Lumea idilică şi schimbarea

Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
Lumea idilică şi schimbarea jpeg

Mi-am imaginat, mult timp, e­xistența ca-n cărțile pentru copii sau ca-n serialele de la Hallmark: o comunitate nu foarte mare, de genul celei din Stars Hollow, orășelul din Gilmore Girls, în care toți se cunosc cu toți și aproape nimic nu se schimbă vreodată. Cînd vor să mănînce, merg cu toții la Luke’s Diner, unde comandă mereu aceiași burgeri, aceleași clătite și aceeași cafea. Dacă își propun să cumpere ceva, se duc la magazinul lui Taylor Doose, care e și primarul locului. Dacă vor să danseze, se îndreaptă către școala lui Miss Patty. Ca să cumpere antichități, către magazinul doamnei Kim. Pentru a-și repara mașina, către garajul lui Gypsy. Și așa mai departe. În orășelul respectiv, cu nume simbolic, toți sînt amici cu toți și, deși există niscaiva bîrfe și oarecari conflicte, toate acestea nu depășesc un anumit prag, un prag al confortabilului, fiind mai curînd comice decît dramatice. Cînd privești serialul, mai că nu-ți vine să crezi că vreunul dintre personaje poate evolua, poate îmbătrîni sau părăsi locul. Ai senzația că Luke va rămîne mereu îndrăgostit de Lorelai, fără să facă vreun pas în acest sens, că Rory nu va crește niciodată, nu va mai pleca la facultate și că va rămîne veșnic cu Dean, că toți membrii comunității vor trăi pînă la adînci bătrîneți.

Nici în serial nu se întîmplă așa, chiar și acolo personajele evoluează, se schimbă, pleacă, îmbătrînesc, ba chiar și mor. În realitate, de astă dată, așa cum s-a întîmplat cu actorul care-l interpreta pe tatăl lui Lorelai, Edward Herrmann, care a murit în 2014 și nu a mai apucat să joace în Gilmore ­Girls: A Year in the Life, o reluare și o posibilă încheiere a serialului în patru episoade. Urmărirea acestui sequel, în loc să mă bucure, pe mine, una, spectatoare fidelă de altădată, mai curînd m-a destabilizat: aproape nici unul dintre personaje nu mai arăta ca înainte, mai toate aveau burtă sau chelie, erau dacă nu de nerecunoscut, măcar cu schimbarea întipărită pe fețele și trupurile lor.

În serial se întîmplase așa cum se petrecuse și-n propria-mi viață: schimbarea învinsese. Dacă Făt-Frumos din „Tinerețe fără bătrînețe“ nu a putut trăi cu ea, noi sîntem obligați să o acceptăm zi de zi. În casa în care am locuit în anii adolescenței și cu care mă identific cel mai mult, acum e un cabinet stomatologic cu o inscripție alcătuită din litere roșii electronice, care se succed, non-stop, prin fața ochilor indiferenți ai potențialilor posesori de măsele cariate. În fața casei era un salon de cosmetică, la care am mers ani de zile. Acum e un altul, mai somptuos, într un stil kitsch grandoman și plin de spirale. Salonul de acolo s-a mutat într-un loc mai obscur, unde l-am urmat. Doar că am avut surpriza că o parte din doamnele de la cosmetică sau coafură, care mi se părea că vor fi veșnic acolo, au început să zburde spre alte locuri cu același profil, dar mai vioaie. Unde aparatele complicate și pline de promisiuni izbăvitoare, dar și înspăimîntătoare, înlocuiesc într-o oarecare măsură oamenii. Farmacia de la care cumpăram, iarăși, cu anii, din zonă, a fost înlocuită cu un magazin oarecare. E drept că au apărut, prin vecinătate, o grămadă de alte farmacii, dar nemaifiind acolo cele două vînzătoare cu care te puteai sfătui pe bune, totul a devenit acum o discuție strict tehnică și promoțională. Pînă și preotul de la biserica din zonă, pe care-l întîlneam din cînd în cînd la coadă la Angst (care nu mai e chiar Angst), a murit.

E adevărat că, totuși, unele stabilimente și personaje au rămas oarecum pe poziții, întărindu-ți cît de cît senzația de aproximativă și cu variațiuni permanență: cerșetoarea locală a rămas aceeași, deși își mai schimbă locul de pe o parte a bulevardului pe alta; parcatoarea, și ea, cu un zîmbet mecanic, care te recunoaște cînd și cînd, în funcție de stări; doamna de la poștă, care s-a mutat, cu mica ei încăpere cu tot, undeva pe Calea Victoriei; una din vînzătoarele de la Nic-ul care nu mai există, translatată acum la Mega Image-ul de la Eva; vînzătoarea din Piața Amzei (ce vremuri!) – debarcată, de ceva ani buni, tocmai în Piața Norilor, cu care discutăm, mereu, ce ne mai fac copiii și cine ne-a mai murit.

Căci, din păcate și cu riscul de a fi morbidă, o parte din aceste schimbări nu sînt doar circumstanțiale și dintre cele care ne afectează al doilea, al treilea cerc de cunoștințe și împrejurimile, ci și din cele care ne decimează primul cerc și sînt ireversibile. Un timp, pînă la o vîrstă a maturității răscoapte, să zicem, în jurul nostru se formează, pe nesimțite și pe o durată mai lungă, un fel de barieră de protecție, un soi de cerc de foc, pozitiv, alcătuit, în mare, din generația părinților. Care se interpune cumva, opac într-un mod fericit, între noi și neant. Odată cu înaintarea noastră în vîrstă, în cercul respectiv încep să apară niște găuri. Unele persoane din componența lui pur și simplu dispar. Apropierea dintre tine și neant devine aproape directă, obstacolele dintre tine și acesta se tot răresc. Cum poți face față acestei schimbări?

image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.
image png
Degetul lui Lazăr
Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Radu Cosașu ar fi împlinit săptămîna trecută, pe 29 octombrie, 93 de ani.
image png
Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –
Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului.
image png
Auriu și umbră
Ci păstrîndu-ne, dacă nu auriul, măcar aspirația către el. Și o portiță de acces.
image png
Avoidant sau secure? Mai există limba română?
E un cuvînt care reprezintă o categorie importantă în viața lor de cartier – deduc eu din ce povestesc ei.
image png
Prețuirea incompetenței
Această bursă de merit nu mai are nici o legătură cu valoarea sau cu succesul.

Adevarul.ro

image
Speranța României rurale. Tinerele fermiere din Botoșani, care au renunțat la confortul vieții la oraș pentru munca în fermă
Lumea rurală, aparent pe cale de dispariție în România, este revitalizată și de tinerele-fermier din Botoșani. Sunt antreprenoare dedicate creșterii animalelor sau cultivării plantelor, care, de cele mai multe ori, renunță la confortul vieții urbane pentru munca grea de la țară.
image
Panică printre măicuțe. Urșii au atacat una dintre „Meteorele României” și au devastat și un schit
O mănăstire pe care turiștii o compară deseori cu Meteorele Greciei, datorită poziționării sale pe un munte din Carpații Meridionali, a redevenit săptămâna aceasta ținta atacurilor urșilor.
image
Cât durează episodul de iarna grea cauzat de ciclonul mediteraneean. Când revine vremea bună
Un ciclon mediteranean periculos este prezent asupra teritoriului României, aducând viscol în acest sfârșit de săptămână. Meteorologii anunță când se îndreaptă vremea.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.