Arta şi vocea poporului
"Confuzia dintre valoare şi succes are o gravitate de care liderii de opinie din presă şi televiziune nu par conştienţi. Emisiuni de felul Zece pentru România au un potenţial de nocivitate mai mare decît scurgerile din centralele nucleare. Ele poluează ireversibil atmosfera literară" - scria acum vreo două săptămîni Nicolae Manolescu, în rubrica lui din ziarul Adevărul. Am văzut duminica trecută emisiunea Zece pentru România dedicată scriitorilor şi înclin să-i dau dreptate criticului literar. (În paranteză fie spus, în timpul emisiunii respective, Mihai Tatulici i-a plătit-o lui Manolescu pentru această afirmaţie, prin cîteva ironii, iar cînd a amintit de faptul că a scris că Zece pentru România e o emisiune nocivă, Tudor Octavian, aflat în platou, a găsit de cuviinţă să adauge, slugarnic faţă de cei care-l invitaseră: "Asta e democraţia: oamenii deştepţi pot să spună şi prostii.") Ei bine, da, Zece pentru România nu numai că e o emisiune dezlînată, plictisitoare, făcută în stilul lui Mihai Tatulici (adică după ureche, cu un discurs agramat - cu destui "care" în loc de "pe care" - şi după modelul "hai să-i dăm drumul, că ne-om descurca noi cumva, improvizînd pe parcurs"), ci este chiar o producţie toxică pentru mentalul colectiv, pentru ierarhia valorilor. E adevărat, nu e mai nocivă decît alte emisiuni - dar asta nu înseamnă că e inofensivă. În plus, deşi avem de-a face cu un show de televiziune ca toate celelalte, problema e că foarte puţini conştientizează acest lucru. Asta cu atît mai mult cu cît realizatorul şi prezentatorul emisiunii se prevalează tot timpul de marea cercetare sociologică din spatele acestei producţii, de faptul că avem de-a face cu o adevărată ştiinţă, nu cu divertisment. Numai că această cercetare sociologică se concentrează exclusiv pe notorietate, şi nu are cum măsura valoarea (în plus, mă îndoiesc că e făcută cu adevărat profesionist - mai ales după ce am văzut cîteva dintre întrebările care sînt puse subiecţilor anchetaţi). Prin urmare, sondajul înregistrează, de fapt, efectele expunerii scriitorilor sau a diferitelor personaje la emisiunile TV. Apoi se face un clasament, care este dat şi el pe post - şi astfel cercul se închide. Falsele valori, judecate după măsura notorietăţii, ajung să fie promovate din nou la televizor şi, implicit, confirmate. Pentru a verifica acest mecanism, e suficient să privim listele scriitorilor din anii trecuţi, pe care Tatulici le-a dat publicităţii, în premieră, duminica trecută (nu le-a comunicat la vremea respectivă, pentru că scriitorii nu căpătaseră destule voturi din partea publicului, pentru a intra în competiţie). În 2005, ordinea primilor zece a fost următoarea: Adrian Păunescu (12%), Mircea Cărtărescu (6%), Mircea Dinescu (6%), Corneliu Vadim Tudor (3%), Horia Roman Patapievici (2%), Andrei Pleşu (1%), Nicolae Manolescu (1%), Ion Cristoiu (1%), Cristian Tudor Popescu (1%), Gabriel Liiceanu (1%). În 2007, cînd s-a făcut o altă "cercetare sociologică", configuraţia listei a fost similară, cu Adrian Păunescu pe locul 1 şi Corneliu Vadim Tudor pe locul 4, numai că Nicolae Manolescu a căzut pe locul 16, iar înaintea lui erau Gabriela Vrânceanu Firea, Ion Cristoiu, Pavel Coruţ, Adrian Năstase sau Mihaela Rădulescu. După cum se vede, scara de valori a publicului este construită pe criteriul notorietăţii (în mare măsură cîştigată în urma apariţiei la televizor). Ce relevanţă are un astfel de clasament? Ca să nu mai vorbim de faptul că a-l face public prin intermediul canalului privilegiat de comunicare pe care-l reprezintă televiziunea nu înseamnă altceva decît o confirmare în plus a lui, o validare. Sondajul e un instrument foarte util într-o democraţie. Dar, atunci cînd e vorba de artă, de valoare, democraţia e cu totul inoperantă. Aici ne aflăm pe teritoriul mult hulitelor elite.
