turcescu? Prunele din gîtul lui Nuştiucum Prăjescu? Aerele Elenei Cîrstea? Singurii participanţi cu un oarecare grad de decenţă, Electric Fence, nu posedau lucrul acela numit originalitate. 

Chiar şi în România, se face muzică mai bună. Însă, la Eurovision, lucrurile stau cam la fel de fiecare dată. Şi nici în alte părţi, numele de primă mînă nu se înghesuie să participe, dacă nu e vorba de boicot naţional, ca în ţările deja numite. În Marea Britanie, principala ştire legată de Eurovisionul de anul acesta e melodia donată de Tony Iommi (de la Black Sabbath) nimeni altuia decît reprezentantului Armeniei. Contactat de BBC, Iommi a dat, de altfel, nişte explicaţii care sună a scuză pentru întreaga poveste. De altfel, aceasta are resorturi caritabile, căci chitaristul legendarei trupe menţionate a fost implicat în acţiuni de strîngere de fonduri legate de un cutremur din Armenia. Dincolo de toate aceste caraghioslîcuri, la Eurovision se votează după interese. Aşa-numitul fenomen de clustering, căruia i s-a dedicat cel puţin un studiu serios, se rezumă într-un mod previzibil: noi dăm votul Moldovei, moldovenii îl dau României. Şi aşa mai departe. 

Cu alte cuvinte, cine caută relevanţă în întreaga poveste e naiv rău de tot. Ca să iei în serios Eurovisionul, trebuie să fii niţeluş afon şi cam năuc, ca să nu spun altfel. Dar asta nu înseamnă că anul ăsta nu ne putem distra, pe 16 mai, cînd e finala. Aşa face multă lume, în faţa televizoarelor, în alte ţări. Şi dacă pe TVR vom avea un comentator la fel de inept ca totdeauna, ne putem muta pe BBC sau putem lua tableta-n braţe şi putem urmări live blogging-ul The Guardian. 

Iulian  COMĂNESCU este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009). 

Cea mai bună parte din noi jpeg
„Te pot suna un minut?“
Am încercat să înțeleg de unde provine această anxietate și am descoperit cîteva posibile cauze.
Zizi și neantul jpeg
Primăvară și sărbători
În timp ce lumea de atunci își răcea gura în dezbateri intense, industria de Sf. Valentin înflorea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Pisica
A fost atît de specială încît eu, timp de trei ani, n-am știut dacă sînt om sau pisică.
E cool să postești jpeg
Normalitatea anormalității noastre
Zilnic, doar în Capitală, zeci de oameni sînt mușcați de cîini, vagabonzi sau care, chipurile, au stăpîni care îi lasă „liberi”.
p 20 WC jpg
Religia între pandemie şi război
De cîţiva ani încoace, avem de trăit două crize acute, globale.
Theodor Pallady jpeg
Rezonanța culturală a lemnului
Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un cuplu a divorțat după ce au descoperit că fiecare avea o aventură online cu celălalt sub nume false. Probabil au divorțat ca să poată fi, în sfîrșit, împreună și să-și consume adulterul. (M. C.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.