Litoralul pentru toți

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Litoralul pentru toți jpeg

„Nu-mi găsesc slipul… nu mi-ai văzut cumva slipul?“ Probabil că zace undeva, prin vreun fund de dulap, încă de vara trecută. Cine să aibă nevoie de un slip în toiul iernii? Că doar nu merge nimeni la înot sau la băi termale… Costumul de baie se folosește, de regulă, vara, 12 zile pe an, în rest este un obiect vestimentar total inutil. Iar eu nu-mi găsesc colacul portocaliu de anul trecut… pe unde mi-o fi colacul? Iar să cumpărăm altul? De fapt, în fiecare an, cumpărăm cîte un colac nou. Și o nouă minge de plajă – din aceea care se umflă, și se tot umflă, pînă cînd vine o pală de vînt, o ia pe sus și o duce departe, pe mare.

Agitația a cuprins casa cu cîteva zile înainte de plecare, că doar nu mergi pe litoral în fiecare zi. Tot o dată pe an se întîmplă și această minune. Bagajele se tot înmulțesc, parcă plecăm într-o călătorie spre o îndepărtată insulă tropicală pustie, din acelea pe care le poți vedea doar pe cîte un fototapet. Esențiale sînt rogojinile pentru plajă, că doar n-o să mergem la plajă, ca țăranii, cu cearceafurile albe de la hotel. Cei care vin la mare cu Dacia au uneori și șezlonguri pliante, și umbreluțe. Dar noi n-avem Dacie, mergem cu trenul. Rogojinile au zăcut și ele un an întreg într-un sertar de la bibliotecă. Uneori, iarna, cînd mi-e dor de mare, le scot de acolo și le miros. Au un miros de apă sărată și de alge putrezite, dacă mă apuc să le scutur, împrăștie în jur și o pulbere fină de nisip. „Ce faci, Adina? De ce faci mizeria asta în casă?“ Pentru că mi-e dor de mare și vreau să-mi fac propria plajă în apartamentul nostru de trei camere de pe Calea Moșilor. Dacă am noroc, mai găsesc printre rogojini și cîte o scoică. Într-un an, am făcut o investiție și am cumpărat două saltele gonflabile (și o pompă) de la magazinul Bucur Obor. Au costat o mică avere. Îmi și imaginam cum vom pluti cu ele pe mare. Cînd am ajuns cu ele la plajă și am început să le umflăm, am descoperit că erau sparte. Adică erau cu defect: aveau mici crăpături peste tot, pe care mama a încercat în zadar să le astupe cu ojă. N-a reușit, erau prea multe. Saltelele n-au plutit niciodată pe apă, zăceau pe plajă, ca niște leșuri abandonate. Anton s-a enervat, a zis că o să facă reclamație la magazinul Bucur Obor, chiar și la Gospodăria de Partid. Dar n-a mai făcut, i-a trecut supărarea și a uitat. În fond, saltelele sînt periculoase pentru copii, îi pot duce departe, în larg, la apă adîncă, unde pot să se înece.

Îmi fac un inventar al formelor – am două găletușe, de mărimi diferite, mai multe lopățele și forme diverse pentru castel, dar și din acelea mai mici cu care poți face cozonaci de nisip. Cred că sînt destule, nu-mi mai trebuie altele noi. Și, oricum, castelul n-o să-l facem decît într-o singură zi, atunci cînd o să aibă mama chef să stea cu fundu-n sus pe plajă cîteva ore ca să mă ajute. Un castel adevărat, cu turnuri de apărare și cu șanț de apă – nu se poate face de unul singur, iar eu n-am frați sau surori.

Sîntem gata? Aproape, mama tocmai fierbe ouăle și prăjește șnițelele pentru drum, „cine știe ce mizerii or să ne dea aștia de mîncare în prima zi“. Mereu e bine să fii prevăzător și să ai la tine șnițele și ouă fierte. Plecăm în zorii zilei, cu primul tren. E ticsit de familii care merg, ca și noi, în concediu de odihnă, pe litoral. Trenul face vreo patru ore pînă la Constanța, în prima jumătate a drumului dorm chircită pe o banchetă. Mă trezește mama cînd trecem podul de la Cernavodă, știe cît de mult îmi place să mă uit pe geam. De altfel, toți copiii din tren sînt ridicați în brațe de către părinți ca să scoată capetele pe geam și să privească cu încîntare întinderea de apă a fluviului care anunță, ca o promisiune, apa cea mare, marea pe care au așteptat-o un an întreg. Deja în aer se simte un miros de sare, de scoică, de pește. Aproape am ajuns. Mănînc un ou fiert, mama e supărată că a uitat cutiuța de medicamente cu sare. Dar oul merge și așa.

Coborîm în halta de la Neptun și ne cărăm bagajele după noi, în căutarea hotelului. Se simte din plin atmosfera estivală pe aleile stațiunii – bărbați în slip care vin de la plaja de dimineață, legănîndu și burțile, soțiile lor care își ceartă copiii pentru cine știe ce trăsnaie pe care au comis-o, saltele gonflabile pe jumătate umflate, mingi de plajă, colace, tonete cu înghețată, țigănci cu porumb fiert. Totul e vesel și colorat. Dacă n-am prins bilete la Neptun, trebuie să așteptăm minicarul care să ne ducă în alte stațiuni și drumul nostru deja epuizant se prelungește la nesfîrșit. Fără să vedem marea care e după colț și fără să facem prima baie. La Neptun sau la Olimp e cel mai select, dar nu găsești bilete la ONT (pentru cei care nu știu – Oficiul Național de Turism, fiindcă în acele vremuri totul era centralizat și aparținea statului, inclusiv marea) în fiecare an, chiar dacă încerci să le cumperi din timp, adică din martie. Așa că trebuie să te mulțumești cu Venus sau cu Jupiter, dar și acolo e bine, au terenuri de minigolf. La Cap Aurora e lux, hotelurile poartă nume de pietre prețioase, însă sînt pietre în apă. La Saturn nu mergem niciodată, e stațiune de țopîrlani. Și nici la Mamaia.

În sfîrșit, ne-am găsit hotelul, nu este chiar atît de departe de plajă cum ne imaginam. La recepție e coadă, Anton așteaptă și flutură nervos biletele. La mijlocul sezonului, recepționerii, îmbrăcați în uniforme alb cu negru, sînt deja plictisiți. Ne dau o cameră la parter, Anton dă o șpagă și ne dau o altă cameră la etaj, ca să avem balcon. Ce e marea fără balcon la hotel, unde seara să-ți usuci prosoapele și slipii? În cameră miroase a ceva jilav și a trupuri încinse, ale celor care au fost aici înaintea noastră. Un pat are un picior rupt, cade într-o rînă, dar cu puțină imaginație se poate repara. Apa de la duș e rece și abia dacă țîrîie. Anton îl înjură pe tovarășul Ceaușescu, în timp ce mama oftează și șterge toaleta cu spirt, ca să nu luăm microbi.

Eu nu mai am răbdare. Îmi pun slipul, îmi iau colacul și formele. Mergem? Anton probează perna. „E tare ca un bolovan!“ Acum mergem? În fine, se urnesc spre plajă.

Îmi scot sandalele, simt cum tălpile mi se afundă în nisipul fierbinte – o senzație care nu se compară cu nimic. Și o văd, e chiar acolo, în fața mea. Preț de cîteva clipe trăiesc cea mai sinceră și mai intensă bucurie a copilăriei mele. O bucurie care nu m-a părăsit nici astăzi, poate e singura care a mai rămas.

În zilele noastre, ne aruncăm cîteva lucruri în mașină, inclusiv costumele de baie, și în două ore sîntem pe plajă. Parcăm mașina (uneori direct pe plajă) și țîșnim în apă, eventual după cîteva ore ne întoarcem acasă, că mîine e „zi de job“. Sau conducem 10-12 ore și ajungem în Grecia, însă nimeni nu mai pleacă la drum cu ouă fierte și șnițele în sacoșă… ce rost are, din moment ce acolo ne așteaptă scoicile, caracatița? Puține lucruri s-au schimbat cu adevărat în România. Însă, din fericire, marea aceea meschină, disciplinată – cele 12 zile regulamentare de sejur –, comunistă, totuși singura sărbătoare estivală a noastră, a tuturor, a dispărut cu desăvîrșire. Ar trebui s o luăm de acolo, din anii ’80, și s-o punem într un muzeu.

Foto: flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii