Copilăria este un drog tare
O fetiţă de vreo 10 ani, Jeliza-Rose, trăieşte împreună cu părinţii ei, narcomani, cărora le prepară ea însăşi seringile cu heroină. Cartea preferată a Jelizei-Rose este Alice în Ţara Minunilor. Mama, ajunsă într-un grad de degradare extrem, îşi dă la un moment dat duhul, iar tatăl şi fetiţa pleacă în Texas, la fosta fermă a bunicii. Aceasta murise de mult, iar casa era în paragină, dar cei doi se instalează fără nici o problemă acolo. La puţin timp după ce a ajuns, tatăl îşi injectează o doză de heroină pentru "a lua o vacanţă" şi "a merge în locul unde se nasc visele" (aşa cum zicea de fiecare dată) " şi pleacă pentru totdeauna, pentru că nu mai reuşeşte să revină la viaţă. Este, practic, momentul în care începe filmul Tideland al lui Terry Gilliam (difuzat vinerea trecută de TVR 1, sub titlul Ţara Minunilor, în cadrul seriei "Filme-şoc", prezentată de Alexandru Tocilescu). Jeliza-Rose trăieşte mai tot timpul într-o Ţară a Minunilor, iar lumea ei nu este foarte diferită de cea a părinţilor drogaţi " de aceea cele două lumi coexistă foarte bine şi pare că una e în prelungirea celeilalte. Deşi tatăl e mort, fetiţa nu a rămas singură în casa părăsită din Texas. În primul rînd, nu-şi consideră părintele mort, crezîndu-l în continuare "plecat în vacanţă". Vorbeşte cu el, îi poartă de grijă sau doarme în braţele lui. Dar, în afară de tată, mai există o mulţime de fiinţe care populează lumea Jelizei-Rose: capetele de păpuşă Mystique, Sateen Lips, Baby Blonde şi Glitter Gal, veveriţele care se aciuaseră sub acoperişul casei sau licuricii dintr-un autobuz răsturnat. Capetele de păpuşă au personalitate, veveriţele vorbesc, iar licuricii au nume. Ca orice copil, Jeliza-Rose trăieşte tot timpul "în locul unde se nasc visele", fără să aibă însă nevoie de droguri pentru a ajunge acolo. La un moment dat, în viaţa Jelizei-Rose mai intră două fiinţe: o femeie dusă cu pluta care împăiază animale şi are fobie de albine şi fratele ei, Dickens, un handicapat mintal. Ciudăţenia acestor personaje nu intră nici ea în contradicţie cu universul fetiţei. Mai mult, ea le acceptă în lumea ei şi-şi construieşte o relaţie amoroasă cu Dickens, relaţie care presupune multe săruturi. Săruturile sînt destul de nevinovate " nu cu limba transformată într-un peşte, aşa cum îşi aminteşte Dickens că îl săruta bunica Jelizei-Rose, cînd el era băieţel ", dar o lasă pe fetiţă gravidă. Stomacul îi ghiorăie de foame, iar ea e sigură că poartă copilul lui Dickens, în urma săruturilor. Îi spune asta şi viitorului tată şi amîndoi ascultă cum "sforăie ăla micu’" în burta micuţei mame. Aceasta, ca multe altele din film, este o scenă adorabilă. Recunosc că sînt un fan al lui Terry Gilliam (şi, deopotrivă, al celebrului grup britanic Monty Python), iar Baronul Münchausen al lui Gilliam este unul dintre filmele mele preferate. Şi Baronul Münchausen, şi Tideland sînt nişte admirabile ode închinate lumii iraţionale şi miraculoase a copilăriei. (În Regele Pescar, un alt film al regizorului englez, era vorba de lumea miraculoasă a nebuniei " care nici ea nu se deosebeşte prea mult de cea a copilăriei.) Iar Terry Gilliam se pricepe de minune să construiască astfel de ode. În Tideland, este ajutat şi de excelentul roman al lui Mitch Cullin, dar şi de incredibilul talent actoricesc al lui Jodelle Ferland, fetiţa care o interpretează pe Jeliza-Rose, care mai bine spus joacă toate rolurile pe care le presupune rolul Jelizei-Rose. Acum cîteva săptămîni, criticam situaţia din TVR, mai ales managementul dezastruos. Din fericire, tot în Televiziunea Română lucrează nişte oameni OK, care, în ciuda tuturor vicisitudinilor manageriale, reuşesc să facă treabă bună. Iar la TVR încă mai găseşti mostre de cultură adevărată. Acestea fac faţă cu greu potopului de emisiuni inconsistente şi agresiv-comerciale, de prostie, de impostură sau de propagandă şi manipulări, dar iată că rezistă!
