Linșajul rețelelor sociale
De cîteva săptămîni, trupa de rock germană Rammstein nu doar că este supusă unui tsunami de acuzații grave, titrate deja de presa occidentală ca „Sistem de racolare”, „Viol”, „Droguri”, ci este deja condamnată în ochii publicului. Chiar dacă nu există dovezi și, mai mult, nu există o investigație oficială.
În plus, cea de la care a pornit întregul proces în mass-media nici nu a vrut, în primă instanță, să depună vreo declarație oficială în fața polițiștilor pe care i-a chemat de urgență, deși aceștia au insistat. A preferat să arunce blamul pe rețelele sociale. Mai apoi, abia după ce mesajele ei de pe Twitter au căpătat amploare și lucrurile au devenit serioase, implicînd relații internaționale și reacții politice, a decis să aleagă calea Justiției.
E vorba de Shelby Lynn, o tînără irlandeză de 24 de ani, care a postat pe 25 mai, pe Twitter, un șuvoi de mesaje care începea cu „Sînt fata pe care Rammstein a drogat-o”. De-a lungul întregii saga, Lynn povestește că, în urmă cu trei zile, a participat la un concert al trupei germane. Inițial a contactat-o pe Aleena Makeva, directorul de casting al trupei, rugînd-o să-i ofere o invitație în culise, căci voia să-i cunoască pe membrii Rammstein. La concert, fiind invitată în culise, ar fi băut doar „două pahare” și l-a cunoscut pe solist, pe care l-ar fi pus în gardă, de la bun început, spunîndu-i că n-are de gînd să se culce cu el. Lynn povestește că această declarație l-ar fi înfuriat pe Till Lindemann, care ar fi devenit „agresiv”. Cu toate astea, tînăra a asistat mai apoi la concert, iar la final a mers și la after-party. Mărturisește că nu mai ține minte ce s-a întîmplat acolo, fapt e că s-a întors acasă, simțindu-se foarte rău deși, subliniază, nu băuse decît două păhărele de alcool, înainte de concert. A doua zi, continuînd să se simtă rău și descoperind vînătăi pe corp, a tras concluzia că a fost drogată. A chemat poliția, însă a refuzat să depună plîngere. A făcut un test antidrog, însă rezultatul a ieșit negativ.
Dar aceste detalii nu mai contau, de vreme ce în mintea ei încolțise deja convingerea că a fost drogată și violată. Și și-a postat convingerea online. La doar cîteva zile, cînd întreaga lume înțelesese că Lindemann a drogat-o și a violat-o, Lynn revine asupra declarațiilor, postînd: „Aș dori să clarific. Till NU m-a atins. A acceptat că nu vreau să fac sex cu el. N-am spus niciodată că m-ar fi violat”. Însă rotițele sistemului de justiție al rețelelor sociale fuseseră puse în mișcare – cu cît acuzele prindeau ecou, cu atît din ce în ce mai multe femei mărturiseau că și lor li s-ar fi întîmplat același lucru. Iar presa din Germania nu a ezitat, a preluat emoția și a transformat-o într-un bun vandabil. Și nu e vorba despre tabloide. WELT a publicat chiar un articol în care comentează versurile pieselor trupei, consolidînd astfel convingerea că Rammstein e o bandă de violatori.
În vria emoției, în lipsa unei acuzații oficiale, editura Kiepenheuer & Witsch a reziliat contractul cu solistul Till Lindemann. Primăria orașului München a decis ca următoarele concerte ale trupei să fie supuse unor interdicții: accesul va fi interzis publicului lîngă scenă și în culise. Ministrul Familiei, Lisa Paus, a avansat ideea că, de acum, la concertele pe stadioane, femeile ar trebui să aibă un loc special, ca să fie protejate și să se înființeze echipe de „conștientizare”, care să intervină în cazuri de abuzuri sexuale.
În tot acest timp, Rammstein a negat toate acuzațiile și se așteaptă pentru a vedea dacă o anchetă va demara sau nu. Însă drumul spre un potențial proces legal e deja compromis – acuzatorul pleacă la drum cu simpatia publicului, chiar dacă în tolbă nu are prea multe dovezi, în timp ce acuzatul a fost deja condamnat public.
Tribunalul social media
Prezumția de nevinovăție nu mai există în era social media, căci tribunalul legal a fost înlocuit de tribunalul social media, susține specialistul media François Jost, într-un articol citat de Le Point.
„Era rețelelor sociale nu cunoaște nici eroare, nici iertare, iar dovedirea nevinovăției este azi o sarcină mai grea ca niciodată. Expresia «Tribunalul media» este înșelătoare, deoarece desemnează ceva ce nu are, de fapt, nici o legătură cu o instanță de judecată. Potrivit articolului 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, «Orice persoană acuzată de o faptă penală este presupus a fi nevinovată pînă la probarea vinovăției, potrivit legii, într-un proces public în care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale». Cu toate acestea, procesele purtate în mass-media sau pe rețelele sociale – care fac parte din ecosistemul media, deoarece mass-media își fac adesea un punct de plecare din social media –împotriva unei persoane vizate de vendeta populară diferă de această formulare pe cel puțin trei criterii.”
În primul rînd, susține Jost, cuvîntul acuzatorului este preeminent și are o forță ilocuționară mai mare decît cel al acuzatului. Cu atît mai mult cînd se întîmplă într-un context în care faptele relatate sînt nu doar posibile, ci probabile. „După afacerea Weinstein, orice plîngere a unei actrițe împotriva comportamentului «nepotrivit» al unui regizor devine, din start, credibilă. Astfel, plauzibilitatea este transformată în adevăr.” Judecata mass-media a devenit mai importantă astfel decît judecată legală, bazată pe probe, iar lupta pentru reputația acuzatului e pierdută în avans.
A doua diferență crucială, potrivit lui Jost, este locul pe care îl ocupă publicul. Dacă, într-un proces real, la un tribunal validat, publicul se limitează la perimetrul sălii de judecată, unde se află sub autoritatea unui judecător, care poate decide evacuarea acestui public, în cazul unei demonstrații zgomotoase, în epoca Internetului „Zgomotul și furia” se exprimă peste tot.
„Pe rețelele de socializare circulă judecățile pripite, insultele, chiar și amenințările cu moartea, dînd și mai multă forță acuzației. În această lume a clămpănelii, în care toată lumea se erijează în judecător, sîntem departe de îndatoririle unui jurat care «nu trebuie să comunice cu nimeni (...), să nu asculte de ură sau răutate, nici de frică sau emoție».”
A treia diferență identificată de Jost: în loc să fie guvernată de Codul Penal și de Codul de Procedură penală, pedeapsa aplicată autorului unei infracțiuni depinde doar de gravitatea resimțită de internauți sau de persoanele intervievate de știrile propagate de televiziuni.
Linșajul mediatic
Prezumția de nevinovăție este consolidată de o directivă europeană (UE 2016/343) care prevede dreptul unui acuzat de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Esența acestei directive se referă în special la acuzațiile publice. Cu alte cuvinte, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a se asigura că declarațiile publice ale autorităților, precum și deciziile judiciare, altele decît cele care se pronunță oficial asupra vinovăției, nu fac referire la un suspect sau la un acuzat drept „vinovat”, dacă vinovăția sa nu a fost încă stabilită în mod legal. Însă această directivă nu oferă o soluție la problema actuală și în creștere a încălcării dreptului la prezumția de nevinovăție prin acuzele difuzate pe Internet, de către persoane private.
„Este timpul să devenim conștienți de daunele acestui linșaj mediatic adesea ireversibil”, a declarat, pentru Le Point, Dan Shefet, avocat specializat în drept european. „În calitate de avocat, asist multe persoane care sînt victime ale defăimării și acuzațiilor de săvîrșire de infracțiuni, acuzații care sînt în mare parte nefondate, deoarece respectivele persoane nu sînt acuzate în mod legal. Și chiar atunci cînd rechizitorii sînt pronunțate efectiv, un număr mare dintre ele nu duc niciodată la condamnări.”
Cu toate acestea, susține avocatul, din cauza acuzelor din sfera media, prejudiciul a fost deja făcut și este ireparabil. Victimele unor asemenea acuze, chiar dacă la capătul unui lung proces au fost exonerate, sînt ostracizate, și-au pierdut locul de muncă, membrii familiei sînt agresați, copiii sînt tratați ca niște paria la școală. Unii chiar ajung să se sinucidă.„Desigur, nu e un fenomen nou, ca persoane nevinovate să fie acuzate de infracțiuni pe care nu le-au comis. Istoria este plină de astfel de decizii rușinoase. Însă, cu tehnologiile actuale, problema atinge dimensiuni neegalate pînă acum și este esențial ca legiuitorul să ia măsuri pentru a susține prezumția de nevinovăție, acest drept fundamental al omului fără de care democrația nu poate exista, acest drept care prevede că «orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată pînă la probarea vinovăției potrivit legii».”
În opinia avocatului, mai grav e că judecătorii și polițiștii înșiși, cei care se ocupă de investigații, pot fi influențați de acuzațiile publice, Shefet dînd exemplul unui experiment, un simulacru de proces care a avut loc în Statele Unite. În experiment judecătorii au fost împărțiți în două grupuri, primul ascultase mărturii despre viața sexuală a unei victime a violului, al doilea grup neavînd nici o informație în această privință.
Cum presupusa victimă avea o viață sexuală etichetată drept promiscuă, grupul de judecători care aflase detaliile l-a condamnat pe inculpat mai puțin dur decît a făcut-o grupul care nu aflase aceste amănunte. „Zvonurile și detaliile care nu aveau legătură cu cazul au parazitat cazul, influențînd decizia. Pe rețelele de socializare, aceste «mărturii» publice sînt mult mai periculoase și pot crea ceea ce se numesc «prejudecăți de ancorare», distorsionînd raționamentul judecătorului, influențînd decizia. Să afirmi pe rețelele de socializare că o persoană e vinovată, invocînd că ea a fost arestată de poliție sau face obiectul unui rechizitoriu, e cel mai periculos atac la adresa prezumției de nevinovăție.”
