Amintiri de familie

Publicat în Dilema Veche nr. 625 din 11-17 februarie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Mă întreabă tatăl meu într-o zi ce am de gînd să fac cu tabloul cu bunică-mea, după ce el n-o să mai fie. E un portret pictat prin anii ’60 de un pictor nu chiar obscur, care există prin cataloage alături de alții din generația lui, însă nu foarte bine cotat, pentru că a pictat mult și corect, fără o originalitate ieșită din comun. Totuși, acest tablou mi se pare urît și nerealist – bunică-mea e idealizată, nu prea seamănă cu cea reală, din amintirile mele, este o doamnă în jur de 50 de ani, ușor infatuată, golită de orice altă expresie. Am senzația că pictorul a vrut să o facă mai frumoasă decît era și nu i-a ieșit. O recunosc, însă, după mărgelele albastre pe care le purta la gît și pe care le-am văzut de cîteva ori, în realitate, cînd eram copil. Ce aș putea să fac cu tabloul? Nu mi-am pus această întrebare, pentru că m-am ferit de discuții de tipul „după ce eu n-o să mai fiu“ pe care încep să le inițieze oamenii după ce trec de 60 de ani. Într-un fel sînt firești, acceptarea și anticiparea momentului final, după o anumită vîrstă, devine o atitudine sănătoasă. Cu toate acestea, e aproape imposibil să nu te lași cuprins de un sentiment de tristețe și de neputință. Din păcate, chiar n-aș avea ce să fac cu bunica… În nici un caz n-aș atîr­na-o pe perete, așa cum e acum, în sufrageria părinților mei. Pentru că nu-mi plac tablorile, acest gen de tablouri, și nu s-ar „potrivi“ cu nimic, cu nici un alt element din viața mea. Ar fi doar o femeie străină și neinteresantă, din trecut, care m-ar urmări cu privirea. „Ai putea să o vinzi, ai lua o mie de euro pe ea…“, zice taică-meu cu o jumătate de gură. Cum s-o vînd pe bunica?! Ar fi chiar mai rău decît s-o țin undeva, printr-o debara unde se va umple de praf. Pentru că nu am vreun răspuns, tot ce-mi doresc este ca această decizie să fie luată într-un moment cît mai îndepărtat. Îmi dau seama, totuși, că amintirea bunicii dăinuie și datorită acestui portret nereușit, că obiectele nu sînt altceva decît o coadă a existenței umane. Și că foștii lor proprietari „trăiesc“ cumva în prezent datorită lor.

Am moștenit o cutie de bijuterii a unei mătuși îndepărtate, tanti Geta. Am purtat-o cu mine prin toate casele în care am locuit. Are capacul legat cu sfoară, o sfoară veche, galbenă, aproape destrămată. Țin în ea tot felul de fleacuri și o deschid arareori. Totuși, nu m-am gîndit niciodată să o arunc, pentru că a fost a lui tanti Geta. N-am cunoscut-o, a murit cu mult înainte de a mă naște eu. Din cîte știu, a avut o viață plină și aventuroasă – văduvă de general, mort pe cîmpul de luptă, în Primul Război Mondial, damă de onoare a reginei, femeie cu influență în perioada interbelică, bănuită că ar fi fost amanta patriarhului (tot de la ea am avut la un moment dat și niște moaște, însă cu ele a fost mai simplu: le-am donat unei biserici). A murit săracă și senilă, într-o cămăruță de pe strada Paris, unde tatăl meu, copil fiind, o vizita uneori. Își amintea și cutia respectivă – de acolo scotea tanti Geta o bancnotă foșnitoare de 25 de lei pe care i-o dădea micului Anton ca să-și cumpere bomboane. La mine, cutia a ajuns fără nici un ban, desigur, în calitate de „amintire de familie“. E un obiect care mi-e drag, deși nu-mi spune nimic. Mă gîndesc uneori: cine mai știe azi de tanti Geta? Ce s-a ales de ea, în afara pietrei funerare de la Bellu? Doar eu o mai pomenesc uneori atunci cînd mut cutia dintr-o parte în alta. „Unde e cutia de la tanti Geta?“, „Ce caută sub pat cutia de la tanti Geta?“, „Vezi că fotografia cutare s-ar putea să fie în cutia de la tanti Geta!“ Etc. Astfel, tanti Geta rămîne o prezență constantă în casa mea și în lumea celor vii. Ca și cum s-ar agăța de viața interesantă pe care a avut-o și de care nimeni nu mai știe nimic prin intermediul cutiei de bijuterii. În momentul în care cutia va dispărea, tanti Geta va fi definitiv și iremediabil uitată.

De la cealaltă bunică a mea, care era croitoreasă, păstrez două dintre rochiile pe care mi le-a cusut în liceu. Desigur, nici una dintre ele nu-mi mai vine, cea roșie chiar e ruptă și i-am pus un petic. Amîndouă stau curate și călcate pe umerașe, în șifonier. Pretextul pentru care le țin este că le voi folosi odată ca model pentru alte rochii. Aiurea! Le țin pentru că nu-mi vine să le arunc, pentru că mi-e teamă că, dacă aș face-o, o parte din amintirea bunicii, cea mai dragă dintre toate, ar muri pentru totdeauna. Mă uit cîteodată la tivurile însăilate cu mîna și senzații, flash-uri din copilărie îmi revin în minte – mașina de cusut, boldurile împrăștiate prin toată casa de la Cluj, centimetrul pe care îl purta la gît și cu care îmi lua măsurile. Mai păstrez de la ea și un pulover. „Sobița“ îi spunea, pentru că îi ținea de cald iarna. Îl port prin casă, tot iarna, și aș putea să jur că, după ce a fost spălat de zeci de ori, încă păstrează mirosul ei.

De cele mai multe ori, obiectele, chiar și unele banale, înseamnă mai mult decît povești, sînt rămășițe ale celor plecați dintre noi. Astfel, ei supraviețuiesc uitării, iar moartea nu ți se mai pare ceva implacabil, devine cumva mai duioasă.

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
Dezvăluiri. Liderul Hamas i-a vizitat pe ostatici într-un tunel din Gaza
Liderul mișcării islamiste palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, i-a vizitat pe israelienii răpiți și duși într-un tunel din Gaza, dezvăluie un ostatic eliberat în weekendul trecut.
image
Doi români care au comis o crimă în Franța au fost arestați 20 de ani mai târziu. Cum au reușit să se ascundă două decenii
Polițiștii din Barcelona, Spania, au arestat doi români după 20 de ani de căutări. Aceștia au ucis un tânăr în 2003, în Franța și de atunci se ascundeau în Catalonia.
image
Fenomen bizar și rar pe litoralul românesc: Marea Neagră s-a retras zeci de metri spre larg
După ultima furtună de cod roșu, de la sfârșitul săptămânii trecute, cu valuri de 10 metri, linia apei s-a retras, în unele zone, dincolo de digul de protecție al plajei din stațiunea Mamaia.

HIstoria.ro

image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.