Ca şi chestie
Nu am să plîng pe tema "vaai, cît de prost a ajuns să se vorbească limba română astăzi", pentru că nu se vorbeşte astăzi mai prost decît ieri sau alaltăieri. Nu am să mă arăt şocat de folosirea lui "care" invariabil, indiferent de caz ("omul care l-am văzut", "omul care i-am dat bună ziua"), de greţosul "ca şi" ("ca şi cetăţean" sau "ca şi bărbat"), de "locaţie", devenit, pentru cei care vor să se exprime "elevat" (citeşte "preţios"), sinonim cu "loc", de barbarismul "a concluziona", de pluraluri care-ţi gîdilă urechea în mod neplăcut, ca "plăji" etc. Limba e în continuă mişcare şi - după cum spun toţi lingviştii - ce e astăzi abatere de la regulă mîine are toate şansele să devină normă. Depinde doar dacă abaterea are destulă forţă să se impună. Mai grav este că, în zilele noastre, în tot acest circuit natural al limbii în natură a intervenit un element perturbator. Este vorba de mass-media şi, în special, de televiziune. Dacă înainte greşelile de limbă funcţionau pe principiul darwinist al selecţiei naturale, unde numai cel îndeajuns de puternic supravieţuieşte, acum, cu ajutorul televiziunii, orice exemplar debil poate avea cîştig de cauză. În mod normal, o abatere ajungea să se generalizeze şi să se impună doar în timp - şi asta dacă avea destulă forţă să convingă pe toată lumea. Cu ajutorul televiziunii însă, orice prostioară ajunge instantaneu la urechile tuturor şi, mai mult, beneficiază de puterea persuasivă pe care-o exercită modelul. Prin urmare, "locaţie" cu sensul de "loc", folosit de cîteva ori de vreun reporter care, fără să aibă prea multe lucruri de spus, vrea să fie mai cu moţ decît ceilalţi, ajunge să se impună instantaneu în conştiinţa generală. Auzi de cîteva ori "eu, ca şi parlamentar" şi exprimarea îţi devine familiară; în plus, e rostită de buzele unui ales al neamului, de unul care a ajuns sus şi care reprezintă un model pentru popor... Din păcate, nu prea avem antidot împotriva acestei proliferări nefireşti, canceroase, a aberaţiei. Desigur, există o instituţie menită să se ocupe de aşa ceva, Academia Română. Numai că Academia joacă, în această piesă, rolul lui Agamiţă Dandanache. Impostura şi ramolismentul şi-au dat mîna peste ţară şi - cel puţin în privinţa limbii - reglementările înaltului for sînt de-a dreptul tragi-comice (aşa cum este şi recentul ucaz care stabileşte, printre altele, grafia "niciun", "nicio" sau pluralul "cireşi" pentru fructe - "daţi-mi un kilogram de cireşi"...). Mai există şi un Caţavencu, pe post de mare străjer al limbii române. Acesta, cîndva, deşi nu a fost niciodată un specialist în domeniu, făcea treabă destul de bună şi măcar ştia să-şi acopere lacunele printr-un discurs impetuos care, ca întotdeauna, dă impresia de consistenţă. A impresionat lumea, astfel că unii, persoane respectabile, nu s-au sfiit să-l declare "arheu". Asta pînă cînd a început să-şi pună în aplicare liber-schimbismul, a ajuns pînă şi în ograda lui Vadim, şi toată găunoşenia discursului i-a ieşit la suprafaţă. Ce mare pavăză să mai fie el întru apărarea limbii române, cînd pentru toată lumea este acum evident că personajul nu face altceva decît să scoată clăbuci? Sîmbăta trecută am avut însă o surpriză plăcută - şi asta tot din partea televiziunii. La Realitatea TV, a început să fie difuzată o emisiune intitulată Greşelile noastre, unde se trec în revistă gafele de limbă date pe post în ultima perioadă, cu explicarea greşelii şi cu specificarea variantei corecte. O iniţiativă lăudabilă - aşa cum observa şi Rodica Zafiu, invitată în emisiune - pentru caracterul ei educativ şi pentru curajul de a asuma propriile greşeli. O emisiune care dovedeşte, o dată în plus, că Realitatea TV este o televiziune serioasă şi responsabilă. Desigur, cu o floare nu se face primăvară şi nu cred că celelalte posturi vor lua exemplu de la Realitatea TV, aşa cum nu s-au lăsat influenţate nici de calitatea ştirilor difuzate de acest canal, fără violuri şi manelişti. În mod sigur, cu sau fără emisiunea aceasta, "care" va deveni invariabil pentru toată lumea, aşa cum este deja pentru premierul Tăriceanu. Eu însă sper să nu prind astfel de vremuri. De ce? Aşa, ca şi chestie.
