Locul unde te aşteaptă cineva

Publicat în Dilema Veche nr. 675 din 26 ianuarie – 1 februarie 2017
Locul unde te aşteaptă cineva jpeg

E septembrie 1997 și urc în fugă cele 38 de trepte de piatră care duc spre parcul din Aiud. Port blugi cu talie joasă, o bluză albă, tricotată de bunica mea, după indicațiile mele precise, și un strop dintr-un parfum nou-lansat, care miroase a piersici, cadou de absolvire de la ai mei. Tocmai am aflat că am intrat la facultate, la Cluj, și am întîlnire cu vechii mei colegi de liceu, ca să sărbătorim împreună. E seară și o tai printre copaci, în întuneric, lăsînd în urmă terenul de tenis pe partea stîngă și pe cel de fotbal, unde se jucau toate campionatele noastre, pe dreapta. Trebuie să ajung la un foișor vechi de lemn, de unde aud deja glasuri vesele. Cred că, de acum încolo, orice este realizabil. Abia aștept să plec de acasă.

Sînt douăzeci de ani de cînd am terminat Colegiul Tehnic din Aiud, clasa de informatică. Toată lumea îi spunea, însă, Liceul IMA. Întreprinderea Metalurgică Aiud fusese un colos industrial al perioadei comuniste, care producea utilaje și construcții metalice și unde lucrau aproape 10.000 de oameni. Copilăria noastră, înghesuită în blocuri cu patru etaje, își stabilea timpii de școală, joacă și somn după vuietul sirenei care, cu precizie, la orele 7, 15 și 23, chema oamenii la muncă. Tot atunci, cînd Aiudul număra peste 30.000 de locuitori, pe lîngă cele 5-6 clase cu program normal, Liceul IMA le avea și pe cele de profesională, numerotate de la A tocmai pînă la P. Elevii de la profesională lucrau în fabrică încă din timpul liceului, în baza unui contract, și primeau chiar și o bursă pe durata studiilor. După absolvire, doar armata îi mai scăpa de intrarea obligatorie în fabrică.

În 2003, IMA mai avea doar 1200 de angajați. Încercările de privatizare au fost un eșec, falimentul fiind pronunțat oficial acum patru ani, după o perioadă lungă de acumulare de datorii. Sirena care-și făcea simțită prezența de trei ori pe zi este de mult o amintire, ca și clasele numerotate pînă la litera P. Mulți dintre foștii angajați s-au mutat la țară, iar Aiudul a intrat și el într-un declin demografic. Acum nu mai numără nici 20.000 de locuitori. Întreprinderea de Prefabricate din Beton, cealaltă fabrică a aiudenilor, mai există încă. Are azi cîteva sute de anjagați, din miile de altădată, și produce elemente pentru căi ferate și autostrăzi. Rata șomajului în județul Alba a fost de aproape 5%, la sfîrșitul lunii noiembrie 2016, numărîndu-se peste 8000 de persoane fără un loc de muncă. Aiudul a fost mai puțin norocos față de orașe mai mici, cum ar fi Sebeș sau Blaj, unde investițiile germane în producția de piese de schimb pentru automobile au făcut ca șomajul să fie în scădere. În afară de o fabrică de încălțăminte sport cu patronat italian sau de una de mobilă, aiudenii nu prea mai au alegeri.

istorie1 1 jpg jpeg

Dintre foștii mei colegi de liceu, cei cu care mă întîlneam la foișorul de lemn din parc, cred că n-au rămas în Aiud mai mult de cinci. Majoritatea au terminat Politehnica la Cluj și lucrează în IT. Medicii au plecat în Germania sau SUA, în timp ce, paradoxal, din Cluj-Napoca fac naveta zilnic, la spitalul din Aiud, alți doctori. Ne mai vedem de Crăciun, cînd unii dintre ei își aduc copiii la bunici, iar alții se întorc în țară. Bem un vin fiert într-unul dintre localurile cochete care au apărut în oraș și unde totul mi se pare nefiresc de ieftin și de gustos. Locul nostru de întîlnire este fostul cinematograf „Progresul“, în prezent o ruină. După ani de zile de discuții între administrația locală și Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor „România Film“ București, se pare că Primăria are, în sfîrșit, toate drepturile de a retransforma locul, care într-un timp a mai fost și bar, și discotecă, într-unul de cultură. Celălalt cinematograf al orașului era, pe vremuri, în cartierul Micro III, peste drum de o școală generală și taman lîngă blocul în care locuiam atunci. „Transilvania“ se numea și am fost norocoasă să văd nenumărate filme din ultimul rînd împreună cu colega mea de bancă, a cărei mamă o cunoștea pe doamna care vindea biletele. Altfel, greu mai găseai un loc. Ne duceam de cîte ori veneau filme asiatice precum Sora 13 sau Luptătorii din Valea Misterioasă. Chiar știam pe cineva care văzuse Extemporal la dirigenție de 16 ori. Ultimul film l-am văzut acolo în primul meu week-end de student, petrecut acasă. Romeo și Julieta, în viziunea lui Baz Luhr-mann. În scurt timp, am aflat că „Transilvania“ s-a închis.

Dacă vrei să ajungi la Cluj-Napoca sau oriunde în partea de nord-vest a țării, venind din sud, treci mai mult ca sigur prin Aiud. Cam toate cunoștințele mele din București, cînd fac asta, mă anunță: „Sînt la cetate!“ Cetatea Aiudului a fost în renovare ani în șir. Datează din secolul al XIV lea, are nu mai puțin de nouă turnuri și găzduiește Muzeul de Istorie. Chiar peste drum este celălalt muzeu pe care-l vizitam cînd eram la școală, de Științe ale Naturii, care funcționează în incinta Colegiului „Bethlen Gábor“, cu predare în limba maghiară. Istoria acestui loc merge pînă în secolul al XVI-lea, vreme îndelungată fiind singura instituție de învățămînt superior din Ardeal. Aici se țineau, în vremea comunistă, la parter, în sala din capăt, cu ferestre uriașe, cursuri de balet. Majoritatea colegelor mele de la balet erau unguroaice și așa am învățat să număr în maghiară și alte cîteva cuvinte. În București am fost întrebată de multe ori cum de nu vorbesc ungurește, dacă tot sînt din Ardeal. Doar 15% din populația Aiudului este de etnie maghiară, ar fi fost cam greu să le deprind limba.

liceu1 jpg jpeg

Am crescut peste drum de pușcăria din Aiud, probabil cea mai cunoscută „emblemă“ a orașului. M-am obișnuit cu deținuții scoși la muncă zilnic și cu vizitatorii lor, care țipă din stradă tot ce nu apucă să le spună la vorbitor. Vara, din difuzoare se aude muzică, pentru a mai acoperi gălăgia pe care o fac întinzîndu-se printre gratiile geamurilor, de la căldură și de la plictiseală. Prima atestare a penitenciarului s-a făcut în 1786, cînd era închisoare-tribunal. Între 1947 şi 1964 a devenit unul dintre locurile de detenţie alese pentru opozanţii regimului comunist. Trupurile deținuților politici uciși de către torționari erau îngropate la marginea orașului, într-un loc numit Rîpa Robilor, în vecinătatea cimitirului ortodox al orașului. Din inițiativa supraviețuitorilor, aici a fost înălțat un monument numit Calvarul Aiudului, terminat în 1999, și un așezămînt monahal. Acum cîțiva ani, cu susținerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, au avut loc două campanii de săpături arheologice la Rîpa Robilor, pentru identificarea rămășițelor pămîntești ale deținuților politici decedați în Penitenciarul Aiud, în perioada comunistă.

Cînd eram copil, Rîpa Robilor, aflată undeva în spatele terenurilor de sport ale școlii generale, era, pentru noi, unul dintre locurile de joacă, numit, simplu, „pe deal“. Era destul de departe și, pentru a avea timp să ne și întoarcem fără să depășim ora permisă, trebuia să planificăm bine de tot drumul. În cimitir, oamenii care îngrijeau mormintele ne apostrofau să nu mai alergăm. Undeva mai departe, tinerii se adunau să fumeze o țigară și să asculte muzică. Noi citeam toate crucile și încercam să calculăm cît mai repede cît a trăit fiecare. Nu înțelegeam de ce unii aveau trecută doar data nașterii sau de ce la unele morminte nu exista nici o floare. „N-o avea pe nimeni“, a zis odată cineva, iar mie mi s-a părut cel mai cumplit lucru din lume.

În fiecare vară petrec la ai mei cel puțin două săptămîni. Prind, de regulă, Festivalul Internațional de Folclor, cînd urcă pe o scenă în aer liber ansambluri populare din întreaga lume. Mai avem un festival al vinului și diverse tabere de artă. Din păcate, în Aiud nu mai există nici o librărie. Cînd eram copil, mama cunoștea o doamnă de la o librărie de cartier, care îmi oprea tot ce apărea nou. Și se scria mult. Am păstrat aproape toate cărțile, de la Familia Roademult la Extratereștrii de buzunar și de la Carte de zumzăit la Unde ajung doar vulturii. Le răsfoiesc des. Miros a copilărie.

cartier jpg jpeg

Cu o carte în mînă, mă mai lua tata la meciurile de pe Stadionul Metalul, ca să nu mai tot întreb, la fiecare zece minute, „care sînt ai noștri“. Metalul Aiud era echipa locală din Divizia a 3-a, pe acea vreme, la ale cărei meciuri cele două tribune (una mai nouă și una veche, de lemn) erau pline ochi. Ultima dată cînd am trecut pe acolo, acum vreo doi ani, l-am găsit în paragină, cu ierburi crescute alandala și cîini care au lătrat cînd mi-au văzut bicicleta. Recent, am aflat de la tatăl meu că Primăria speră să reintre în posesia terenului și a făcut deja lucrări de amenajare a fostei baze sportive. Ba, mai mult, și Metalul încearcă să renască și să ajungă măcar în Liga a 4-a, unde joacă și cealaltă echipă a Aiudului, Olimpia.

N-am stabilit încă unde vom aniversa cei douăzeci de ani care au trecut de la terminarea liceului. Abia ne-am revenit din uimirea primilor zece. Mă întreb dacă se poate urca mai ușor acum în turnul cu patru laturi egale, al clădirii cu aer venețian ce ne adăpostea și orele, și petrecerile, și visele. Am fost acolo o singură dată, la final de liceu, cînd am prins ușa de la pod deschisă și ne-am zis că poate fi ultima șansă. Am putut ajunge la turn doar luînd în brațe, la propriu, vreo 12 bîrne groase care traversau podul. Ne-am bucurat să vedem de sus un oraș pe care urma să-l părăsim și care, pînă atunci, fusese întreaga noastră lume. O lume în care am urmărit multe filme din ultimul rînd, la un cinematograf de cartier care s-a închis, am citit Familia Roademult de cel puțin opt ori, am auzit sirena de la IMA de trei ori pe zi, am învățat să număr în maghiară în timpul exercițiilor de balet, am calculat cu rapiditate vîrste la Rîpa Robilor și am alergat în sus și în jos pe cele 38 de trepte care duc spre parcul orașului. O lume care nu mai există așa cum am cunoscut-o eu, dar pe care, de mulți ani, o duc cu mine peste tot, ca pe un parfum cu miros de piersici, de teamă că, fără ea, nu aș mai ști cine sînt. Am încercat, de atunci, să mă împrietenesc cu lumi noi. „Acasă“ rămîne însă pentru mine locul unde, pe un perete, mai stă încă agățat un calendar din 2003, în care tata a însemnat cu o cariocă roșie data cînd am venit în București și a trasat o săgeată spre dreapta. Sau spre înainte. 

Anda Docea este scriitoare și jurnalistă la TVR.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.