Studii şi diplome de pe la noi

Publicat în Dilema Veche nr. 177 din 30 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am cîţiva amici intraţi în focul examenelor de licenţă. Sîntem de-o seamă, numai că, pentru ei, provocarea pare să fi luat chipul şi asemănarea unei diplome. Prin urmare au ajuns studenţi la a doua sau chiar la a treia facultate, ceea ce nu-i rău, îmi spun, dar ceva mă opreşte să-i invidiez. De fiecare dată cînd îi întîlnesc, discuţiile alunecă, invariabil, spre noile lor orizonturi deschise de admiterea la Filosofie, după ce-au absolvit Jurnalistica şi/sau Politehnica. Îmi place să-i ascult. Nu mai au feţele de acum zece ani, dar n-au scăpat de emoţii. "Restanţe, ceva?" Peste ultima silabă se suprapune, în receptor, urletul unui copil. "Iartă-mă, e ălă micu’, s-a lovit la genunchi, sigur că am restanţe, da’ crede-mă, e o stare, bătrîne, eu n-aş mai ieşi din asta..." Bănuiesc starea: student pentru totdeauna. Narcotizantă stare. De ce se vrea licenţiat şi în Filosofie? A citit mult, i-a plăcut şi şi-a spus că i-ar plăcea să facă şi facultatea, ca să înveţe şi mai multe. Sînt răutăcios şi mă gîndesc că pe o astfel de logică, la cît de mult îmi place mie să ascult muzică, ar trebui să încerc şi o admitere la Conservator. Sau la ATF, că tot sînt înnebunit după filme. Asta ca să nu spun că, dacă s-ar inventa o specializare pentru pescuitul la ştiucă sau la crap, m-aş apuca de-un master în domeniu. Într-o zi am primit un e-mail de la un fost coleg de facultate. Căuta de lucru. Am făcut schimb de cuvinte în format electronic pînă în ziua în care mi-a spus că n-a lucrat nicăieri, niciodată, întrucît a fost foarte ocupat să-şi definitiveze studiile. Acum se însurase şi avea nevoie de un loc de muncă. Mi-a trimis un CV impresionant, din care reieşea că era încă doctorand, deci mai dura o vreme pînă să-şi încheie socotelile cu mediul academic. Să-i propun un post de redactor cu cîteva sute de euro pe lună mi s-a părut jignitor. Cîteva luni mai tîrziu, l-am găsit consilier la prefectură, pe un salariu de cîteva milioane de lei. Nu ştiu cît valorează o diplomă. Ştiu însă zeci de indivizi aruncaţi într-o bătălie nemiloasă şi contra cronometru pentru obţinerea unor cartoane din care să reiasă că sînt poli şi hipercalificaţi. Acum cîţiva ani - nu-mi iese deloc imaginea asta din minte! - am văzut, într-o piaţetă din centrul Piteştiului, un individ aşezat la o măsuţă de plastic - genul foştilor vînzători de loz în plic - făcînd înscrieri la o facultate, doar cu buletinul şi copia după diploma de bacalaureat. Mulţi dintre cei care stăteau atunci la coadă aşteptînd să le vină rîndul la înscriere sînt astăzi licenţiaţi. Oameni cu studii superioare. De la noi, din România.

DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.
DilemaVeche jpg
Neglijăm îngrijirea călcâielor vara! De ce ar trebui să fim mai atenți…
Există o parte a corpului pe care o vezi mai ales când te încalți, dar pe care rar o privești cu adevărat. Și, poate tocmai de aceea, ajungi s-o neglijezi exact atunci când e cel mai expusă: vara.
pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.

Parteneri

da45b6ea c434 4485 9ee9 89d1aacfbeed jpg
Start plin de emoții în sezonul 8 al Campionatului Național de Super Rally, creat de Mihai Leu: Alba Iulia deschide competiția în 2025
Sezonul numărul 8 din Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet, competiție fondată de fostul campion mondial la box și pilot de raliuri Mihai Leu, va debuta la finalul săptămânii viitoare, la Alba Iulia.
Oameni pe stradă în București, pe o vreme însorită FOTO Shutterstock
De ce se simt românii nedreptățiți în relația cu statul. Încrederea în autorități, la cote minime | SONDAJ
Românii și-au pierdut încrederea în corectitudinea sistemului, în mobilitatea socială și în meritocrație – aceasta este concluzia ultimului sondaj INSCOP, publicat luni, 14 iulie.
trumpmondial jpg
Nicusor Dan la finalul reuniunii Consiliului European foto captura vid fb  png
Ce religie are, de fapt, Nicușor Dan? Unchiul președintelui rupe tăcerea: „Este credincios, dar nu era practicant”
Religia și credința lui Nicușor Dan au fost aspru dezbătute, mai ales că actualul președinte al țării nu a vorbit foarte mult pe această temă. În schimb, unchiul acestuia a făcut o serie de dezvăluiri pe marginea acestui subiect.
ion iliescu profimedia jpg
Care este starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Anunțul oficial al medicilor
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este internat la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" de 35 de zile, medicii anunțând luni cum a evoluat starea sa de sănătate.
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Ce fel de mamă își uită copilul în hotel?! Kim Kardashian: „Să vă povestesc ce s-a întâmplat!”
Vedeta de reality show a ținut să explice incidentul de acum mai bine de un deceniu, când a fost acuzată că și-a uitat copilul într-un hotel și era să plece fără el la aeroport.
Bărbatul este căutat de Poliție FOTO: Poliția Română
Bărbatul suspectat că și-a ucis și incendiat iubita a fost văzut într-o benzinărie. A șaptea zi de căutări în cazul crimei din Mureș
Emil Gânj, bărbatul din județul Mureș suspectat că și-a ucis și incendiat iubita, ar fi fost văzut în apropierea unei benzinării din județul Bistrița-Năsăud. Totodată, doi pescari au susținut că l-ar fi văzut pe acesta în județul Arad.
Rușii au recucerit orașul Sudja din regiunea Kursk după șapte luni FOTO PROFIMEDIA
Un reportaj controversat „The New York Times” a stârnit reacții dure de la Kiev: „Relatare alături de criminalii de război ruși”
Jurnaliștii New York Times au vizitat orașul rus Sudja din regiunea Kursk, acolo unde Ucraina a realizat cea mai importantă incursiune din războiul ce a izbucnit în 2022.
banner diana sucu jpg
Diana Șucu a criticat festivalul „Beach Please”, pe care soțul său l-a sponsorizat: „Beach Please nu e libertate, e decădere totală!”
Diana Șucu a criticat festivalul de muzică rap și trap, „Beach, please!”, desfășurat la Costinești, în perioada 9-13 iulie.