Cine se ascunde în "nişele" TV
Tot mai mulţi telespectatori evadează de pe principalele posturi TV autohtone, cele cu audienţe mari, dar şi cu "sclipici" de un "bun-gust" îndoielnic, preferînd aşa-zisele posturi "de nişă". Telepatronii de pe la noi au început să investească în posturi "specializate", mizînd, printre altele, şi pe faptul că în toată lumea ele au devenit un trend. Totuşi în România, în ciuda unei adevărate invazii - mai ales în ultimii ani - de astfel de canale, cu un public-ţintă divers, cifrele lor de rating rămîn încă modeste. Cămara plină cu de toate Primul experiment "de nişă" s-a dovedit a fi un succes. Acasă TV, lansat în 1998 de către trustul Media Pro, se adresa publicului preponderent feminin, cu "interese casnice". Mai exact şi mai pe şleau, gospodinelor! Însă cu timpul, aria s-a extins, cuprinzînd majoritatea femeilor cu un nivel de trai sub medie şi, mai ales, pe fiicele acestora, adolescente educate de către mame în spirit "telenovelistic" (niciodată nu ştii de unde sare iepurele sau don Fernando, nu-i aşa?). Investiţia iniţială pare să fie minimă: cumpărarea "la kilogram" a unor seriale sud-americane deja "demodate", apoi treptat reciclarea unor vedete stoarse de show-urile de divertisment ale posturilor mari, cum ar fi Cabral, sau de studiourile de înregistrări unde "produceau" o muzică care nu se mai vindea, ca în cazul lui Lori şi a lui Lucian Viziru. În paralel, s-au creat peste noapte şi "vedetele" proprii, de tipul Mihaelei Tatu, al căror singur atu este inclinaţia nativă spre bîrfă şi clacă. Dar iată că în 2005, Acasă TV se situază pe locul 4 în topul celor mai vizionate posturi, înainte de Prima TV sau de TVR 2, înregistrînd un rating mediu naţional de 1,3 puncte (liderul TVR 1 a avut 3,1 puncte)! Astfel se justifică deja investiţiile mai "serioase" în producţii autohtone, ca Numai iubirea, apoi Lacrimi de iubire şi încă cîteva, telenovele ce concurează în prime-time cu principalele buletine de ştiri. Totuşi Acasă TV nu este nici pe departe un post "specializat", aşa cum s-ar putea crede. Aspectul său rămîne cel al unui magazin mixt rural unde, pe lîngă gablonţuri, poţi găsi şi pastă de dinţi sau cremă de ghete. În ultimul timp, piaţa pentru femei este ţintită de concepte mult mai bine direcţionate, cum ar fi cel adoptat, din păcate doar în intenţie, de Euforia Lifestyle TV, un post care se adresează femeilor dinamice, "de carieră", cu venituri peste medie. Adică target-ul revistelor gen Avantaje sau Cosmopolitan. Nu ne este încă foarte clar dacă acest tip de femeie există în România, însă revistele, de pildă, încă mai pot fi văzute în mîinile puştoaicelor de liceu sau a aceloraşi gospodine care se cred mai "stilate". Faimoasa realizatoare TV, Oprah, al cărei show poate fi urmărit acum şi pe Euforia, a reuşit performanţa de "a-l epuiza" în cîteva zile pe Tolstoi, din librării, pomenind într-o emisiune despre Război şi pace. S-a întîmplat într-o ţară de consumatori prin definiţie, unde însă televiziunea încă mai poate forma gustul publicului. Un exerciţiu de imaginaţie în care Mihaela Tatu vorbeşte despre Demonii lui Dostoievski în a ei De 3 x femeie pare puţin ridicol. De aceea probabil că show-ul lui Oprah a fost primit la noi cu la fel de puţin interes ca cel a lui Jay Leno de pe Antena 3, post ce aparţine aceluiaşi trust. Alternativa, tot pe Euforia, este emisiunea Corinei Dănilă, intitulată feministo-sugestiv Femeia conduce, o încercare dezlînată de a ne prezenta femei de succes, de la jurnaliste, la comerciante de rujuri, un soi de "modele" pentru telespectatoarele postului. Ştiri fără anexe Un post "de nişă" care şi-a creat cu adevărat o identitate proprie şi a lansat de altfel "moda" televiziunilor de ştiri, este Realitatea TV. O iniţiativă a lui Silviu Prigoană, un mare amator, de altfel, al experimentelor de acest gen, cel care în urmă cu cîţiva ani avea o "viziune" proprie despre cum ar trebui să se facă televiziune în România, după model occidental şi care, după acelaşi model, îşi "prigonea" angajaţii prin obligativitatea de a veni la serviciu "la costum şi cravată", chiar dacă erau sunetişti sau monteuri. Postul a fost preluat "pe butuci" de către Sorin Ovidiu Vîntu, "omul din umbră", dar bănuit de toţi, care a devenit brusc "transparent" la insistenţele CNA. Dincolo de aceste aspecte, Realitatea TV este un post cu un look ceva mai profi, care pare să îşi respecte nu numai publicul, dar şi target-ul pe care şi l-a propus. Se află pe locul 7 printre preferinţele telespectatorilor din toată ţara, ceea ce pentru un post "specializat" pe ştiri nu-i rău deloc! Antena 3 şi N 24 sînt încă încercări destul de palide de a face "televiziune de ştiri", fapt demonstrat şi de audienţele foarte mici. Antena 3 e acuzată în continuare că sprijină "pe faţă" interesele patronului, iar N 24 are aceleaşi lipsuri şi stîngăcii vizibile şi pe postul principal al fraţilor Micula, Naţional TV, dovadă că nu poţi "fabrica" la fel de bine, în acelaşi timp, imagini şi sucuri sau băuturi spirtoase. Debarale izolate fonic Posturile de tipul Etno TV - o altă "creaţie" a lui Silviu Prigoană care iniţial se imagina patronul a cel puţin unei duzini de canale de nişă -, Taraf TV şi Favorit TV nu sînt altceva decît nişte mici ateliere de produs bani puţini, dar siguri. O "afacere" tipic românească. Investiţiile sînt extrem de reduse, aproape inexistente, căci majoritatea "videoclipurilor" par realizate în apartamente de bloc, cu flori din plastic pe masă şi carpete cu "Răpirea din serai" pe pereţi, însă protagoniştii - manelişti sau cîntăreţi obscuri de muzică populară - plătesc între 4 şi 25 de euro, ca "prestaţiile" lor să fie difuzate pe micul ecran. Se mai adună şi banii de la "cablişti", aşa că patronii pot scoate lejer de-o ciorbă şi de-o ţuică (asta ca să fim în "spiritul" acestor posturi)! Unul dintre cele mai cunoscute posturi de muzică "diferită" este MTV România care uneori pare să-şi bată joc de propriul său brand, mai ales cînd organizează cîte o "gală" cu premii, total dezorganizată şi cu puternice influenţe balcanice. Gurile rele spun că, la ultimul eveniment de acest gen, reprezentanţii "postului-mamă" nu ştiau unde să se mai ascundă de ruşine. Cotloane pentru filme şi cultură "Nişele" culturale sînt destul de slab reprezentate în România. Adepţii posturilor specializate pe filme sînt din ce în ce mai puţini, căci cine mai este tentat să plătească un abonament lunar pentru HBO, de pildă, cînd DVD-urile pirat circulă din mînă în mînă şi pe gratis? În momentul în care, în România, încă poţi viziona acasă un film ce nu şi-a avut premiera oficială în cinematografe, lupta pentru abonaţi a celor de la HBO (nu e un post autohton, dar exemplul rămîne valabil), care aşteaptă cel puţin un an ca filmele, în general comerciale, să parcurgă întregul circuit pentru a ajunge la ei, devine una inutilă. În ceea ce priveşte filmele cu adevărat "artistice", mai greu de procurat, însă nu imposibil, PRO Cinema-ul părea iniţial un post care promite. S-a dovedit însă că nu rentează să difuzezi astfel de filme, căci ele au fost înlocuite treptat cu cele de serie B şi C şi de seriale. Şi din cînd în cînd mai apare cîte o idee "deşteaptă", de tipul fostei emisiuni Cine Te Prinde, în care realizatorul condiţionează calitatea filmelor, însă le şi dă pause după bunul său plac, pentru a-şi expune părerile lui despre lume şi viaţă. Singurul post ce pare să ocupe cu adevărat această "nişă" este TVR Cultural, care a născut, de altfel, de-a lungul timpului, diverse controverse şi dispute. Unele voci spun că înfiinţarea sa a fost de la bun început o greşeală şi că emisiunile culturale ar fi trebuit să fie inserate pe cele două posturi principale ale TVR, adică făcute sandviş între un buletin de ştiri şi o emisiune de divertisment, şi nu înghesuite "la grămadă" pe un capăt de bandă de frecvenţă. Totuşi, existenţa unui post, în totalitate cultural, poate reprezenta şi un prim pas spre intrarea în normalitate a unui peisaj media uneori deviat, alteori delirant.
