Brâncuşi şi păsările de pradă cu tricolor
De oarecare vreme, un personaj s-a apucat să ciugulească din cadavrul lui Constantin Brâncuşi. A descoperit că activitatea asta îl face cunoscut şi, astfel, şi-a găsit un ţel în viaţă: să militeze pentru aducerea rămăşiţelor pămînteşti ale lui Brâncuşi din cimitirul parizian Montparnasse în cel sătesc din Hobiţa. Adică dintr-un cimitir-muzeu vizitat de o lume întreagă, unde se mai află, printre alţii, şi Emil Cioran, Tristan Tzara sau Eugen Ionescu, în fundul lumii, la marginea unui cătun românesc cu drumuri desfundate.
Ideea, oricît de contraproductivă, a început să prindă cheag – desigur, cu ajutorul nepreţuit al presei. Iar promotorul ei a obţinut ce şi-a dorit, şi a devenit cunoscut. Înainte nu auzise nimeni de aşa-zisul scriitor Laurian Stănchescu. Acum, este urcat de tot felul de inşi pe un piedestal şi inclusiv ministrul Culturii sau premierul României îl iau în consideraţie.
Cum s-a ajuns aici? Cum spuneam, cu ajutorul presei, dispusă să bage în seamă pe oricine, cu condiţia să fie îndeajuns de bufon.
Am auzit de acest Laurian Stănchescu în urmă cu cîţiva ani, de la el însuşi. M-am trezit, la un moment dat, că mă sună să mă informeze de dorinţa lui de a-l aduce pe Brâncuşi în România (nu-l cunoşteam şi nu ştiu de unde făcuse rost de numărul meu). Apoi a revenit la telefon de cîteva ori – o dată să mă anunţe că începe greva foamei, altă dată că-şi va da foc în faţa Guvernului… şi tot aşa. Desigur, spera să scriu la gazetă despre faptele lui glorioase. Cum nu am făcut-o, a încetat să mă mai sune. Apoi, am început să văd ştiri despre el la jurnalele TV sau pe fluxurile agenţiilor. Ba că protestează în nu ştiu ce fel că nu e băgat în seamă, ba că porneşte desculţ pînă la Paris, ba că a anunţat că va candida pentru Primăria oraşului Tîrgu Jiu, ba că, la nu ştiu ce vizite în teritoriu ale ministrului Culturii sau ale premierului, i-a interpelat şi a obţinut din partea acestora promisiunea că se vor ocupa de problemă. Nu ni s-a spus niciodată cine e acest personaj, ce cărţi a scris de zice că e scriitor (şi este recomandat astfel şi de televiziuni), ci îl vedem, din cînd în cînd, la ştiri – desculţ, cu tricolorul purtat bandană pe frunte sau pe post de fular, cu tricouri pe care scrie ceva legat de Brâncuşi şi făcînd tot felul de lucruri ciudate. Este exact ce vrea televiziunea, care se înnebuneşte după indivizi ciudaţi, după bufoni, după nebuni. Aşa au ajuns celebri şi Gigi Becali, Mitică Dragomir sau Radu Mazăre. E de ajuns să ai o ciupeală – sau să o joci – şi televiziunea înghite hapul, fără să stea pe gînduri, şi te promovează apoi cu osîrdie.
De curînd, am văzut la TVR 2 un documentar care face, însă, notă discordantă în corul de behăituri al turmei televiziunilor: filmul Blestemul lui Brâncuşi, realizat de Cornel Mihalache, unde sînt trecute în revistă mai multe momente în care românii şi-au bătut joc de sculptor. Documentarul vorbeşte despre refuzul Academiei RPR din 1951 de a primi donaţia sculptorului, despre cel care a încercat să pună la pămînt Coloana fără sfîrşit cu un tractor, în 1953 (subiect reluat dintr-un alt excelent documentar al lui Cornel Mihalache – Hobiţa, coloana şi tractorul), despre încercările de restaurare a Coloanei sau despre apariţia pe piaţă, în anii 2000, a cîtorva sute de falsuri, date ca lucrări inedite. Documentarul se referă, desigur, şi la cea mai recentă năzbîtie de care are parte Brâncuşi, iar Cornel Mihalache este singurul care arată la televizor întregul ridicol al personajului Laurian Stănchescu şi al acţiunilor lui. Una dintre acestea a fost drumul pînă la Paris, în picioarele goale. S-a alăturat „scriitorului“ şi un sculptor, desculţ şi el, Constantin Sinescu, autorul unor falusuri prezentate cu cîţiva ani înainte drept opere brâncuşiene. Falsuri falusuri. Şi nu, nu au mers la Paris pe jos, ca Brâncuşi, ci cu maşina. Singurul lucru demn de luat în seamă a fost că s-au suit în maşină desculţi...
„Quand je serai mort, les vautours me déchireront“ – sînt vorbele lui Constantin Brâncuşi, pe care le citează Cornel Mihalache la începutul documentarului său. Păsările de pradă au bandane tricolore, sînt desculţe, dar se deplasează confortabil cu maşina.