Tu iPhone?
Citesc, amuzat şi uluit, o ştire despre nebunia iPhone: cinci sute de mii de aparate vîndute în primele trei zile de la lansare! Unde mai pui că, pentru a nu rămîne cumva fără scula-minune, s-au găsit cîteva zeci de inşi în stare să formeze, cu o săptămînă înainte, o coadă în faţa magazinelor Apple care au comercializat, primele, cel mai nou model de telefon din lume. O fi de rîs?! Paralel, descopăr pe Internet, în site-urile de mică publicitate, o frecvenţă mare de anunţuri, prin care se solicită achiziţionarea unora dintre primele telefoane Nokia-business, celebre pentru fiabilitatea lor, dar... cam atît. Adică, nu tu cameră foto, mp3 player şi, la unele modele, nici măcar Bluetooth. Un amic, posesor al unui astfel de exemplar, îmi spune că, după zece ani de folosire a telefoanelor mobile sofisticate, mai sofisticate şi foarte sofisticate, a ajuns la concluzia că lui îi trebuie doar un aparat pe care să poată primi şi de pe care să poată da apeluri. O fi de plîns?! Lumea în care ne învîrtim - mai nou, cu telefonul lipit aproape permanent de ureche - e o vitrină imensă, aranjată frumos, încărcată de noutăţi inutile. Prea puţini ştiu să explice de ce renunţă la gadget-uri care funcţionează. Poate din plictiseală? Poate au apărut altele mai frumoase? Cu o rezoluţie mai mare? Cu o baterie mai rezistentă? Mă gîndesc că primii posesori ai unei scule de ultimă oră, precum iPhone, nu-şi pun niciodată problema fiabilităţii unui astfel de aparat. Cu alte cuvinte, nu-şi bat capul cu atît de des invocatul raport calitate-preţ. Şi mă îndoiesc, de asemenea, că achiziţionarea unui astfel de model reprezintă o urgenţă a vieţii lor profesionale. Probabil vor să fie primii. Să fie priviţi admirativ, invidiaţi sau urîţi pentru norocul sau pentru puterea lor financiară. Şi sînt din ce în ce mai mulţi: băieţii şmecheri din vitrinele cafenelelor care-şi fumează, plictisiţi, trabucul, în timp ce discută leneş despre Maserati sau Bugatti, fetele "glamouroase" înşirate prin revistele mondene, bătrîneii spilcuiţi, de care atîrnă puştoaice-trofeu vînate cu portofelul, sau doamnele trecute de prima şi chiar de a doua tinereţe, dar care zac cu orele în cabinetele de înfrumuseţare, încercînd să ascundă, cu fard, fixativ ori SPA, urmele anilor. Unul/una dintre ei/ele va avea primul iPhone din România şi, cu siguranţă, îl va arăta pe prima pagină a celui mai citit tabloid, sub un titlu lesne de anticipat, care va naşte invidii şi oftaturi admirative. Apoi, se va umple ţara de iPhone, dar va apărea, cu siguranţă, un nou produs în vitrina lumii şi istoria o va lua de la capăt. Există oameni care trăiesc cu dorinţa de a fi primi-posesori. Pentru asta sînt dispuşi să plătească oricît. Nu e un capriciu, ci un mod de viaţă, din cauza căruia umblă teleghidaţi să schimbe maşini, televizoare, gadget-uri. Nu le trebuie neapărat un model mai sofisticat, dar nu vor să rămînă în urmă. Prinşi în vîrtejul iluziei că o viaţă mai bună e sinonimă cu achiziţionarea celor mai noi apariţii din vitrina lumii, ei cumpără, schimbă şi apasă noi butoane. Pentru ceilalţi, există mica publicitate, unde se scot la vînzare amintiri din perioada în care viitorul abia se năştea şi promitea să sune bine.
