Cum să devii celebru pe YouTube

Giovanni Sartori scria despre „…fenomenul video [care] îl transformă pe homo sapiens produs de cultura scrisă într-un homo videns, în care cuvîntul e detronat de imagine. Totul devine vizualizare“. Cartea disecă în principal pericolele atrofierii culturale generate de televiziune şi implicit de imagine ca mediu de comunicare ce instigă la pasivitate, şi nu la o gîndire bazată pe structuri logice. Internetul nu este vizat direct, dar intră şi el în discuţie alături de capcanele pe care le întinde utilizatorilor. 

În ceea ce priveşte Internetul, tind spre un ton mai diluat. Am intra într-o distopie dacă Internetul ar fi folosit exclusiv pentru ingurgitarea valurilor de nimicuri proferate zilnic. Din fericire, există pe crengile sale şi fructe ale paradisului: de la interviuri cu scriitori ce te fac să descoperi dimensiunile nebănuite ale paraliteraturii, pînă la studii pertinente şi scheme care îţi explică în detaliu cum să construieşti corect un stup de albine. Un alt motiv de optimism ar fi şi democraţia propagată de acest mijloc de comunicare în masă: sistemelor politice represive, precum cel chinez sau cel iranian, le este pusă la grea încercare libertatea cu botniţe – cenzura. Acest domeniu al preschimbării perpetue impresionează însă prin posibilităţile sale nelimitate. Homo interneticus are deci lumea la degetul mic şi poate afla cîte ceva despre orice i-ar trece prin minte. Iar mintea noastră zburdă nestingherită pe plaiurile vizuale, la recomandările prietenilor: un link într-un mail sau în fereastra de Yahoo Messenger e un bilet gratuit spre un spectacol de cîteva minute. Aceste cîteva minute filmate şi de impact, astfel încît să genereze efectul de buzz, alcătuiesc ceea ce se numeşte, în domeniu, un viral. Ironia sartoriană din spatele denumirii ascunde curiozitatea ancestrală, îndoită cu nevoia contemporană de distracţie. Aşa ne cufundăm în marea de filmuleţe comice, tîmpite, drăguţe, de un ha ha sau de cinci hohote. 

Ca să ajungă celebru, un filmuleţ are nevoie de un ceva anume care să anime cohorte de voyeuri ce admiră sau contrazic cele văzute. De cele mai multe ori, se creează grupuri de distracţie şi, célébrité oblige, un lanţ epigonic mai scurt sau mai lung. Să trecem în revistă categoriile în care se pot încadra filmuleţele virale: 

• Viralul cu animăluţe. Oricît de puternic te-ai opune dulcegăriilor şi oricît de zgîrcit ai fi cu emoţiile tale, aceste filmuleţe cu pisicei, căţei şi bebeluşi te fac să cedezi ca în faţa unui Darth Vader în scutece. Rîsul simpatic al unui copilaş sau o remarcă pe care o poate face inocent te înmoaie la minut. Partea întunecată a umorului însă contraatacă, şi parodiile apelează uneori la slow motion-uri cu efecte spumoase. Nu există un site anume dedicat acestora şi nici nu e nevoie, pentru că aceste fimuleţe sînt echivalentul modern al expresiei a se vinde ca pîinea caldă, ce pare vetustă. Propunem a se vinde ca un viral cu animăluţe. 

• Viralul fail. Avem în faţă o încercare a cuiva de a se ridica pe roata din spate a motocicletei în plină viteză, pe altcineva făcînd scheme de parkour, pe un tip într-un kimono dîndu-se peste cap şi apoi jonglînd cu un nunchak etc. Toate aceste exemple au un lucru în comun, şi anume eşuează mai mult sau mai puţin lamentabil. Umorul negru este absolut necesar pentru a aprecia aceste tentative în care de cele mai multe ori cineva se loveşte „de i se seacă sufletul“, precum Cănuţă, un erou ipotetic, tipic pentru aceste filmuleţe. De observat că turma de nereuşite paşte pe YouTube, bineînţeles, dar îşi are ţarcul pe Failblog.org. 

• Viralul cu bîlbe. Televiziunile sînt principalul furnizor al acestor filmuleţe şi, dacă ar fi să strîngem şi mai mult cercul, am ajunge la emisiunile informative. Cuvintele stîlcite, mîncate, prost pronunţate, prost citite sau neînţelese fac deliciul emisiunilor de divertisment, gen Cronica Cîrcotaşilor. 

• Viralul politic. Conţine actanţi surprinşi cu porumbelul scăpat pentru a anunţa lumii nu pacea, ci parodia. Sînt memorabile „citatele“ lui George Dubya Bush, cele berlusconiene sau cele vangheliene; Casse-toi pauvre con-ul sarkozyan, la fellation/inflation a Rachidei Dati şi multe altele fac parte din spectrul politic ce ne inundă, din păcate foarte rar, cu umor voluntar. Rămîn ieşirile involuntare şi lapsus-urile păgubaşe. 

Am încercat o succintă clasificare a filmuleţelor, dar categoriile pot fi nelimitate, avînd în vedere că un viral poate răsări din orice domeniu. Dar ce-ar trebui să ştim ca să realizăm un viral? 

Cum să realizezi un viral? 

Sfaturile le aflăm tot din filmuleţele de pe YouTube care ne explică ecuaţiile din spatele unui viral. Personaje drăgălaşe, durată scurtă şi ceva de impact. Poate fi o poantă sau ceva nemaivăzut. Să fie scurt şi la obiect, să conţină aluzii sexuale, să-i atragă imediat pe oameni, să fie verde şi cu pene. Multe dintre aceste reţete au un umor involuntar intrinsec, pentru că apelează la aceleaşi argumente pe care le folosesc şi cărţile oamenilor de afaceri ce scriu invariabil volumaşe cu sfaturi despre cum să faci primul milion de dolari. Cel în euro este puţin mai dificil de făcut. Banalităţile învelite în poleiala consultanţei pot atrage turme, dar un viral care depăşeşte recorduri este greu de inventat. De cele mai multe ori, efectul apare spontan precum un capriciu al Fortunei. Ceea ce nu este neapărat ciudat, avînd în vedere că filmuleţele sînt bărcuţe pe o mare digitală în aşteptarea vîntului viral. Partea frumoasă e că oricine poate deveni autorul unui viral: un telefon şi un porumbel care mănîncă îngheţată vor face minuni. Partea urîtă e că publicitarii care au pe fişa postului transformarea clipurilor în virale de cele mai multe ori o dau în bară. Există excepţii care, şi mai urît, se transformă în remix-uri ce ar tinde spre infinit, dacă pînă şi cel mai cretin public nu s-ar plictisi în final. Să presupunem că ai dat lovitura, ce te aşteaptă acum? 

Cu ce te mai alegi de pe urma unui viral? 

• Cartea Recordurilor. Ray William Johnson este creatorul videoblogului Egal cu Trei şi a stabilit un record mondial, deţinînd cei mai mulţi abonaţi de pe YouTube: 4.078.988. Ray a inventat jurnalul viralelor. Un filmuleţ scurt în care trece în revistă cele mai importante virale ale săptămînii. Ca să putem vedea spaţiul pe care îl ocupă viralele în viaţa de zi cu zi, să amintim că pe durata a trei ani canalul său de pe YouTube a adunat peste 1 miliard de vizualizări. Iată că şi filmuleţele despre virale pot ajunge virale la rîndul lor. 

• South Park. Celebrisimul serial de desene animate a pornit de la unul dintre primele virale. Un filmuleţ realizat de cei doi creatori a stîrnit un buzz suficient de puternic pentru a demara o colaborare cu Comedy Central. E de notat şi că serialul a dedicat un episod viralelor: „Canada în grevă“, în care starurile viralelor de pe YouTube ajung să se măcelărească reciproc pentru dolarii „teoretici“ obţinuţi din vizualizări. Dincolo de umorul sadic, marcă înregistrată a serialului, ajungem la o realitate interesantă: deşi uneori mai populare decît alte emisiuni ce-şi trag seva din rating-uri, filmuleţele nu aduc bani creatorilor lor, mediul nefiind momentan suficient de matur pentru a-i susţine pe eventualii comici. 

Celebritatea cîştigată de realizatorii de virale se traduce prin scurte momente de glorie internetică şi doar puţini dintre ei îşi pun talentul sau creativitatea la contribuţie pentru a ajunge mai departe. Rămîn filmuleţele, fire de nisip ce reflectă o lume întreagă – ca să-l cităm, puţin cîş, pe William Blake.

Florin Spătaru este filolog şi lucrează în marketing online.