De ce Buffy contează

Publicat în Dilema Veche nr. 402 din 20-26 octombrie 2011
De ce Buffy contează jpeg

O zi însorită de toamnă. O apariţie stranie pe ecranul televizorului meu. Un promo pentru Buffy, spaima vampirilor pe Diva Universal. Urmat imediat de aplauze şi obligatoriul tweet entuziast. Ştiu că nu v-aţi uitat la serial, aşa cum v-am recomandat – din cauza audienţei scăzute, Diva a mutat Buffy într-un interval orar imposibil (ora 13,00, cu reluarea de la ora 12,00) –, astfel că insist: Buffy merită văzut şi mai ales revăzut. Nu. Buffy trebuie (re)văzut. E o vizionare obligatorie pentru oricine are pretenţia că ştie două-trei lucruri despre impactul culturii pop. 

Am crescut urmărind Sailor Moon, Xena, Nikita, iar Buffy era doar o continuare firească a şirului de eroine de pe micul ecran, şir care curînd după aceea s-a împotmolit la Alias, o perioadă mult prea îndelungată. Trebuie să recunosc că prima dată cînd am văzut Buffy, atît cît mi-a permis PRO TV să văd, nu am înţeles toate implicaţiile şi profunzimea serialului. Vampirii şi monştrii de tot felul erau metafore pentru „monştrii“ adolescenţei şi viaţa grea de liceu, şi... cam atît. La aproximativ zece ani distanţă, am pornit maratonul Buffy cu o oarecare doză de scepticism: cum mi-ar putea plăcea acum un serial cu vampiri realizat la sfîrşitul anilor ’90? 

Nu doar un serial  cu vampiri 

După un prim sezon scurt şi cu o producţie destul de modestă, serialul se conturează din ce în ce mai bine pentru ca în curînd să întreacă orice aşteptări. Ce trebuie înţeles încă de la început e că Buffy nu e doar un serial cu vampiri. În primul rînd, vampirii aceştia nu au prea multe în comun cu cei din ecranizările după romanele lui Anne Rice sau cu cei din True Blood, Twilight sau The Vampire Diaries. Vampirii din universul Buffy nu sînt aristocraţi, nu se îndrăgostesc, nu au principii etice şi în nici un caz nu strălucesc. Aici, vampirii nu sînt nimic mai mult decît nişte monştri care trebuie eliminaţi. Excepţii de la regulă există, fireşte. Angel, vampirul blestemat cu suflet şi prima dragoste a lui Buffy. Iar mai tîrziu Spike, vampirul care, după ce nu mai poate răni oameni din cauza unui microcip implantat de o divizie secretă a armatei, devine aliatul lui Buffy şi chiar amantul ei. În al doilea rînd, Buffy nu e niciodată domnişoara neajutorată care trebuie salvată de vampirul cel mare şi puternic. Angel şi Spike nu o salvează, ci o ajută, poziţia lor fiind una de egalitate. Şi în al treilea rînd, Buffy depăşeşte cu mult graniţele genului. Pe cît de ridicol sună titlul (şi mai ales traducerea) pe atît de profund e serialul. Folosindu-se de supranatural, Joss Whedon spune o poveste în care oricine se poate regăsi la un moment dat, tocmai pentru că povestea nu este una despre vampiri, ci una care are în centru trăiri umane, prietenie, familie, alegeri, valori morale, moarte, putere, mai ales putere – cine o are şi cine nu o are. 

De ce trebuie văzut 

Dar chiar dacă e mai mult decît un serial cu vampiri, de ce ar trebui (re)văzut, întrebaţi? Ei bine:

E iubit de academicieni. S-au scris sute de articole academice despre Buffy, iar domeniile sînt diverse: media, studii de gen, filozofie, sociologie, teologie. Cîte alte seriale se pot lăuda cu o asemenea aprobare din partea mediului academic?

E feminist. Înţeleg că pe unii i-ar putea pune pe fugă, dar acesta a fost argumentul care m-a convins pe mine să-l revăd, şi poate îi convinge şi pe alţii. (Speranţa moare ultima, nu?) E bine cunoscut conceptul simplu de la care a pornit Joss Whedon cînd a creat universul Buffy: blonda care e fugărită pe o alee întunecată în fiecare slasher nu moare pentru că e capabilă să se apere. Însă o fată care poate elimina monştri datorită unei puteri pe care nu a acumulat-o în timp, ci i s-a oferit, nu înseamnă feminism, iar Joss Whedon ştie asta prea bine. În sezonul şapte, prin Anya avem formulată critica la adresa sistemului patriarhal datorită căruia Buffy are o putere supraumană: „Chiar crezi că eşti mai bună decît noi. Dar noi nu ştim asta. Nu ştim dacă într-adevăr eşti mai bună. Ai venit pe lume cu anumite avantaje, sigur. Asta e moştenirea. Dar nu ai cîştigat puterea. Nu ai muncit pentru asta. Nu ţi-a spus nimeni că meriţi aceste lucruri mai mult decît oricine. Pur şi simplu ţi s-au oferit pe tavă. Aşa că asta nu te face mai bună decît noi, ci doar mai norocoasă“. Buffy a reuşit însă să rupă orice legătură cu acel sistem patriarhal. Mai întîi prin revolta împotriva Consiliului de observatori şi mai apoi prin găsirea tuturor potenţialelor vînătoare de vampiri şi împărţirea puterii cu acestea. Mai mult, o avem pe inteligenta Willow, care iniţial nu avea nici o putere supranaturală şi care a devenit o vrăjitoare puternică prin studiu şi prin forţe proprii. Iar personajele masculine se încadrează şi ele într-o viziune feministă – sînt capabile de empatie, nu le e frică de emoţii şi prezintă o masculinitate variată, departe de stereotipuri care se învîrt în jurul forţei şi a violenţei.

Tematica LGBTQ. După ce vîrcolacul şi iubitul lui Willow, Oz, părăseşte oraşul, Willow se îndrăgosteşte de Tara, şi ea interesată de magie. Spre deosebire de multe alte seriale, Willow rămîne cu fata; nu se întoarce la fostul iubit cînd acesta revine. În contextul în care majoritatea reprezentărilor LGBTQ de pe micul ecran oferă o falsă vizibilitate, de multe ori nefiind nimic altceva decît încercări insultătoare de a atinge o cotă, relaţia dintre Willow şi Tara, mai ales pentru cca 2000, e una exemplară – nu e ceva în background, se vorbeşte despre ea şi îi observăm evoluţia. Iar sfîrşitul tragic al relaţiei nu e folosit de scenarişti ca pretext pentru a o face pe Willow să se întoarcă la relaţiile cu bărbaţi. Willow e gay şi rămîne gay pînă la sfîrşitul serialului.  

Episoadele cult. Bineînţeles, fiecare are episoadele sale preferate, însă sînt cîteva care sînt mai relevante decît altele şi care au rămas mai bine imprimate în memoria colectivă. Să le luăm în ordine cronologică. În Earshot (sezonul trei, episodul 18), Buffy poate auzi gîndurile tuturor şi astfel află că cineva plănuieşte o ucidere în masă a colegilor săi de liceu. Episodul e relevant în contextul violenţelor din şcolile americane, difuzarea sa fiind împinsă la cîteva luni după atacul de la Columbine. Hush (sezonul patru, episodul 10) are în centru comunicarea, sau mai bine zis incapacitatea de a comunica. E printre cele mai înfricoşătoare episoade şi e dovada că lui Joss Whedon nu-i este teamă să-şi asume riscuri de ordin creativ – cea mai mare parte a episodului nu are dialog. The Body (sezonul cinci, episodul 16) e cel mai puţin supranatural episod. Pînă acum, Buffy şi prietenii ei s-au confruntat zi de zi cu moartea, însă niciodată în formă naturală. De notat e că muzica lipseşte, ceea ce accentuează şi mai mult greutatea momentului. Once More, With Feeling (sezonul şase, episodul 7) e un musical executat impecabil, cu melodii vesele, dar care nu reuşesc să ascundă tensiunea crescîndă dintre personaje, ca urmare a sacrificiului lui Buffy la sfîrşitul sezonului cinci şi a readucerii ei la viaţă prin puterile lui Willow. De asemenea, acest episod vine să anunţe proiectul online al lui Whedon, Dr. Horrible’s Sing-Along Blog. Normal Again (sezonul şase, episodul 17) merită reţinut pentru că introduce o ipoteză curioasă: dacă întregul univers populat de forţe supranaturale e doar creaţia schizofrenică a unei Buffy închise într-un spital de psihiatrie? 

Buffy a fost şi încă e un serial curajos şi inovator. Buffy e una dintre cele mai bune dovezi ale faptului că televiziunea îşi poate îndeplini cu succes funcţia de povestitor. Buffy e serialul care mă face să exclam: de asta îmi place televiziunea!  

Anamaria Dobinciuc este absolventă a masteratului de Societate mediatică, Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.