A patra criză în stat

Publicat în Dilema Veche nr. 294 din 2 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Multe sînt lucrurile despre care vorbim fără să încercăm o cît de vagă definire şi fără cea mai mică preocupare privind verificarea în practică. În această categorie se înscriu şi puterile statului. Vorbim despre împărţirea în "executiv", "legislativ" şi "judecătoresc" ca despre un postulat şi o înscriem cu gravitate în Constituţia naţională, dar e foarte greu de spus cît e valabil din adevărul ei prezumat. Şi nu cred că problema e unic românească " deşi, cu siguranţă, pe meleagurile noastre a luat formele cele mai aberante. Cum ar putea să fie serioasă această "sfântă Treime", şi mai ales principiul separării puterilor în stat, cînd, în realitate, cele trei sînt una faţă de alta nu independente, ci indiferente? Avînd în vedere faptele concrete, atitudinile, dar şi limbajul reprezentanţilor celor trei puteri, îmi iau libertatea de a folosi un verb neacademic: executivului i se fîlfîie de activitatea legislativului, dacă vrea ceva dă o ordonanţă de urgenţă şi, pînă să apuce Parlamentul s-o discute şi eventual s-o respingă (ceea ce nu e cazul, dacă guvernul domină majoritatea), ea îşi produce efectul scontat; pe de altă parte, şi legislativului i se fîlfîie de ce face executivul, pentru că scopul cel mai înalt al parlamentarului (ca să nu vorbim despre cele mai puţin înalte) nu este acela de a gestiona în vreun fel treburile curente ale statului, nevoile populaţiei, problemele concrete şi urgente, ci acela de a da istoriei legi fundamentale, atît de fundamentale încît sînt schimbate în următoarea legislatură; dar cel mai tare şi cel mai tare i se fîlfîie de toţi şi de toate puterii judecătoreşti, care " la nevoie " se judecă inclusiv pe sine, propriile drepturi şi îndatoriri, aşa cum s-a văzut deja. Iar deasupra tuturora tronează Curtea Constituţională, care cu un simplu "Da" sau "Nu" poate decide cursul luat de naţiune! Doar întîmplarea a făcut ca opoziţiei să nu-i dea prin gînd să conteste la CC (îmi pare rău, nu e calamburul meu, dacă pe ei nu-i deranjează iniţialele...) împrumutul la FMI, de pildă. Şi mai e ceva. Vorbim cu nonşalanţă despre "cele trei puteri", de parcă n-am şti ce jocuri face, în România, instituţia prezidenţială. În 16 din cei 20 de ani postdecembrişti, preşedintele a fost cel mai tare din parcare, gesturile, replicile şi deciziile sale determinînd cursul evenimentelor, mai mult decît Guvernul, Parlamentul şi sălile de judecată la un loc. Singura excepţie a fost mandatul lui Emil Constantinescu, care s-a declarat învins la sfîrşit, dar s-a purtat de la început ca atare. O breaslă fără egal Bun. Dacă tot sînt atît de clare lucrurile legate de cele trei-patru puteri oficiale, de stat, ce ne-ar putea împiedica să vorbim despre încă una, a noastră, "presa"? Presa care, după două decenii, rămîne posesoarea unor caracteristici unice, despre care nu prea pomeneşte nimeni, din motiv de funie în casa spînzuratului: ● singura breaslă fără sindicat; ● ocupaţia cu cea mai mare fluctuaţie a forţei de muncă (majoritatea jurnaliştilor au lucrat în 5, 10 sau chiar 20 de locuri); ● singura profesie în care poţi să pătrunzi, să avansezi şi să ajungi oricît de sus (din orice punct de vedere), fără nici o calificare prealabilă; ● meseria care, nu peste mult timp, va începe să scoată cel mai mare procent de pensionari fără pensie, căci cei mai mulţi bani plătiţi în jurnalism sînt sub forma drepturilor de autor (sau chiar fără nici o formalizare " cum se spune, "bani din buzunar"), deci nu contează la vechime, la şomaj, la pensie, la nimic; ● domeniul în care funcţionează cel mai aprig şantaj patronal, de tipul "Aşteaptă alţi zece la uşă!", şantaj aplicat chiar şi asupra supervedetelor; nici un patron din IT nu-şi dă afară un bun profesionist şi nu-l presează să plece " din contră, ţine cu dinţii de el; dar pentru patronul de presă succesul publicaţiei/canalului e mult mai puţin important decît celelalte interese ale sale, aşa că, dacă ziaristul refuză sau evită să scrie la comandă " aşteaptă alţi zece la uşă! Cine ne obligă să înghiţim asta " mai ales dacă avem altă meserie "la bază"? Pe primul loc aş pune naivitatea de a crede că putem schimba ceva; apoi microbul, drogul, nevoia irepresibilă de a face această meserie " o spun cu riscul de-a fi luat la mişto; în al treilea rînd, faptul că, totuşi, poţi să ajungi "undeva"; patru: pentru majoritatea, "meseria de bază" fie nu prea mai există, fie e prea mult timp de cînd ne-am rupt de ea ca să putem reface legăturile; în fine, cum excepţia întăreşte regula, mai există şi cazuri în care presiunile sînt suportabile sau chiar lipsesc cu totul. Oricum, în aceste condiţii şi neuitînd nici o clipă de latura tabloidă ori pur şi simplu imbecilă, jurnalismul este " o mai spun o dată, ca şi acum zece, ca şi acum 15 ani " profesia în care s-a progresat cel mai mult. Îmi cer scuze faţă de celelalte bresle, nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni, dar vă rog să faceţi, pentru fiecare, comparaţia 1989-2009. Un moment uitat Şi dacă tot am plonjat în trecut, acum, în prag de aniversare generală dumasian-brucaniană, amintindu-ne cu drag şi emoţie explozia jurnalistică postrevoluţionară " de Nu, Contrapunct, Phoenix, Tinerama, Opinia studenţească, Oblio, Mangafaua, Fraierul Român, Zig zag, Expres, Expres Magazin, Baricada şi atîtea altele " e cazul să amintim un alt reper istoric al breslei, sfîrşitul anului 2004. Atunci s-au petrecut două lucruri formidabile, despre care nu s-a vorbit aproape deloc (tot din motive de funie), iar astăzi sînt uitate cu totul: 1. s-a oprit publicitatea de stat; 2. în televiziunea publică a fost desfiinţat orice tabu. Cele două măsuri, deliberate şi în deplină cunoştinţă de cauză, au redat presei româneşti " cel puţin celei centrale " un nivel de independenţă pe care nu-l mai experimentase de pe la mijlocul anilor ’90. Independenţă faţă de stat, fireşte " căci independenţa faţă de patronat este un non-sens, oriunde în lume. Dar măcar atît, măcar faţă de stat! Din nefericire, peste doar cîţiva ani au început primele adieri ale crizei, condiţii în care nu numai că s-a accentuat instabilitatea (şi aşa uriaşă) a locurilor de muncă şi a veniturilor în presă, dar prin cordonul ombilical dintre angajatori şi angajaţi au început să circule substanţe din ce în ce mai stranii, de la halucinogene şi afrodiziace pînă la metale grele şi dioxină. Criza n-a lovit presa doar reducînd redacţiile şi salariile, ci şi crescînd alarmant dependenţa faţă de interesele patronatelor. "Tu nu vezi ce-i în lume!? Zi mersi că ai o slujbă, mai vrei şi independenţă editorială!?" Şi acum? E un film. Desene animate. Cei care au copii îl ştiu sigur, dar cred că l-au văzut şi alţii. Se numeşte Găsindu-l pe Nemo şi se termină aşa: după ce au reuşit să-l salveze pe Nemo, căutat de tatăl lui de-a lungul şi de-a latul oceanelor lumii, peştii din acvariul, în care trăise o vreme şi Nemo, izbutesc să evadeze şi ei. Metoda: îl determină pe proprietarul acvariului, un dentist, să-i transfere temporar în pungi cu apă, legate la gură; împingînd şi rostogolindu-se, peştii fac pungile să cadă în stradă şi de acolo în apa portului. După chiuiturile de rigoare, îşi dau seama ce libertate au cîştigat: sînt în ocean, da, dar în pungi închise. Nici măcar nu pot să se hrănească " ceea ce e un grav pas înapoi faţă de acvariu. După două secunde de tăcere siderată, unul dintre ei întreabă: "Now what?". Poate că ar trebui să ne punem şi noi, într-o zi, întrebarea asta.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic