CNN
De curînd, îmi povestea o colegă că a fost sunată din provincie de mama ei, care a întrebat-o alarmată dacă n-a păţit ceva. La ştiri la Realitatea TV se anunţase, pe un ton apocaliptic, că în Bucureşti a venit prăpădul. În realitate, fusese doar o ploaie ceva mai sănătoasă, fără inundaţii sau alte stricăciuni. Într-una din zilele săptămînii trecute, văd de dimineaţă, la Realitatea TV, o ştire din categoria celor care pot fi văzute din ce în ce mai des pe acest post: un tată şi-a omorît fetiţa de cîţiva anişori şi apoi, avînd-o pe mamă complice, a înghesuit în sobă cadavrul şi l-a ars. În după-amiaza aceleiaşi zile, primesc un telefon: "Bună ziua, vrem să vă invităm în seara asta la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu". "Bine, zic eu, dar care e tema?" "Monştrii." Eu: "Ce monştri?" Vocea: "Monştrii ăştia umani care ucid copii, cum au fost părinţii care şi-au omorît fetiţa şi au ars-o în sobă." Am procesat rapid în minte de ce mă invită tocmai pe mine la o discuţie cu un asemenea subiect şi mi-am zis că trebuie să fi citit pe undeva că am investigat, în Germania, cazul canibalului din Rotenburg (în realitate, am făcut-o să mă documentez pentru un roman). Şi m-or fi crezut vreun specialist în crime odioase. În fine, mai mult din amuzament, altoit cu ceva curiozitate, am acceptat şi iată-mă la ora 20 la poarta Realităţii TV. Acolo, din cauza unor probleme de comunicare dintre portar şi producător, ajung în platou la cîteva minute după începerea emisiunii. Indivizii mă furişează prin spatele camerelor şi mă cablează imediat. La un moment dat, în treacăt, o tipă mi se adresează cu "domnuâ Andrei". Eu îi zic "care Andrei?", iar ea are un moment de ezitare: "Păi, nu sînteţi psihologul Andrei?". Nu eram psihologul Andrei. Dar nu face nimic, la Realitatea merge şi-aşa... Iar eu am ajuns să fiu întrebat ce părere am despre părinţii care şi-au omorît fetiţa, despre sinuciderile adolescenţilor, ba chiar şi despre Elodia. Bun. Nu ne interesează acum că am fost confundat cu un psiholog-vedetă - deşi povestea poate fi relevantă pentru haosul din această televiziune şi pentru felul cum ajung să ne vorbească despre orice tot felul de invitaţi. Aş vrea să remarc, mai degrabă, felul cum, încet-încet, s-a transformat "CNN-ul românesc" într-o prelungire a Ştirilor de la ora 5. Iar unele talk-show-uri ale Realităţii au devenit un fel de Dan Diaconescu Direct. Desigur, atitudinea afişată nu este (încă) de "Senzaţional! Să vedeţi ce grozăvii vă arătăm noi!", ci de "Ce se întîmplă cu lumea asta? Părinţii îşi ucid copiii, adolescenţii se sinucid... Hai să discutăm despre situaţia alarmantă la care s-a ajuns!". În realitate, îngrijorarea afişată e doar un pretext, iar demersul este, în esenţă, similar cu cel al OTV-ului şi cu cel al Ştirilor de la ora 5. Şi totul are ca efect inducerea ideii, în rîndul telespectatorilor, că situaţia se înrăutăţeşte galopant, că trăim vremurile cele de pe urmă, apocaliptice. În această situaţie, singura soluţie este să rămîi în permanenţă conectat la fluxul de ştiri catastrofice, să prinzi Apocalipsa în direct. Desigur, criminali au existat dintotdeauna, nu putem spune că acum "s-a înrăit lumea". Atîta doar că acum televiziunile culeg cu hărnicie toate ororile de pe cuprinsul ţării/lumii şi le înghesuie laolaltă, în jumătate de oră de ştiri. Cu un astfel de tablou al răului omniprezent, oamenii ajung să creadă că se află în plină stare de asediu - percepţie foarte profitabilă pentru cei care fac ştirile. În privinţa sinuciderilor din rîndul adolescenţilor, o astfel de publicitate face cu atît mai rău: se creează o modă. Mulţi dintre adolescenţi nu vor neapărat să se sinucidă, ci doar să atragă atenţia asupra lor. Ceea ce se şi întîmplă, căci orice tînăr care are o tentativă de suicid este vedetă a doua zi la televizor. Din păcate, nu toţi supravieţuiesc, să se bucure de laurii gloriei. Revenind la Realitatea TV, observăm că furia tabloidizării nu atrage după sine şi o creştere a ratingului. Lucru care nu poate decît să ne bucure.
