De ce nu locuiesc în televizor

Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
De ce nu locuiesc în televizor jpeg

În anul 2007, Chloé Delaume publica volumul Locuiesc în televizor, în care povestea un experiment personal uluitor. Autoarea a stat în faţa televizorului timp de 22 de luni, fără oprire, perioadă în care viaţa i s-a schimbat complet. Migrene, depresie, oboseală, îngrăşare, ameţeli, halucinaţii – toate au devenit faze ale unei vieţi petrecute în faţa sau, mai degrabă, în interiorul televizorului. 

Tot în anul 2007, vara, Lavinia Bălulescu, o studentă la jurnalism, renunţa la televizor. Tînăra locuia în Timişoara şi se mutase de curînd cu chirie într-un apartament care nu avea cablu TV. La început încercase să o convingă pe proprietară că trebuie neapărat să facă un abonament, dar între timp îşi dăduse seama că viaţa putea continua fără probleme în acest fel. Îşi alegea filmele şi muzica de pe Internet, iar restul – emisiunile, pauzele publicitare – nu-i lipseau absolut deloc. Timp de trei ani, de fiecare dată cînd povestea cuiva că nu are televizor acasă, Lavinia trebuia să explice cum poate supravieţui în acest fel şi, de fapt, să sublinieze că ceea ce pare a fi o mare ciudăţenie este un lucru atît de normal. 

Uneori, cînd îşi vizita părinţii, seara, înainte de culcare, dădea drumul la televizor şi butona neştiind la ce să se oprească, nu recunoştea emisiunile, prezentatorii, serialele, rîdea la reclame care pe ceilalţi îi plictiseau de ani de zile şi punea întrebări ciudate în legătură cu diferite personaje mondene de care nu mai auzise. În viaţa de zi cu zi, cînd se discuta despre iubita unui om de afaceri celebru sau despre o cîntăreaţă din România care urcase peste noapte în topurile muzicale din State, Lavinia era singura care întrerupea discuţia, pentru a întreba cine sînt aceşti oameni. Ba chiar, de multe ori, ca să nu pară ciudată, lăsa discuţia să continue, deşi habar nu avea despre cine era vorba. Pierduse şirul. Pentru ea, Sînziana Buruiană, Andreea Tonciu sau Kim Kardashian erau un fel de fiinţe mitologice, despre care nu ştia nimic şi pe care îşi promitea mereu că le va căuta pe Google ca să înţeleagă despre cine este vorba. Lavinia Bălulescu a ratat toate marile show-urile de televiziune din ultimii ani, de la Românii au talent şi Megastar, la Dansez pentru tine, nu a văzut nici măcar un episod din telenovelele româneşti care au zguduit sufrageriile, nici din telenovelele chinezeşti, ţigăneşti sau orice alte filme-serial care au revoluţionat industria soap opera de apartament în ultimii ani. Ultima dată cînd s-a uitat la un reality show, acesta a fost Big Brother. Lavinia locuia în alt oraş, era încă la liceu şi a plîns cînd Soso a cîştigat concursul. Pe atunci, telenovela cea mai cunoscută era Clona şi nimeni nu îndrăznea măcar să viseze la astfel de filme cu personaje româneşti. 

Cel mai interesant serial pe care l-a văzut în copilărie a fost Dosarele X. Era încă în şcoala generală şi mergea în fiecare vineri seara peste drum, la magazin la Cire, unde se strîngeau, de fapt, toţi copiii din cartier. După ce se termina episodul, o săptămînă întreagă cu toţii visau la extratereştri şi petreceau nopţi lungi de toamnă cocoţaţi pe garaje, cu ochii fixaţi înspre cer. La jumătatea anilor ’80, pe care i-a prins cît de cît şi Lavinia, televizorul familiei stătea în sufragerie, cocoţat pe un dulap foarte înalt. Toate rudele spuneau că la un cutremur s-ar prăbuşi pe duşumea. Şi bunicii, şi părinţii, cu toţii erau nevoiţi să stea cu gîtul strîmb pentru a vedea seara Telejurnalul. Pentru că era destul de frig în sufragerie, mama o îmbrăca pe Lavinia cu un pardesiu verde, sîrmos, neplăcut la atingere, o înfofolea cu fular şi căciulă, o fixa între bunica şi bunicul, şi de acolo nu se mai putea mişca în următoarea jumătate de oră cît dura programul. Filmul Expresul Groazei, văzut la teve imediat după ’89, este şi acum atît de bine întipărit în memoria Laviniei de parcă l-ar fi văzut ieri. Oamenii atinşi de un virus deveneau zombies, muşcau alţi oameni într-un tren în mişcare şi aveau ochii albi. Revăzut 20 de ani mai tîrziu, a părut banal şi amuzant. Cu ochii unui copil de 4 ani însă, Lavinia văzuse cel mai interesant film din viaţa ei. Televizorul era un pic altfel în vremea aceea, poate nu la fel de solicitant, sau, cel mai probabil, Lavinia era altfel. 

De aproape un an, am şi cablu. Deschid televizorul foarte rar, atunci cînd nu pot să adorm singură, dar îi opresc sonorul. Habar nu am pe ce canale sînt programele şi niciodată nu găsesc ceea ce caut. Oricum, de fiecare dată cînd deschid televizorul, mă simt ca la muzeu. Sînt uimită de cantitatea de informaţii care mi se transmite, sînt bombardată cu lucruri pe care nu le voi ţine minte, care nu mă interesează sau care sînt minunate, dar pe care oricum le voi uita. Mi-am pierdut „memoria televizorului“, nu sînt în stare să urmăresc un film mai mult de 20 de minute, restul emisiunilor sînt ca şi inexistente, cît despre program... îmi dau seama că nu ştiu ziua şi ora la care începe nici măcar o singură emisiune, un singur film. Momentul în care am redescoperit OTV-ul, spre exemplu, a fost fabulos. M-am simţit de parcă descoperisem paracetamolul. A fost ca şi cum toate poveştile prietenilor mei s-ar fi confirmat. Ca şi cum eu, chiar eu, aş fi găsit o farfurie zburătoare aterizată pe bloc. Îmi aduc aminte că în seara aceea am avut nevoie de cineva cu care să comentez tot ceea ce vedeam, pentru că era suprarealist. Pentru că nu înţelegeam cum, ce se întîmplă şi de ce. Mi s-a confirmat atunci că la OTV nu te poţi uita singur. Nu are sens. OTV-ul, ca şi văcuţa mov dintr-o reclamă la ciocolată, e făcut ca să ne împingă. Să ne împingă unii spre ceilalţi. 

La patru ani de cînd, fără să vreau, am început o altă viaţă, televiziunea a rămas pentru mine un teritoriu aproape necunoscut. Ceva care mă amuză, mă plictiseşte şi mă uimeşte în aceeaşi măsură. Spre exemplu, felul în care părinţii mei încă se aşază în faţa televizorului seara, la ora 7, pentru a urmări ştirile, mă înduioşează enorm. E un soi de ritual care ne aminteşte că sîntem tineri, că sîntem împreună şi că sîntem vii. În rest, televiziunea îmi pare un tărîm al infantilului, al vacanţei, al pornografiei vintage şi al frumuseţii de plastic, o minunăţie, o grozăvie. Uneori, are ceva aproape uman, care mă atrage, un fel de nostalgie. Sincer, mă bate gîndul să petrec o după-amiază întreagă în care să pun programele în ordine, ca în copilărie, începînd cu TVR 1 şi terminînd cu nemţii, italienii, francezii. În restul timpului, prefer oamenii în carne şi oase. 

Lavinia Bălulescu este jurnalistă şi scriitoare.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.