M-aș muta din București, dar unde?

Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Azi-noapte am visat un cutremur cumplit, din fericire mă prinsese pe stradă, însă era o stradă din București care avea de-o parte și de alta blocuri-mamut interbelice ce se prăbușeau sub ochii mei, nu știam încotro să alerg spre un spațiu deschis, căutam un parc, însă Bucureștiul nu prea are parcuri, trotuarul se ondula, stîlpii de iluminat se aplecau pînă la pămînt, mă întrebam cît va mai dura și mă gîndeam că are cu siguranță peste 8 grade, Marele Cutremur care trebuia să vină. M-am trezit îngrozită, dar m-am liniștit repede, visul cu cutremurul e un vis recurent, există undeva într-o memorie colectivă probabil, e transmis de la alte generații care au trăit pe viu așa ceva. Însă m-a urmărit toată ziua – iată încă un semn, mi-am zis, că ar fi momentul să mă mut din București. Însă oare chiar e momentul? Acest „moment” îndelung amînat a existat, de fapt, dintotdeauna, mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd, deși n-are nici o vină bietul oraș! Adevărul este că sînt un om atît de fricos și de conservator, încît probabil că acel moment nu va veni niciodată, voi trăi pînă la sfîrșitul zilelor mele într-un loc pe care îl detest.

Și unde să mă mut? Acum o săptămînă, am tras o fugă la Sibiu, la niște prieteni – ne-am petrecut week-end-ul într-o curte mare și verde bînd vin, discutînd despre filme și moșmondind din cînd în cînd la un grătar. Nici n-am simțit nevoia să ies, deși în oraș se desfășura ditamai festivalul de teatru. Totuși, cînd am ieșit pînă la supermarket-ul care nu era chiar aproape, am străbătut parcul Sub Arini care, pe lîngă faptul că e sălbatic, o pădure în toată puterea cuvîntului, e foarte civilizat și relaxant, am văzut aici oameni normali, cu îndeletniciri normale – o tînăr își învăța prietena să meargă pe bicicletă și o încuraja la fiecare progres pe care îl făcea, o fiică pe la 70 își plimba mama pe la 90, în căruciorul cu rotile, și tot povesteau ele două, era acolo o comunicare reală, nu o obligație pentru fiică, mulți alergau, un cuplu își făcea pozele de nuntă, iar fotograful tot încerca să-i înfoaie vălul miresei, deși nu adia nici o boare de vînt. Am ieșit din parc și am ajuns la supermarket – acolo nu se înghesuia nimeni, nu erau cozi, toată lumea era amabilă și zîmbea. M-am întors în curtea mare și verde a prietenilor mei foarte încîntată – „Ce-ar fi să ne mutăm la Sibiu?“, i-am zis lui I. „Hai, mutați-vă!”, ne-au zis prietenii noștri. „S-au mai mutat și alți bucureșteni!” Și ne-au dat vreo trei exemple de bucureșteni intelectuali care au făcut pasul decisiv și au trecut Carpații. Toți trei erau la pensie. Și atunci mi-am dat seama – ce naiba să fac eu la Sibiu? A te muta la Sibiu înseamnă o rupere totală de București, orice navetă e aproape imposibilă, nu există autostradă, Valea Prahovei e horror, Valea Oltului nici ea nu e departe, iar trenul face opt ore! Sibiu e, practic, într-o altă țară! Adevărul este că dacă într-adevăr m-aș muta din București, prima opțiune din România ar fi Ardealul, acolo mă simt acasă, dar... Ardealul e departe, e greu să pendulezi chiar și săptămînal între București și Ardeal. Iar eu nici măcar nu conduc.

Atunci, mă întreb din nou, unde să mă mut? Nu mai iau în calcul opțiunile legate de satele și, mai nou, „orașele” de pe lîngă București, am studiat problema și am mai scris despre asta – e ca și cum te-ai muta în mahalaua extinsă și tot depinzi de mașină, mai mult decît oricînd. În plus, m-am săturat pînă peste cap de Cîmpia asta Română cu iernile ei umede și cețoase, cu negura care se ridică din lunci și cu arșița verilor în care nu se mișcă nici o frunză și nu se răcorește deloc după ora nouă seara. Dacă tot e să mă mut, vreau deal, vreau munte, vreau vegetație. Și, mai cu seamă, aș vrea mare... dar și asta e imposibil. Într-o vreme visul meu era să mă mut în Dobrogea bulgărească, cea de pînă în Balcic, să am o casă cu o curte mare în care să se coacă minunatele roșii bulgărești și să simt mereu briza mării, să am în nas mirosul ăla de alge și de scoici putrezite care mă scoate din minți. Complicat și acolo, iernile-s aspre și e departe de tot, și de București, și de Ardeal, ești la un capăt al lumii.

I. îmi spune că cea mai înțeleaptă opțiune ar fi să ne mutăm pe lîngă ai mei, la Breaza, prețurile caselor sînt încă OK, în plus faci doar o oră cu trenul pe ceas, de altfel sînt mulți care fac naveta la Ploiești sau la București. „Lasă tu Ardealul... gîndește-te! Va trebui să mai mergi la București, mai ai o lansare, un eveniment, un curs, ce faci atunci?” Are dreptate. E absurd să mă gîndesc că m-aș putea desprinde de tot de București, deși sîntem în plină epocă digitală. Un alt vis al meu este să-mi petrec iarna, din noiembrie măcar pînă în martie, într-o țară însorită și într-un loc aproape de mare ca să înving depresia hibernală care în ultimii ani e cumplită. În Sicilia, în sudul Spaniei, chiar și în sudul Greciei... sînt unii care chiar fac asta. Am căutat și case, am găsit la prețuri decente. Dar să vinzi aici și să investești într-o casă la mama naibii, pe malul mării... nu e cam riscant? (Aici ar trebui să fac o precizare. Cel mai simplu ar fi să cumpărăm oriunde o a doua casă, „de vacanță”, dar nu e cazul. Cu prețul pe care l-am obține pe micul nostru apartament bucureștean care ar trebui oricum vîndut, căci casa în care se află se degradează de la un an la altul, am putea cel mult să cumpărăm două camere în Berceni... nu sînt pregătită să locuiesc în Berceni, așa că singura opțiune ar fi o casă decentă în altă parte.)            

Părinții mei locuiesc la Breaza, în județul Prahova. Am precizat „în județul Prahova”, pentru că e vorba despre doi bucureșteni care au trăit mai bine de 40 de ani împreună în marele oraș pe care acum încep să nu-l mai recunoască, nu mai țin minte denumiri de străzi pe care le-au bătut ani și ani la pas. Totuși, Bucureștiul este pentru ei un oraș care va rămîne mereu viu în memoria lor afectivă... și-au petrecut aici 40 de ani și mai bine, cu bune și cu rele. Cînd s-au apropiat de vîrsta pensionării, au decis „să se retragă”, însă încă nu-mi dau seama dacă această „retragere”, inclusiv din viața socială a cetății, nu este cumva un mic exil autoimpus, o internare absolut voluntară într-un sanatoriu în aer liber cu aer curat, flori, pomi care dau rod – cireșe, mere și piersici, tufe de zmeură și, desigur, pisici care se aciuează pe lîngă casă. Părinții mei au fost niște oameni citadini care s-au luptat, de-a lungul timpului, cu toate marotele Capitalei, au fost martori la toate transformările ei, la construirea cartierelor comuniste și dărîmarea bisericilor, la cutremurul din 1977, la cozile de la Alimentara din anii ’80, la administrația ineficientă de după 1990, cînd și-au luat pentru prima oară o Dacie și au început să-și dea seama ce înseamnă traficul într-un mare oraș. Au locuit în general în blocuri socialiste. Așadar, părinții mei au avut diferite experiențe ale locuirii, pînă să se hotărască să „se retragă”, pînă să-și dea seama că, vînzînd un apartament banal unde o auzi pe vecina de sus, la ora șase, făcînd pipi, își pot cumpăra o casă cu curte, verdeață și toate cele. La Breaza, viața e dulce și tihnită, dar... nu se întîmplă nimic, de obicei după vreo două zile petrecute la ei mei mă plictisesc de moarte. Cad într-un soi de lîncezeală mic-burgheză, mă uit la frunze, la nori, la pisici, cu capul complet gol. Mă duc pînă la frigider să văd dacă a mai rămas vreo bere la rece, mai ciugulesc cîte o boabă de zmeură din grădină. Oare chiar sînt pregătită pentru așa ceva pentru tot restul vieții? Oare, nevăzînd nimic altceva decît frunze și copaci, voi mai avea despre ce să scriu?

Așadar, m-aș muta din București, dar unde? Eu, una, nu prea dau doi bani pe case, important este să mă mișc, să văd mereu altceva, totuși sînt un om realist – îmbătrînesc, am nevoie de o casă, de un loc în care să mă întorc. Peste două zile plec în Albania ca să-mi caut strămoșii machedoni care au venit de acolo în secolul al XVIII-lea. Îi zic lui I., în glumă: „Poate ne mutăm în Albania. O casă pe malul mării, ierni mai blînde, ce zici? Știi cît costă un pachet de țigări? 15 lei”.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Soldati ucraineni FOTO EPA-EFE
Armata ucraineană a reușit cea mai importantă înaintare pe frontul de sud de la începutul agresiunii militare rusești
Trupele ucrainene au reuşit luni cea mai puternică înaintare în sud de la începutul războiului cu Rusia, străpungând frontul şi avansând de-a lungul râului Nipru, înaintare care ameninţă liniile de aprovizionare ale trupelor ruse aflate în provincia Herson pe malul de est al Niprului.
Mangia2 jpg
Devis Mangia, hărțuire sexuală și la Craiova: „Se masturba de față cu fiul meu!“
Ies la iveală detalii șocante despre comportamentul antrenorului italian, aflat în mijlocul unui scandal monstru, în Malta.
Mangia jpg
Devis Mangia, făcut „bulangiu“ de Pițurcă: Relatare șocantă, la o emisiune TV
Antrenorul italian e acum în mijlocul unui scandal de proporții, după ce a tot jucat cu focul, în ultimii ani.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia