Studii şi diplome de pe la noi
Am cîţiva amici intraţi în focul examenelor de licenţă. Sîntem de-o seamă, numai că, pentru ei, provocarea pare să fi luat chipul şi asemănarea unei diplome. Prin urmare au ajuns studenţi la a doua sau chiar la a treia facultate, ceea ce nu-i rău, îmi spun, dar ceva mă opreşte să-i invidiez. De fiecare dată cînd îi întîlnesc, discuţiile alunecă, invariabil, spre noile lor orizonturi deschise de admiterea la Filosofie, după ce-au absolvit Jurnalistica şi/sau Politehnica. Îmi place să-i ascult. Nu mai au feţele de acum zece ani, dar n-au scăpat de emoţii. "Restanţe, ceva?" Peste ultima silabă se suprapune, în receptor, urletul unui copil. "Iartă-mă, e ălă micuâ, s-a lovit la genunchi, sigur că am restanţe, daâ crede-mă, e o stare, bătrîne, eu n-aş mai ieşi din asta..." Bănuiesc starea: student pentru totdeauna. Narcotizantă stare. De ce se vrea licenţiat şi în Filosofie? A citit mult, i-a plăcut şi şi-a spus că i-ar plăcea să facă şi facultatea, ca să înveţe şi mai multe. Sînt răutăcios şi mă gîndesc că pe o astfel de logică, la cît de mult îmi place mie să ascult muzică, ar trebui să încerc şi o admitere la Conservator. Sau la ATF, că tot sînt înnebunit după filme. Asta ca să nu spun că, dacă s-ar inventa o specializare pentru pescuitul la ştiucă sau la crap, m-aş apuca de-un master în domeniu. Într-o zi am primit un e-mail de la un fost coleg de facultate. Căuta de lucru. Am făcut schimb de cuvinte în format electronic pînă în ziua în care mi-a spus că n-a lucrat nicăieri, niciodată, întrucît a fost foarte ocupat să-şi definitiveze studiile. Acum se însurase şi avea nevoie de un loc de muncă. Mi-a trimis un CV impresionant, din care reieşea că era încă doctorand, deci mai dura o vreme pînă să-şi încheie socotelile cu mediul academic. Să-i propun un post de redactor cu cîteva sute de euro pe lună mi s-a părut jignitor. Cîteva luni mai tîrziu, l-am găsit consilier la prefectură, pe un salariu de cîteva milioane de lei. Nu ştiu cît valorează o diplomă. Ştiu însă zeci de indivizi aruncaţi într-o bătălie nemiloasă şi contra cronometru pentru obţinerea unor cartoane din care să reiasă că sînt poli şi hipercalificaţi. Acum cîţiva ani - nu-mi iese deloc imaginea asta din minte! - am văzut, într-o piaţetă din centrul Piteştiului, un individ aşezat la o măsuţă de plastic - genul foştilor vînzători de loz în plic - făcînd înscrieri la o facultate, doar cu buletinul şi copia după diploma de bacalaureat. Mulţi dintre cei care stăteau atunci la coadă aşteptînd să le vină rîndul la înscriere sînt astăzi licenţiaţi. Oameni cu studii superioare. De la noi, din România.
