Butaforiile ''de calitate''

Secetă mare la televiziuni pe timpul verii, monşer! Prin deşertul ăsta umblînd eu, ca soldatul la datorie, dau duminica trecută peste emisiunea Zig-zag cu Ion Cristoiu, de la Antena 2. (Nu, nu am descoperit-o acum, o ştiu de mult, dar niciodată nu am rezistat să mă uit la ea mai mult de un minut. Iată ce face omul cînd trebuie să scrie - vară, iarnă, la munte şi la mare - despre ce mare scofală fac televiziunile: ajunge să se uite la tot felul de tîmpenii, peste care altfel ar fi trecut din viteza telecomenzii.) Invitatul emisiunii era de data asta (o reluare, desigur, de prin luna iunie) Radu Vasile şi mi-am zis: ia să vedem ce mai spune nenea ăsta, care ne-a condus în vremea aceea, cînd lumea credea că "renăscuse speranţa"? În gura acestui mîndru purtător de ghiul şi de şosete albe, "asortate" la pantofi negri, s-a uitat cîndva o ţară întreagă, iar jurnaliştii erau avizi să prindă chiar şi cea mai neînsemnată onomatopee emisă - aşa cum se întîmplă şi astăzi, cu personaje similare. Ce mai rămîne dintr-un astfel de individ, cînd e lipsit de aura puterii care i-a căzut, la un moment dat, pleaşcă pe cap? După cum, probabil, vă aşteptaţi, nu prea mai rămîne nimic. Asistam deci la o discuţie între doi "grei": un fost premier al României, pe de-o parte, şi cel care e considerat tătucul presei scrise româneşti postrevoluţionare, pe de altă parte. Iar discuţia părea desprinsă din Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Radu Vasile fusese invitat pentru că tradusese o biografie a Papei Ioan Paul al II-lea, iar, pe burtiera emisiunii, Ion Cristoiu pusese să se scrie un titlu senzaţionalist (lucru în care e expert, nu?): "Enigmele unui papă istoric". Bineînţeles că nu era vorba de nici o enigmă şi că discuţia era cu totul bleagă şi răsuflată. Radu Vasile povestea, sfătos, cum e cu catolicismul, iar Cristoiu era în postura de Gîgă care articula, gîngav, întrebări candide şi propoziţii scurte şi exclamative. "Ia spuneţi, domnu’ Radu Vasile, că dumneavoastră sînteţi catolic, cum e la catolici nu ştiu ce chestie?" (Domnu’ Radu Vasile era pe rînd, în gura lui Ion Cristoiu, "domnu’ prim-ministru", dar şi "un mare şi talentat scriitor".) Iar prim-ministrul-scriitor-de-talent povestea doct cum preoţii catolici, spre deosebire de cei ortodocşi, nu poartă barbă, cum nu au voie să se căsătorească, cum la catolici crucea se face cu toate degetele, nu cu trei etc. Iar Cristoiu spunea de fiecare dată "foarte interesant" şi-l vedeai sub plapumă, în cămaşă de noapte şi cu boneţică: "Cum le zici tu, Bibicule, mai rar!". Iată care sînt vedetele la care se închină presa noastră (vorbim de vedetele "serioase", că, dacă ne referim la zona de show-biz, acolo lucrurile stau încă şi mai rău"). Ion Cristoiu este "maestrul Ion Cristoiu", iar mulţi jurnalişti ajunşi în poziţii de top astăzi se laudă că s-au format la şcoala lui. (Ce şcoală o fi aia în care înveţi cum să inventezi ştiri despre găini violate şi care după aceea nasc pui vii - nu ştiu. Şi ce o fi de laudă că ai participat şi tu la aşa ceva - iarăşi nu ştiu.) Pe lîngă asta, maestrul este şi un om foarte cult şi a impus pe piaţă ideea că îşi petrece ore şi zile în bibliotecă, studiind Cărţile (cu majusculă, desigur). Este deja omul-bibliotecă - un intelectual serios, cu baze extrem de solide. Decorul emisiunii Zig-zag cu Ion Cristoiu este consecvent cu această imagine pe care şi-a creat-o maestrul pe piaţă: un decor pompos, retro şi cu aer voit nobil, în care cea mai importantă piesă de mobilier este o bibliotecă înţesată de cărţi legate - ai crede - în piele. Cînd prinzi însă un cadru mai apropiat cu maestrul, poţi să distingi şi ce scrie pe cotoarele tomurilor din fundal. Pe fiecare scrie, "elegant", cu auriu, "Zig-zag". Deci aceea nu este o bibliotecă, ci doar o păcăleală butaforică. Aşa cum o păcăleală este şi povestea cu pasiunile intelectuale ale maestrului.